Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 23934/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.8637

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2013

Ședința publică din data de 19 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte –A. S.

Grefier – I. A. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională . nr._” formulată de petenta M. M., în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCĂ.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 06.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.12.2013 iar ulterior la data de 19.11.2013, când a hotărât următoarele:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 03.12.2012 sub nr._, petenta M. M., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ G., a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 15.11.2012.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că agenți constatatori ai ITM G. au făcut o verificare inopinată a persoanelor care se ocupă cu creșterea oilor, reținându-se în sarcina petentei că nu a încheiat contract individual de muncă cu numitul I. F.. Potrivit susținerilor petentei, între aceasta și numitul I. F. nu există raporturi de muncă, cel din urmă fiind o persoană care suferă de tulburări psihice și de comportament și care se afla în trecere prin zona la momentul controlului. Totodată s-a arătat că procesul verbal de sancționare contravențională nu a fost semnat de un martor asistent.

În drept a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar procesul-verbal contestat și procesul-verbal de control ( filele 4-9).

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, dar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, apreciind că sancțiunea aplicată este temeinică și legală.

A arătat intimatul că în urma controlului efectuat la data de 13.11.2012 pe raza comunei P., în locul numit Valea N., a fost depistată o turmă de oi, păzită de doi ciobani, unul dintre ei fiind numitul I. F. care a declarat agenților constatatori că lucrează de 1 an pentru petentă, cu un program de 12 h/zi și nu are încheiat contract individual de muncă. Întrucât acesta a declarat că nu știe să scrie, a fost completată o notă de constatare de inspectorii de muncă.

A mai arătat intimatul că procesul verbal a fost întocmit la sediul ITM G., unde nu erau de față alte persoane decât inspectorii de muncă, acesta fiind motivul pentru care actul sancționator a fost încheiat în lipsa unui martor asistent.

În drept, intimatul a invocat prevederile Codului muncii, cele ale O.G. nr. 2/2001 precum și Legea nr. 180/2002.

În dovedirea acțiunii intimatul a depus la dosar înscrisuri ( filele 8-22).

În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul A. I. C., declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei ( f. 42). De asemenea, s-a încuviințat proba testimonială cu martorul I. F., însă s-a constatat imposibilitatea audierii acestuia.

Analizând materialul probator administrat în cauză, reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.11.2012, petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 .

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în urma controlului efectuat la data de 13.11.2012 pe raza comunei P., zona Valea N., a fost depistată o turmă de oi aparținând petentei, păzită de doi ciobani. Unul dintre ciobani, numitul I. F., a declarat agenților constatatori că lucrează de 1 an la stână și primește un salariu de 600 lei/lună, fără a avea încheiat contract individual de muncă.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.11.2012 instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Procesul-verbal nu este semnat nici de petentă și nici de un martor asistent, agenții constatatori menționând însă în cuprinsul procesului verbal împrejurarea ce a dus la întocmirea în acest mod a actului sancționator. Prin urmare, procesul verbal a fost întocmit în mod legal, în conformitate cu disp. art. 19 alin. 3 din O.G.2/2001, critica de nelegalitate invocată de petentă fiind nefondată.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, iar obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.

De asemenea, în sensul art. 260 alin. (1) lit. e) din același act normativ, constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit în mod legal de către agenții constatatori din cadrul intimatului ca urmare a constatării directe a contravenției de către aceștia iar din probele administrate în cauză nu a rezultat o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

Astfel, martorului A. I. C., vecin al petentei, a arătat în depoziția sa că I. F. muncește pentru mai multe persoane din . locuiește temporar deoarece nu are o locuință proprie. Totodată martorul a învederat instanței că numitul I. F. nu știe să își declare vârsta și poate realiza doar activități foarte simple (fila 42). În aprecierea credibilității declarației martorului instanța are în vedere faptul că martorul nu se află în niciuna dintre situațiile de excludere prevăzute expres și limitativ de art. 189 C.pr.civ., pentru a nu putea avea o astfel de calitate și nici nu ar avea vreun interes în denaturarea situației de fapt reale.

Prin urmare, din coroborarea celor consemnate în procesul verbal cu declarația martorului audiat și cu planșele foto depuse la filele 13-14 se desprinde concluzia că la data efectuării controlului ITM numitul I. F. se afla la stâna deținută de contravenientă și presta activități în favoarea acesteia, fără ca angajatoarea să-și îndeplinească în prealabil obligația de a încheia contract individual de muncă în formă scrisă cu acesta.

În aceste condiții, instanța reține că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește însă individualizare sancțiunii contravenționale, instanța constată că petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 10.000 lei. Instanța apreciază că valoarea amenzii aplicate este disproporționată în raport de urmările de mică gravitate produse de faptă și împrejurările săvârșirii acesteia, care relevă un grad relativ redus de pericol. În acest sens, instanța are în vedere situația specială a numitului I. F., situație relevată de martorul A. I. C., audiat în cauză.

Prin urmare, apreciind că în cauză există temeiuri pentru reindividualizarea sancțiunii, instanța va înlocui sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, considerând această din urmă sancțiune contravențională suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta M. M. și va modifica procesul verbal de constatare a contravenției ._ din data de 15.11.2012, în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei cu cea a avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Totodată, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

.

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta M. M., cu domiciliul în com. P., ., jud. G. în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă G., cu sediul în G., . nr. 46 A, jud. G..

Modifică în parte procesul verbal . nr._ încheiat la data de 15.11.2012, în sensul că înlocuiește sancțiunea aplicată – amenda contravențională în cuantum de 10.000 lei, cu sancțiunea avertismentului.

Atenționează petenta asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă să respecte dispozițiile legale.

Menține celelalte prevederi ale procesului verbal.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședință publică, azi, 19.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.S. /Tehnored.I.A.T./ 6 ex. 31.01.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria GALAŢI