Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 10/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 06 Decembrie 2013
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
La ordine fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala formulata de petentul G. C. impotriva procesului verbal de contraventie emis de intimatul I.P.J. G..
La apelul nominal făcut în ședința publica au lipsit petentul si intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei, in sensul că prin încheierea de ședință din data de 21.09.2012 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa partilor și la data de 01.11.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată retine dosarul in pronuntare.
I N S T A N T A
Asupra acțiunii civile introduse de petentul G. C. împotriva procesului verbal de contraventie emis de intimatul I.P.J. G., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.01.2011, având ca obiect plangere contraventională,
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 21.09.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 A..1pct.2 C.p.civ., pentru lipsa partilor,
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
Constată perimată acțiunea civila având ca obiect plângere contravențională formulata de petentul G. C., domiciliat in Galati, ..10, ., împotriva procesului verbal de contravenție emis de intimatul I.P.J. G., cu sediul in Galati, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.RD/Dact.VA-2ex-30.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4315/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9648/2013.... → |
---|