Contestaţie la executare. Sentința nr. 2111/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2111/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 18371/233/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
Sentința civilă nr. 2111/2013
Ședința publică de la 07.03.2013
PREȘEDINTE - D. G. B.
Grefier - M. R.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatoarea . - G., .. 257, J. G. în contradictoriu cu intimatul C. V. L. - com. Braniștea, ...
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi - 07.03.2013, pentru când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra contestației la executare de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 24.09.2009, . a formulat, în contradictoriu cu intimatul C. V. L., contestație la executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 543/2009 al B. P. S., solicitând anularea actelor de executare. Totodată a solicitat suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea contestației a arătat că intimatul creditor a solicitat punerea in executare silita a sentinței civile nr. 1065/22.06.2009 a Tribunalului G., iar prin procesul verbal din 25.08.2009 au fost stabilite cheltuieli de executare in suma de 4241,30 lei.
A mai precizat contestatoarea ca atât onorariul executorului judecătoresc cât si onorariul avocatului sunt exagerate în raport cu valoarea drepturilor bănești cuvenite intimatului.
Totodată contestatoarea a arătat că drepturile salariale aferente lunii decembrie 2008 au fost încasate de către intimat, iar garanția materiala a fost reținuta pentru prejudiciul material produs contestatoarei de către intimat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 274 alin. 3, 281, 399 C.p.c.
În susținerea cererii contestatoarea a depus la dosar înscrisuri. (filele 12-22)
Intimatul, legal citat, s-a prezentat în instanță dar nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecata din data de 22.09.2010 contestatoarea a precizat ca își completează obiectul cererii introductive solicitând și lămurirea cu privire la înțelesul, întinderea si aplicarea titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr. 1065/22.06.2009 a Tribunalului G., invocând totodată excepția necompetentei materiale a Judecătoriei G..
Față de precizările contestatoarei, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind lămurirea înțelesului, întinderii si aplicării titlului executoriu, iar în cadrul dosarului nou format a pus in discuția părților și a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei G., invocată de către contestatoare.
Totodată instanța a dispus suspendarea judecării dosarului nr._ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/2010 al Judecătoriei G..
Prin încheierea din data de 11.04.2012 instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei.
La solicitarea instanței a fost depus,în copie certificată, dosarul de executare nr. 543/2009 al B. P. Ș.. (filele 81-90)
La termenul de judecată din data de 25.04.2012 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 4550/03.05.2012 a Judecătoriei G. a fost admisă excepția tardivității contestației la executare, care a fost astfel respinsă ca fiind tardiv formulată.
Prin decizia civilă nr.1033/14.12.2012 a Tribunalului G. s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinței nr. 4550/2012 a Judecătoriei G. și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe rolul Judecătoriei G. cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației la executare, în temeiul art. 137 C.p.c., instanța reține următoarele:
Ca urmare a cererii creditorului C. V. L. adresată B. P. Ș., s-a trecut la executarea obligației stabilite în sarcina debitorului . titlul executoriu sentința civilă nr. 1065/22.06._ a Tribunalului G..
Prin hotărârea menționată s-a dispus obligarea societății contestatoare să plătească intimatului C. V. L. drepturile bănești aferente lunii decembrie 2008 și contravaloarea garanției materiale, toate sumele actualizate cu rata inflației la data plății efective. Totodată s-a dispus obligarea contestatoarei la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. (fila 83 Dosar nr._ )
Prin sentința civilă nr.1382/30.06.2011 a Tribunalului G. a fost admisă contestația la executare vizând lămurirea, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței civile nr. 1065/2009 a Tribunalului G. și s-a stabilit întinderea drepturilor bănești cuvenite intimatului pentru luna decembrie 2008 la suma de 1713 lei și 3275 lei contravaloarea garanției materiale. Totodată s-a constatat achitată intimatului suma de 1713 lei reprezentând drepturi bănești aferente lunii decembrie 2008. (filele 72,73 Dosar nr._ )
Așadar, potrivit hotărârii menționate, dreptul de creanță al intimatului este în cuantum de 3275 lei.
Față de aceste aspecte, având în vedere dispozițiile art.37 alin. 1 lit. a din Legea 188/2000, instanța va dispune anularea în parte a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 25.08.2009 întocmit de B. P. Ș. în dosarul de executare nr. 543/2009, în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc de la suma de 2380 lei la suma de 389,13 lei (327 lei reprezentând 10% din valoarea creanței + 62,13 lei reprezentând TVA).
Totodată, instanța va dispune anularea în parte a somației din 25.08.2009 întocmită de B. P. Ș. în dosarul de executare nr. 543/2009, în sensul restrângerii executării doar pentru suma de 5525,43 lei, din care 3275 lei reprezentând garanție materială, 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, 1000 onorariu avocat, 450,43 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Cu privire la cererea de suspendare a executării, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 403 alin.1 C.pr.civ. se poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare, or în situația în care prin prezenta hotărâre instanța a soluționat contestația la executare, cererea de suspendare a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea privind suspendarea executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea . - G., .. 257, J. G. în contradictoriu cu intimatul C. V. L. - com. Braniștea, ...
Dispune anularea în parte a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 25.08.2009 întocmit de B. P. Ș. în dosarul de executare nr. 543/2009, în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc de la suma de 2380 lei la suma de 389,13 lei.
Dispune anularea în parte a somației din 25.08.2009 întocmită de B. P. Ș. în dosarul de executare nr. 543/2009, în sensul restrângerii executării doar pentru suma de 5525,43 lei, din care 3275 lei reprezentând garanție materială, 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, 1000 onorariu avocat, 450,43 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.03.2013.
Președinte,Grefier,
Red.D.G.B../05.04.2013
Dact.M.R.4 ex./11.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 775/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 3022/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|