Pretenţii. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 17454/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 09.12.2013
Președinte – A. G.
Grefier – S. M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 629 G. în contradictoriu cu pârâtul C. PAVALACHE.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 02.12.2013 care face parte integrantă din prezenta, Instanța in urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta Asociația de Proprietari nr.629 din mun. G., a chemat în judecată pe pârâtul C. P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 4850,70 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere pentru perioada 01.09.2009 – 01.07.2012 și la plata sumei de_,85 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 09.10.2007 – 20.07.2012.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, pârâtul este proprietarul apartamentului cu nr.37 din blocul C6, imobil care face parte din cadrul Asociației de P. nr.629, reclamantă în cauza de față. Pentru ca membrii asociației să beneficieze de servicii de utilități publice așa cum prevede HG nr.1588/19.12.2007 reclamanta a încheiat contracte de furnizare cu prestatorii de servicii în temeiul cărora au fost furnizate utilități prin prestații succesive. Întrucât unii membrii din asociație nu au achitat contravaloarea serviciilor de care au beneficiat, printre care și pârâtul din prezenta cauză, reclamanta a fost acționată în instanță de furnizori fiind obligată la plata serviciilor livrate fiind în cele din urmă și executată silit.
De asemenea, cu aceiași ocazie reclamanta a mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile art.46 din Legea 230/2007, proprietarii sunt obligați la plata cheltuielilor de întreținere conform listelor de plată iar în conformitate cu dispozițiile art.50 din aceiași lege, în caz de neplată a cheltuielilor de întreținere în termen de 90 de zile dă dreptul asociației de a acționa în justiție pe proprietar în vederea recuperării debitului restant.
În continuare reclamanta a mai invocat și dispozițiile art.25 și art.32 alin.1 din Normele de aplicare ale Legii 230/2007 unde este prevăzut termenul în care proprietarii pot achita sumele de plată reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere, așa cum sunt prevăzute acestea în listele de plată întocmite conform facturilor emise de furnizori de servicii.
Având în vedere că, pârâtul nu a achitat la timp obligațiile de plată, reclamanta a calculat și penalitățile de întârziere la sumele restante de plată, în cuantum maxim de 0,2 % pe zi, așa cum a fost stabilit acest procent de art.49 din Legea 230/2007. Astfel, față de aspectele arătate anterior în final a solicitat instanței să oblige pârâtul la plata debitului restant și a penalităților calculate la această sumă, în total suma de_,85 lei.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art.46, 49, 50 din Legea 230/2007 și art.25 și 32 din Normele de metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, Legea 114/1996, HG 400/2003.
La termenul din data de 08.04.2013 reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că, primul capăt de cerere a fost majorat la suma de 4955,56 lei reprezentând cheltuieli întreținere restantă aferentă perioadei 15.11.2007 – 15.01.2013 iar cel de-al doilea capăt de cerere a fost redus la suma de 4728,47 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 05.11.2007 – 15.01.2013.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezent la nici un termen de judecată.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele acte: tabel calcul debite restante, listele de plată, proces-verbal calcul penalități.
Acțiunea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 50 alin.2 din Legea nr. 230/2007.
La termenul de judecata din data de 21.10.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din fișele de evidență a repartizării cheltuielilor de întreținere aflate la dosar se constată că pârâtul a beneficiat de utilități (apă, canal etc.) în perioada 15.11.2007 – 15.01.2013 așa cum rezultă din fișa de cont pentru operațiuni diverse și anexele acesteia însă nu a achitat contravaloarea acestora sau a achitat cu întârziere acumulând un debit de 4955,56 lei la plata întreținerii și suma de 4728,47 lei penalități de întârziere.
Având în vedere perioada pentru care se solicită instanței plata debitului la întreținere și penalitățile, la termenul de judecată din data de 02.12.2013 s-a pus din oficiu în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune pentru creanța compusă din debitul restant la plata întreținerii și penalitățile de întârziere pentru perioada 15.11.2007 – 15.09.2009. Fiind o excepție de fond, instanța de judecată, potrivit principiului consacrat prin art. 137 C. pr. civ., urmează să se pronunțe mai întâi asupra acesteia, căci în măsura în care excepția este întemeiată, ea face de prisos cercetarea fondului dreptului dedus judecății pentru perioada avută în vedere.
Cu privire la excepția prescripției așa cum a fost invocată din oficiu de către instanță este de arătat că prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost ulterior modificată de către reclamantă, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata debitului restant la întreținere și la plata penalităților de întârziere pentru perioada 15.11.2007 – 15.01.2013. Însă, potrivit art. 3 alin.1 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție extinctivă este de 3 ani și acest termen se aplică tuturor acțiunilor personale (prin care se valorifică drepturi de creanță) cu excepția cazurilor în care există termene speciale de prescripție sau părțile au convenit un alt termen, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligațional (act juridic sau fapt juridic stricto sensu licit sau ilicit), inclusiv în cazul pretențiilor patrimoniale care însoțesc o acțiune, indiferent dacă aceasta din urmă este sau nu prescriptibilă extinctiv (spre exemplu, pretențiile patrimoniale ce însoțesc acțiunea în nulitate, acțiunea în reducțiune, acțiunea în rezoluțiune sau reziliere etc.), în măsura în care acțiunea prin care se valorifică asemenea pretenții are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale.
Astfel din actele aflate la dosarul cauzei nu reiese că pârâtul a făcut plăți în perioada avută în vedere de către reclamantă, pentru a se întrerupe curgerea termenului, ceea ce înseamnă că debitul și penalitățile acumulate în perioada 15.11.2007 – 15.10 2009 au depășit termenul de 3 ani așa cum este acesta prevăzut de Decretul 167/1958, și astfel dreptul la acțiune pentru recuperarea acestora pe cale juridică s-a prescris. În continuare în cauză urmează a fi analizată perioada 15.10.2009 – 15.01.2013.
Tot din actele aflate la dosarul cauzei reiese că, pârâtul nu a achitat sumele reprezentând cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere, fiind calculate astfel și penalități de întârziere, după cum rezultă din fișa de calcul penalități aflată la dosar.
Potrivit art. 1073 din vechiul C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul–cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.
De asemenea, Asociația de proprietari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute și a cheltuielilor restante, oricărui proprietar care se face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit. Astfel, în perioada arătata anterior pârâtul a beneficiat de întreținere din partea asociației fără a achita contravaloare acesteia conform listelor de plată aflate la dosarul cauzei, acumulând astfel un debit de 4955,56 lei, însă având în vedere că pentru o parte din perioada solicitată a intervenit prescripția extinctivă, la stabilirea sumei de plată așa cum reiese din fișa de cont se va calcula numai perioada 15.10.2009 – 15.01.2013, suma de plată pentru perioada astfel stabilită fiind în cuantum de 2473,04 lei.
Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 4728,47 lei aferente perioadei 05.11.2007 – 15.01.2013. La calculul penalităților s-a folosit o cotă de 0,2% pe zi de întârziere, stabilită prin hotărâre a Comitetului Executiv al Asociației, însă având în vedere că, pentru o parte din perioada solicitată s-a prescris dreptul la acțiune, în continuare urmează a fi avută în vedere numai perioada 15.10.2009 – 15.01.2013 suma de plată pentru perioada astfel stabilită fiind în cuantum de 2245,95 lei.
Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.
În final, instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului. În consecință, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâtul să plătească către reclamantă suma de 2473,04 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere pentru perioada 15.10.2009 – 15.01.2013 și suma de 2245,95 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru aceiași perioadă.
De asemenea, în temeiul art.274 alin.1 C.p.c instanța va obliga pârâtul și la plata către reclamantă a sumei de 500 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată cu plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind plata debitului la întreținere pentru perioada 15.11.2007 – 15.09.2009, invocată din oficiu.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind plata penalităților de întârziere aferente perioadei 15.11.2007 – 15.10.2009, invocată din oficiu.
Admite în parte cererea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 629 G. cu sediul în G., ., Cod poștal_, J. G. în contradictoriu cu pârâtul C. PAVALACHE domiciliat în com. Piscu, ._, J. G..
Obligă pârâtul să plătească către reclamantă suma de 2473,04 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere pentru perioada 15.09.2009 – 15.01.2013 și suma de 2245,95 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 15.10.2009 – 15.01.2013.
În temeiul art.274 alin.1 C.p.c. obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2013.
Președinte Grefier
Judecător A. G. S. M. B.
Red.AG / Dact. SMB /4 ex / 10.02.2014
.>
.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9803/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1283/2013.... → |
---|