Plângere contravenţională. Sentința nr. 9210/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9210/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 693/233/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.9210
Ședința publică din data de 09.10.2013
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul H. D. domiciliat în G., .. 21, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. cu sediul în ..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 18.09.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul acestei instanțe la data de 11.01.2013, petentul H. D., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. (I.P.J. G.) a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 15.12.2012 solicitând anularea acestuia.
În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, tocmai el fiind persoana vătămată.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
A anexat Certificatul medico-legal nr. 2015/18.12.2012 în copie.
Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că achiesează la pretențiile petentului, plângerea acestuia fiind fondată.
La întâmpinare au fost atașate înscrisuri.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1 pct.1 și 3 C.pr.civ. iar plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._, întocmit la data de 15.12.2012, petentul H. D. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 200 lei, în baza art. 4 lit. b din Legea nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 24 din lege.
Prin procesul verbal contestat (f. 6) s-a reținut că, în data de 15.12.2012, în jurul orelor 13:00, aflându-se în Piața Centrală, petentul a provocat scandal în hala de legume – fructe constând în aceea că a adresat amenințări cu acte de violență și a agresat pe numitul B. I..
În raportul agentului constatator (f. 11) s-a precizat faptul că evenimentul s-a produs în data de 17.12.2012 și nu în data de 15.12.2012, cum în mod eronat a fost trecut în procesul-verbal contestat.
Din Certificatul medico-legal nr. 2015/18.12.2012 (f. 4), a rezultat că petentul prezintă leziuni ce pot data din 17.12.2012, ce au putut fi produse prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente.
Intimatul a achiesat la pretențiile petentului și a solicitat anularea procesului-verbal contestat.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._, instanța constată că acestea nu respectă dispozițiile imperative ale art. 17 din OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 17 din OG nr. 2/2001, sancționează cu nulitatea absolută procesul-verbal de contravenție care nu conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În cauza de față, astfel cum reiese din procesul-verbal de contravenție depus la dosar și din raportul agentului constatator, acesta indică drept dată a comiterii faptei ziua de 15.12.2012, în loc de 17.12.2012, data comiterii faptei.
Instanța apreciază că indicarea greșită a datei săvârșirii faptei echivalează cu lipsa acesteia, punând instanța în imposibilitate de a aprecia asupra legalității și asupra temeiniciei procesului-verbal de contravenție, întrucât această mențiune din procesul-verbal de contravenție este determinantă în stabilirea legii contravenționale aplicabile, a legalității sancțiunilor etc.
În raport de această împrejurare, instanța reține că procesul-verbal este nelegal, contravenind dispozițiilor obligatorii ale art. 17 din OG nr. 2/2001.
F. de motivul de nelegalitate mai sus menționat, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea procesului-verbal de contravenție sub aspectul temeiniciei.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază ca întemeiate susținerile petentului, urmând să admită plângerea și să dispună anularea procesului-verbal de contravenție atacat, precum și exonerarea petentului de plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul H. D. domiciliat în G., .. 21, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. cu sediul în ..
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 15.12.2012 și exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2013.
Președinte Grefier
Red.E.P./ Dact.GO / 5 ex /22.11.2013
.>
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 621/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 6847/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|