Plângere contravenţională. Sentința nr. 3613/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3613/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 12536/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 3613/2013

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N. L. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent Î. I. R. M. și pe intimat A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, având ca obiect „plângere contravenționala nr._”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că petenta a depus la dosar precizări, după care;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2011 sub dosar nr._ /_ petenta INTREPRINDERE I. R. M. în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 06.05.2011 solicitând instanței anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii în sumă de 1500 ron.

Plângerea nu a fost motivată în fapt și în drept.

La cerere a fost atașat, în original, procesul verbal contestat (filele 19-23).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică, apreciind că sancțiunea a fost aplicată în mod corect.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ. iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Cauza a fost suspendată la data de 09.06.2012 și repusă pe rol la data de 29.01.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 06.05.2011, petenta a fost sancționată pentru săvârșirea a trei fapte contravenționale, prevăzute de art. 26 alin.2, art.18 și art.20 alin.5 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. Pentru prima și ultima faptă petentei i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului, iar pentru cea de a doua faptă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1500 lei. Totodată s-a dispus ca măsură complementară, oprirea temporară de la comercializare a produselor care nu respectau dispozițiile legale, respectiv șosete Fashion socks,șosete Vigass, șosete S., șosete OEMEN.

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, cu ocazia controlului efectuat la data de 27.04. 2011 (fila 20 dosar) de agenții intimatului, s-au descoperit expuse la comercializare produse ce prezentau abateri de la prevederile legale privind protecția consumatorului, respective șosete Fashion socks care nu au prevăzut pe etichetă denumirea și adresa poștală a sediului importatorului, indicarea modului de întreținere a produselor este realizată prin simboluri grafice,șosete Vigass pe a căror etichetă nu este tradusă din limba germană denumirea produsului, șosete S. și șosete OEMAN pe a căror etichetă nu sunt precizate denumirea produsului și adresa poștală a sediului social al producătorului.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.

Analizând actul de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța constată ca procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale imperative referitoare la formă si conținut, prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. 2/2001. Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța reține că procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agenții constatatori, astfel că instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentă.

Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție . nr._ este întocmit în mod legal de către agenții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor G., ca urmare a constatării directe a contravențiilor de către aceștia. Mai mult, în cauză, nu s-a probat de către petentă o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

Potrivit dispozițiilor art.18 din OG nr.21/1992, republicată, consumatorii au dreptul de a fi informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre operatorii economici, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, in conformitate cu interesele lor, intre produsele si serviciile oferite si sa fie in masura sa le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, in deplina securitate, iar încălcarea acestei dispoziții legale se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 10.000 de lei.

Cu toate acestea, relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține că art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimată nu respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită, în contextul în care, deși fapta săvârșită aduce atingere valorilor sociale și dreptului consumatorului de a fii informat cât mai corect și complet cu privire la produsele supuse comercializării, pericolul social nu este unul foarte ridicat.Ținând cont de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale la minimul ei este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va modifica procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ în sensul că va reduce sancțiunea amenzii contravenționale de la 1500 lei la minimul acesteia, respectiv 1000 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petenta Intreprindere I. R. M., cu sediul în G., ., jud.G., în contradictoriu cu intimatul A. Națională pentru Protecția Consumatorilor-Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor, cu sediul instituției în G., ., nr.45 bis, ., ..

Modifică procesul verbal . nr._ din data de 06.05.2011, în sensul reducerii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.18 din OG nr.21/1992 republicată, de la suma de 1500 lei la minimul acesteia, respectiv 1000 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. VM / Tehnored. CNL/Nr. Ex. 4/14.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3613/2013. Judecătoria GALAŢI