Plângere contravenţională. Sentința nr. 940/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 940/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 8549/233/2011

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

Sentința civilă nr. 940

Ședința publică din data de 5 februarie 2013

Completul constituit din:

Președinte – C.-M. V.

Grefier – F. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul J. I. domiciliat în G., .. 30, jud. G. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G., ., jud. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul și martorul A. S., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care;

Instanța, în temeiul art. 193 Cod procedură civilă, procedează la audierea martorului prezent, M. A. S., poziția acestuia fiind consemnată printr-o declarație ce a fost depusă la dosar.

Petentul nu mai are alte solicitări.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Având în vedere probele administrate în cauză, petentul apreciază că a dovedit faptul că nu se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa de către agentul constatator, motiv pentru care solicită instanței admiterea plângerii, anularea procesului-verbal și exonerarea de plată a amenzii contravenționale.

Instanța reține dosarul spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petentul J. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., anularea procesului – verbal de contravenție . nr._ din data de 13.04.2011.

În motivarea cererii, a arătat că nu a avut intenția să opreasca pentru efectuarea schimbului de calatori avand în vedere că văzuse poliția si că nu i s-a încheiat niciun proces-verbal în acel moment.

Legal citată, intimata nu a depus întampinare.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri, precum si pe cea testimonială.

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Potrivit procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.04.2011 (fila 20), în timp ce conducea microbuzul cu nr. de înmatriculare_ în regim de maxi-taxi, petentul a oprit voluntar pentru a efectua schimb de călători în alt loc decat stația special amenajată, respectiv înainte de trecerea de pietoni semaforizată din Tiglina II, zona Arcada, desi acest semafor indica culoarea verde, faptă prevăzută și sancționată de art. 101 alin.1 pct.15 din OUG 195/2002.

Instanța constată ca procesul-verbal este legal întocmit, nefiind incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de OG 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că acesta nu este temeinic, petentul reușind sa răstoarne prezumția de adevăr instituită de lege în favoarea celor reținute de agentul constatator cu privire la situația de fapt.

Astfel, potrivit declarației martorului audiat în cauză (fila 28), petentul a plecat la culoarea verde a semaforului, fiind apoi oprit de către agenții de poliție, care i-au solicitat acestuia actele dar care nu au întocmit niciun proces-verbal. Faptul că procesul-verbal nu a fost întocmit pe loc a fost confirmat si de către martorul asistent, care a declarat că nu a constatat personal refuzul petentului de a semna (fila 33), ceea ce este de natură să creeze un dubiu în ceea ce priveste situația de fapt, dubiu ce este în favoarea petentului.

Pentru aceste considerente, instanța urmează sa admită plângerea si să anuleze procesul-verbal, ca fiind netemeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul J. I. domiciliat în G., .. 30, jud. G. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G., ., jud. G.

Anulează procesul-verbal . nr._/13.04.2011, ca fiind netemeinic.

Exonerează petentul de la plata amenzii aplicate, în cuantum de 402 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntată in sedintă publică astăzi, 05.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C.-M. V. F. M.

Jud. C.M.V.

Tehnored. F.M./20.03.2013

Ex. 5

..03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 940/2013. Judecătoria GALAŢI