Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 23794/233/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 25.11.2013

Președinte – A. G.

Grefier – S.-M. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petentul G. I. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G. având ca obiect „plângere contravenționala - PA NR._”.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 18.11.2013 care face parte integrantă din prezenta, Instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petentul G. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata IJP G. – Poliția Mun. G., Secția 1, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/04.11.2012 prin care i s-a reținut contravenția prevăzută de art.3 pct.1 din Legea 61/1991 și sancționată potrivit art.4 pct.1, lit.e din aceiași lege și exonerarea de la plata amenzii astfel aplicate sau înlocuirea sancțiunii amenzii ce i-a fost aplicată cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea cererii, petentul a arătat că, în data de 04.11.2012 în jurul orei 18.20 în timp ce se afla la domiciliul său, un echipaj de poliție ce sosise la ușa imobilului i-a solicitat să se legitimeze cerând chiar lămuriri în acest sens. În continuare la insistența organelor de poliție petentul s-a legitimat, agenții de poliție consemnând într-un carnet datele de identitate după care a fost interogat cu privire la comiterea unei fapte de natura tulburării ordinii și liniștii publice ce s-a consumat în curtea comună a celor două imobile.

Cu privire la acest incident petentul a declarat organelor de poliție că, a avut o simplă discuție cu numitul A. D., cumnatul său, pe fondul unor probleme mai vechi și în cursul acestei discuții soția acestuia a sunat la poliție din dorința de a se răzbuna pe familia petentului fără motiv însă.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal petentul a arătat că, fapta reținută nu este legală și nu se încadrează în dispozițiile Legii 61/1991 aceasta deoarece nu a tulburat liniștea publică și nu a săvârșita acte de violență în public iar discuțiile și îmbrâncelile cu numitul A. D. au avut loc pe un domeniu privat în curtea interioară a imobilelor și nu în stradă care să atragă oprobiul opiniei publice sau să provoace scandal pe stradă.

În continuare se menționează conținutul art. 3 pct.1 din Legea 61/1991 precum și aspecte din practica judiciară cu privire la fapta presupus săvârșită de petent. Tot cu privire la temeinicia procesului verbal sunt menționate și dispozițiile art.16 și 28 din OG 2/2001 precum și faptul că amenda aplicată este prea mare raportat la starea materială a petentului.

Legal citat intimata nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.

Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 04.11.2012 în jurul orelor 17.50 organele de poliție au fost anunțate prin nr. de telefon 112 să se deplaseze pe . are loc un scandal în familie. Ajungând la fața locului organele de poliție au fost informate cu privire la cauza scandalului ce avusese loc între A. E., A. D. și petentul din prezenta cauză.

Organele de poliție s-au prezentat mai apoi la locuința petentului unde i s-a cerut să se legitimeze, ocazie cu care a fost înștiințat că va fi sancționat contravențional pentru ceea ce săvârșise.

Având în vedere că fapta a fost constatată personal de agentul de poliție, în acest caz, procesele-verbale întocmite se bucură de prezumțiile relative de legalitate, autenticitate și de temeinicie (cauza A. contra României - cererea nr._/03, hotărârea din 04 octombrie 2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului).

Cât privește controlul de legalitate, instanța constata ca procesul-verbal . nr._, emis în data de 07.02.2013, respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. De asemenea mai este de arătat și faptul că la data întocmirii procesului verbal, acesta nu a fost semnat de către contravenient deoarece a refuzat, acest aspect fiind confirmat ulterior de către un martor asistent.

În continuare, în ceea ce privește temeinicia procesului verbal întocmit, este de arătat că,

OG2/2001 instituie prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal de constatare a contravențiilor, reglementari care sunt inaplicabile, din perspectiva art. 6 al CEDO. Aplicarea unor atare prevederi ale dreptului intern ar putea crea o situație profund injustă in care petentul ar fi pus in situația de a-și dovedi nevinovăția, in totala desconsiderare atât a principiilor generale ale dreptului intern cât și ale Convenției la care face referire. Prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 al CEDO face ca, in plan probator, sarcina dovedirii faptului ca petentul a săvârșit fapta reținută pe seama sa să revină intimatului. Pe de altă parte, materia probațiunii se bazează pe niște rigori bine definite.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, confirmată și in cauza A. contra României, materia contravențiilor aparține dreptului penal. O consecință a acestui fapt este și aceea că dreptul la respectarea unui proces echitabil include și in aceasta materie prezumția de nevinovăție a cărei respectare se impune in toate cazurile. Imperativul respectării prezumției de nevinovăție presupune ca in caz de îndoiala asupra situației de fapt, de aceasta să profite persoana sancționată. În continuare tot conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României, citată anterior).

Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

În cauză, cu privire la probarea temeiniciei procesului verbal s-a administrat proba cu înscrisuri și cu audierea unui martor. Astfel, atât din audierea martorului Grecianu P. cât și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimat reiese că fapta contravențională s-a consumat în curtea imobilului și a fost vorba de un scandal în familie așa cum este de altfel consemnat și în fișa de intervenție la eveniment iar potrivit art.3 pct.1 din Legea 61/1991 unde se prevede că, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice, aceste text venind în contradicție cu situația de fapte reținută de organele de poliție.

Rezultă astfel din cele arătate anterior că, procesul verbal prin care a fost sancționat petentul este netemeinic din punct de vedere al faptei reținute în sarcina sa, în sensul că fapta comisă de către petent nu a fost săvârșită în locuri publice așa cum prevede textul ci în curtea comună a imobilului și unde erau prezente doar rude ale contravenientului implicați în scandalul consumat. Pentru considerentele arătate anterior instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal întocmit și cu exonerarea în același timp de la plata amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul G. I. domiciliat în G., .. 49, Cod poștal_, J. G. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G. cu sediul în G., ., Cod poștal_, J. G...

Dispune anularea procesului-verbal . nr._/04.11.2012 întocmit de Poliția Municipiului G. – Secția 1.

Exonerează petentul G. I. de plata amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei, aplicată în legătură cu săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct.1 din Legea 61/1991.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2013.

Președinte Grefier

Judecător A. G. S.-M. B.

Red A.G./ Dact. S.M.B. /5 ex / 21.01.2014

.>

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria GALAŢI