Contestaţie la executare. Încheierea nr. 13/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 23617/233/2010
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
INCHEIERE
Ședința publică din data de 13.02.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „contestație la executare” formulata de contestatoarea ASOCIATIA DE P. NR- 843 GALATI,cu sediul in Galati, ., .,in contradictoriu cu intimații P. F.,cu sediul in Galati, ., .,jud. Galati, si B. (fosta P.) I.,cu domiciliul in .,jud. Galati.
La apelul nominal făcut în ședință publică au raspuns reprezentantul reclamantei,avocat Berghis B. V.,in baza delegatiei de la dosar,lipsă fiind parații.
Procedura de citare este completă.
De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se afla judecata,după care;
Reprezentantul reclamantei învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat,instanța constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamatei învederează instanței ca solicita admiterea contestației la executare, respectiv să se stabilească cota ce revine fiecărui parat asupra bunului imobil ce are calitate de bun comun, astfel încât să poată fi urmărite bunurile ce vor fi atribuite paratului P. F. ca efect al partajării, cu cheltuieli de judecata.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru deliberare;
DISPUNE
Amâna pronunțarea cauzei la data de 21.02.2013.
Pronunțata in ședința publica, azi 13.02.2013.
Președinte, Grefier,
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINTA CIVILĂ NR. 1586
Ședința publică din data de 21.02.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect „contestație la executare” formulata de contestatoarea ASOCIATIA DE P. NR. 843 GALATI,cu sediul in Galati, ., .,in contradictoriu cu intimații P. F.,cu sediul in Galati, ., .,., si B. (fosta P.) I.,cu domiciliul in .,jud. Galati.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 13.02.2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 21.02.2013 când a pronunțat următoarea sentință:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2010, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 843, în contradictoriu cu pârâții P. F. și P. I., a solicitat ca instanța să constate că aceștia au dobândit în timpul căsătorie lor, imobilul apartament situat în mun. G., ., . de vânzare – cumpărare nr. 690/830 din 08.11.2002, să stabilească cota ce revine fiecăruia dintre soți asupra imobilului indicat și care are calitatea de bun comun, astfel încât să poată fi urmărite bunurile ce vor fi atribuite pârâtului P. F., ca efect al partajării.
În motivare, reclamanta a arătat că, l-a acționat în judecată pe pârâtul P. florin pentru datoriile acumulate la întreținere, iar prin hotărâre judecătorească acesta a fost obligat la achitarea sumelor restante către asociația de proprietari, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere. Reclamanta a trecut la executarea silită a hotărârii judecătorești.
A mai precizat că, executorul judecătoresc a întreprins demersuri pentru identificarea bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea acestuia, însă singurul bun identificat este imobilul apartament, pe care pârâtul l-a dobândit în timpul căsătoriei cu soția sa, P. I., motiv pentru care se impune pentru continuarea executării silite, stabilirea cotei acestuia la contribuția bunului și partajarea acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 33 alin. 1 și 2 C.fam., art. 493 C.proc.civ.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, martori și proba cu expertiză tehnică de evaluare a imobilului.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei (f. 15).
Pentru termenul de judecată din 08.09.2011, reclamanta a formulat precizări, prin care a învederat că obiectul acțiunii este contestație la executare în cadrul dosarului de executare nr._, pe calea căreia se solicită partajul (f. 16).
Au fost depuse la dosar, în copie, înscrisuri: contractul de vânzare – cumpărare nr. 690/830 din 08.11.2002, certificatul de căsătorie . nr._ și sentința civilă nr. 2564/05.04.2006 a Judecătoriei G. pronunțată în dosarul nr._/C/2005 (f. 23-28).
În ședința publică din 08.11.2012, instanța a calificat cererea creditoarei ca partaj bunuri comune, punându-i în vedere să achite diferență taxă judiciară de timbru în cuantum total de 1.635,80 lei.
Reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, admisă de către instanță prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 15.01.2013 (f. 249).
Pârâtul P. F., legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost prezent în fața instanței la termenele de judecată, pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la acțiunea reclamantei.
Din verificările efectuate de instanță în programul D.E.P.A.B.D., a rezultat că în prezent pârâta P. I. se numește ”B.” (f. 32).
Pârâta B. (fostă P.) I. nu a formulat întâmpinare, însă a fost prezentă în instanță la termenul de judecată din 08.11.2012, a solicitat instanței ca imobilul în litigiu să fie vândut, întrucât nu se poate locui în apartament (f. 234)
La solicitarea instanței, B. M. C. și B. F. au depus la dosar copia certificată a dosarului de executare nr. 156/2010 (f. 40-80). De asemenea, Primăria G. a depus certificatul de atestare fiscală (f. 6), iar O.C.P.I. G. a depus certificatul de sarcini referitor la imobil, cu mențiunea că acesta nu este înscris în Cartea funciară (f. 12-13).
În ședința publică din data de 29.09.2011, instanța a încuviințat, în temeiul art. 167 C.pr.civ., pentru contestatoare proba cu înscrisuri, interogatoriul intimaților și expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară.
La data de 03.10.2012, a fost depus la dosar, raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat D. A. (f. 213-223), care a fost comunicat spre studiu părților. Nu s-au formulat obiecțiuni.
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
În fapt, sentința civilă nr. 4147/16.05.2007 a Judecătoriei G. pronunțată în dosarul nr._, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 843, în contradictoriu cu pârâtul P. F., și l-a obligat pe acesta să achite reclamantei suma de 2.598,65 lei, din care 1.555,33 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante și 1.043,32 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
Pentru punerea în executare silită a hotărârii judecătorești, creditoarea s-a adresat cu cerere de executare silită la B. M. C. și B. F., care a constituit dosarul de executare nr. 156/2010, obținând încuviințarea executării silite, prin încheierea nr. 2631/ES/04.06.2010 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ (f. 44), alături de încheierea din ședința camerei de consiliu din 17.06.2010, de îndreptare a erorii materiale (f. 50).
Ca urmare a cercetărilor efectuate în dosarul de executare, s-a constatat că pârâtul – debitor P. F. deține în devălmășie, împreună cu soția sa, B. (fostă P.) I., imobilul - apartament situat mun. G., ., ., . de vânzare – cumpărare nr. 690/830 din 08.11.2002, imobilul nefiind înscris în cartea funciară.
În drept, potrivit art. 493 alin. 1 C.pr.civ., creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.
Totodată, în sensul art. 33 C.fam., bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, însă, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin proprii.
Potrivit art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Analizând probele aflate la dosarul cauzei, instanța va admite acțiunea formulată de creditoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 843, pentru considerentele următoare.
În tăcerea legii, potrivit practicii judiciare, instanța chemată să hotărască asupra cotelor – părți cuvenite fiecărui codevălmaș ca ține seama de contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor supuse partajului.
În măsura în care nu există dovezi din care să rezulte aportul diferențiat al soților la dobândirea bunurilor comune, instanța va dispune partajarea acestora în cote egale. Instanța reține că, niciuna din părți nu a indicat că vreunul dintre soți are o contribuție mai mare la dobândirea bunului imobil, de aceea instanța va reține că aceștia au o contribuție de 50% fiecare din imobilul supus partajului.
Date fiind împrejurările descrise mai sus, instanța apreciază că acțiunea formulată de reclamantă, în calitate de creditor personal al pârâtului P. F., este întemeiată, neexistând posibilitatea recuperării creanței sale prin urmărirea bunurilor proprii ale pârâtului.
În consecință, constatând că, din probele administrate în cauză, nu au rezultat indicii privind aportul diferențiat al soților la dobândirea bunurilor comune, va admite acțiunea, va constata că imobilul - apartament situat în mun. G., ., ., . comun al soților P. F. și B. (fostă P.) I., va constata că soții – pârâți P. F. și B. (fostă P.) I. au avut fiecare o cotă de contribuție de ½ la dobândirea bunurilor ce fac parte din comunitatea matrimonială și va dispune ieșirea din indiviziune a soților în ceea ce privește mun. G., ., ., ..
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, de către expert D. A., imobilul are o valoare de circulație de 30.470 lei (f. 216).
În sensul art. 67310 coroborat cu art. 6739 C.pr.civ., instanța va dispune sistarea stării de coproprietate a pârâților, prin atribuirea imobilului mun. G., ., ., ., în proprietate exclusivă, pârâtului P. F.. În ceea ce privește criteriile avute în vedere la atribuirea bunului, instanța reține că nu au fost stabilite cote diferențiate pentru pârâți la dobândirea bunurilor comune, iar pârâtul este debitorul reclamantei, interesul acesteia din urmă fiind acela de a-și recupera creanța într-un timp cât mai scurt prin urmărirea bunurilor aflate în proprietatea exclusivă a pârâtului.
Conform art. 67310 alin. 4 C.pr.civ., dată fiind valoarea imobilului indicată de expertul desemnat, precum și cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, îl va obliga pe pârâtul P. F. la plata către pârâta B. (fostă P.) I. a sumei de 15.235 lei, reprezentând contravaloarea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâții să plătească către reclamantă suma de 4.797 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate (194 lei taxă judiciară de timbru; 3 lei timbru judiciar, 600 lei onorariu expert și 2.000 lei onorariu avocat).
Obligă pe fiecare dintre cei doi pârâți la plata sumei de 817,9 lei către Statul Român, prin A.F.P. G., reprezentând cota de câte 50 % din ajutorul public acordat reclamantei (de 1.635,80 lei).
De asemenea, în conformitate cu prevederile legale în materie, se va dispune comunicarea unui exemplar de pe prezenta hotărâre, după rămânerea irevocabilă, la O.C.P.I. G. și A.F.P. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 843, cu sediul in Galati, ., ., în contradictoriu cu pârâții P. F., cu sediul in Galati, ., .,., și B. (fostă P.) I., cu domiciliul in .,jud. Galati.
Constată că pârâții P. F. și B. (fostă P.) I. au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, imobilul - apartament situat în mun. G., ., ., ..
Sistează starea de coproprietate în devălmășie a intimaților asupra imobilului.
Atribuie pârâtului P. F., în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul - apartament situat în mun. G., ., ., ..
Obligă pârâtul P. F. să plătească pârâtei B. (fostă P.) I. o sultă în sumă de 15.235 lei, reprezentând contravaloarea cotei acesteia de ½ din imobil.
Obligă pârâții P. F. și B. (fostă P.) I. la plata către reclamantă a sumei de 4.797 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate.
Obligă pe fiecare dintre cei doi pârâți la plata sumei de câte 817,9 lei către Statul Român, prin A.F.P. G., reprezentând cota de câte 50 % din ajutorul public acordat reclamantei.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile, de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dact. GNC /Dact.ACN
6 ex./07.03.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8624/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2912/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|