Obligaţie de a face. Încheierea nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 21741/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

INCHEIERE

Sedința publică din data de: 09.09.2013

Președinte: G. A.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe privind pe reclamant B. C. și pe pârât S.C. F.D.E.E. E. DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal, identificat cu CI, Cnp:_ și pârâta, prin reprezentant, consilier juridic D. E., care depune delegație la dosar.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza are ca obiect pretenții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin serviciul registratură, apărătorul reclamantului a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare.

Asupra cererii de amânare formulată de apărătorul reclamantului, pârâta, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.

Instanța, având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, o respinge, având în vedere că apărătorul reclamantului s-a aflat în sala de judecată putând solicita dosarul cauzei.

.Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.

Instanța, constatând la acest termen de judecată, probele solicitate de părți, personal și prin reprezentant, respectiv proba cu înscrisuri, ca fiind utile, concludente și pertinente, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 167 C.p.civ, le încuviințează.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Reclamantul, personal, având cuvântul, asupra fondului cauzei, solicită admiterea acțiunii.

Pârâta, prin reprezentant, având cuvântul, asupra fondului cauzei, solicită respingerea acțiunii. Arată că există o servitute legală constituită cu titlu gratuit pe domeniul proprietate privată constituită în favoarea societății pe care o reprezintă, drept care există pe toată durata de existență a capacităților energetice, și că potrivit Legii energiei electrice nr. 123/2012 alimentarea cu energie electrică reprezintă un serviciu de utilitate publică. Depune la dosarul cauzei practică judiciară, respectiv sentințe civile ale Judecătoriei G. și Judecătoriei Prahova.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise

DISPUNE

Amână pronunțarea la 16.09.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2013

Președinte,Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8238

Ședința publică din data de: 16.09.2013

Președinte: G. A.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamant B. C. și pe pârât S.C. F.D.E.E. E. DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD S.A.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.09.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâta . Muntenia Nord SA – SDEE G., solicitând obligarea acesteia să încheie o convenție cadru pentru exercitarea efectivă a dreptului de servitute a terenului pe care îl ocupă în suprafață de 81 mp.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în temeiul art.20 alin.3 din Legea 13/2007 asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală. Exercitarea acestui drept de servitute se va face în conformitate cu clauzele ce se vor prevedea în conținutul unei convenții cadru, aceasta urmând a fi aprobată de Guvern prin hotărâre în termen de 6 luni de la . prezentei legi, astfel că proprietari de terenuri pot solicita încheierea de convenții cu beneficiarii dreptului de servitute legală.

Tot în motivare se mai arată cum a dobândit reclamantul terenul afectat de servitutea legală și că pe acea proprietate existau doi stâlpi de tensiune ce aparține . care îi afectează o suprafață de 81 mp iar pentru aceasta se impune ca pârâta să închei o convenție cadru cu privire la exercitarea dreptului de servitute cu privire la diferența de 81 mp ocupați de pârâtă.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 621 NCC și dispozițiile art.16 și 20 din Legea 13/2007, inclusiv art.4 din HG 135/2011. De asemenea cererea a fost legal timbrată cu timbru judiciar și taxă judiciară de timbru în cuantumul prevăzut de lege.

Legal citată pârâta a formulat întâmpinare și în care a arătata că, acțiunea reclamantului se bazează pe un act normativ abrogat, fiind vorba de Legea 13/2007 abrogată la data de 19.07.2012 acțiunea fiind introdusă la data de 06.11.2012.În continuare s-a mai arătat că prin sentința civilă 4871/05.05.2010 pronunțată de Judecătoria G. s-a admis cererea pârâtei și i s-a recunoscut existența unui drept de servitute legală pe terenul proprietatea reclamantului, servitute constituită pentru suprafața de 81 mp.

Tot în motivarea întâmpinării se mai arată că operatorul de distribuție beneficiază de un drept de servitute cu titlu gratuit pe toată perioada de existență a capacităților energetice așa cum reieșea de altfel și din sentința arătat anterior, în final solicitând instanței de judecată respingerea acțiunii ca nefondată.

Având în vedere actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.4871/05.05.2010 pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei G., pârâtei i-a fost acordat un drept un drept de uz și servitute cu titlu gratuit pe toată durata existenței capacităților energetice pentru instalațiile existente pe terenul reclamantului din prezenta cauză, conform prevederilor Legii 13/2007, terenul afectat de instalație fiind în suprafață de 81 mp. De asemenea, potrivit art.3 din HG 135/2011 titularii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor necesare realizării de capacități energetice după . prezentei hotărâri pot solicita titularilor de licențe și autorizații încheierea convenției-cadru prevăzute în anexă și astfel cum reiese din acest text, se poate cere încheierea unui astfel de contract-cadru doar în situația în care se realizează noi capacități energetice, ceea ce nu este cazul în cauza de față.

De asemenea, potrivit art.4 din HG 135/2011 titularii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pe care au fost realizate capacități energetice după . Legii energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, pot solicita, de asemenea, titularilor de licențe și autorizații încheierea convenției-cadru, pentru exercitarea efectivă a drepturilor de uz și servitute ulterior realizării capacității energetice, astfel și acest text fiind aplicabil doar în cazul în care capacitățile energetice sunt înființate după . legii arătate anterior, însă în cauza de față și așa cum reiese din actele dosarului capacitățile energetice au fost înființate înainte de . Legii 13/2007.

Având în vedere cele arătate anterior instanța va respinge cererea formulată ca nefondată. De asemenea instanța ia act și de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea privind pe reclamant B. C., cu domiciliul în G., ., ., și pe pârât S.C. F.D.E.E. E. DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD S.A., cu sediul în G., .. 35A, ca nefondată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2013.

Președinte,Grefier,

Red. GA/Dact. RAM/4ex/24.10.2013

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Încheierea nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI