Contestaţie la executare. Sentința nr. 9803/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9803/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 13293/233/2013
Dosarul nr._ /233/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.9803
Ședința publică din data de 23.10.2013
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea N. C., prin procurist N. C., domiciliată în G., .. 14, ., în contradictoriul cu intimatul M. G. prin Primar cu sediul în G., ..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 02.10.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.07.2013, contestatoarea N. C., prin procurist N. C., în contradictoriu cu intimatul M. G. prin Primar, a formulat contestație împotriva executării prin poprire la care este supusă în dosarul execuțional nr. 462/ES-DG/2012 al B. D. G..
În susținerea cererii, a depus la dosar înscrisuri în copie (f. 6-28).
Intimatul M. G. prin Primar, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat la judecata cauzei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 347,8 lei (f. 39), în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 2 coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 373 alin. 2 coroborat cu art. 400 C.proc.civ.
A fost depus dosarul de executare nr. 462/ES-DG/2012 al B. D. G. în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 52-74)
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând materialul probator existent la dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința civilă nr. 7365/04.07.2011, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul execuțional nr._/233/2010 (f. 54), a fost admisă cererea formulată de reclamantul M. G. prin Primar, a fost reziliat Contractul de închiriere nr._/14.02.1984, s-a dispus evacuarea pârâților N. E., N. C., N. M., N. V. și N. G. din imobilul situat în G., .. 14, . fost obligați pârâții la plata sumei de 3.430 lei cu titlu de chirie restantă și penalități de întârziere și 22 lei cheltuieli de judecată.
P. Încheierea din data de 12.11.2012, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2012 (f. 55), a fost încuviințată cererea de executare silită, înaintată de B. D. G. în dosarul execuțional nr. 462/ES-DG/2012, la cererea creditorului M. G. prin Primar, împotriva debitorilor N. E., N. C., N. M., N. V. și N. G..
La data de 27.11.2012, executorul a întocmit somația de plată pentru suma de 4.896,60 lei și procesul-verbal de constatare a cheltuielilor de executare, stabilite la suma de 1.444,60 lei (f. 56-57), înscrisuri comunicate debitoarei la data de 28.11.2012 (f. 60).
Debitorii au fost executați, în dosarul execuțional menționat, prin evacuarea din imobilul situat în G., .. 14, ., așa cum a rezultat din Procesul-verbal din data de 19.03.2013 (f. 68).
La data de 04.04.2013, creditorul M. G. prin Primar a solicitat executorului judecătoresc continuarea executării pentru recuperarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu și a cheltuielilor de judecată și executare silită (f. 69).
Urmare a cererii creditorului, executorul a emis adresa de înființare a popririi pe veniturile obținute din pensie de debitorii N. E. și N. C. pentru suma de 4.896,60 lei reprezentând chirie restantă și penalități, 22 lei cheltuieli de judecată și 1.444,60 lei onorariu executor (f. 70), sumă pe care debitoarea a fost somată să o plătească prin somația emisă la data de 27.11.2012, debitoarea fiind înștiințată de efectuarea popririi la data de 03.07.2013 (f. 73).
P. adresa nr. D8319/25,07,2013 (f. 74), Casa Județeană de Pensii G. a comunicat executorului că debitorul N. E. a decedat la data de 28.09.2007 iar debitoarea N. C. nu figurează cu dosar de pensie.
P. precizările depuse la dosar (f. 45-47), contestatoarea, prin procurist, a invocat motive străine de dosarul cauzei.
În drept, potrivit art. 399 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, cei interesați sau vătămați prin executare pot face contestație împotriva oricărui act de executare silită iar, potrivit art. 401 alin. 1 lit. b din același act normativ, contestația se face în termen de 15 zile de la data la care cel interesat a primit înștiințarea privind înființarea popririi.
Conform art. 452 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, sunt supuse executării silite prin popire sumele de bani datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, poprirea înființându-se fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată, potrivit art. 454 alin. 1 din același act normativ.
În cauză, așa cum s-a arătat, B. D. G. a emis adresa de înființare a popririi pe veniturile obținute din pensie de contestatoare, până la concurența sumei de 4.896,60 lei, astfel cum a fost stabilită prin somația de plată și procesul-verbal de constatare a cheltuielilor de executare întocmite de executor la data de 27.11.2012, poprirea neputând fi înființată întrucât debitoarea nu realizează venituri din pensie.
Întrucât contestatoarea nu a făcut dovada contestării somației de plată și a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, în termenul procedural de 15 zile de la comunicare, stabilit de art. 401 C.proc.civ. de la 1865, instanța apreciază că aceasta nu a contestat legalitatea stabilirii sumei pentru care executorul a emis adresa de înființare a popririi.
Cu privire la executarea prin poprire a contestatoarei, executare care, așa cum s-a arătat, nu a putut fi realizată, instanța apreciază că actele de executare întocmite de B. D. G. în dosarul execuțional nr. 462/ES-DG/2012 au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale mai sus menționate.
În concluzie, pentru considerentele expuse, instanța va respinge, ca nefondată, contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea N. C., prin procurist N. C., domiciliată în G., .. 14, ., în contradictoriul cu intimatul M. G. prin Primar cu sediul în G., ..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2013.
Președinte Grefier
Red.E.P./_/ Dact.GO / 4 ex /10.01.2014
.>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|