Pretenţii. Sentința nr. 31/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 3347/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de: 31.10.2013
Președinte: N. V. C.
Grefier: A. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. G. PRIN REPREZENTANT M. S., PRIMARUL MUNICIPIULUI G. și pe pârâtii M. F. L., O. E. G., O. R. D., O. A. M., având ca obiect reziliere contract.
Dezbaterile au avut loc în ședința pubică din 24.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.10..2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2013, reclamantul M. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. F. L., O. E. G., O. R. D., O. A. M. rezilierea contractului de închiriere nr.90/144/08.10.2007, evacuarea pârâților și a bunurilor acestora din spațiul de locuit situat în G., ..8, obligarea pârâților la plata sumei de 2.269 lei reprezentând chirie și majorări de întârziere, precum și a sumelor ce vor deveni scadente până la data executării efective a hotărârii de evacuare. A solicitat, totodată, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat că, în data de 08.10.2007, pârâții au devenit beneficiarii contractului de închiriere nr.90/144 pentru spațiul de locuit situat în G., ..8. A precizat faptul că pârâta nu a achitat chiria timp de trei luni consecutiv, la data de 18.10.2012, aceasta figurând cu un debit de 2.269 lei, din care suma de 529 lei cu titlu de debit curent, suma de 960 lei cu titlu de rămășiță și suma de 780 lei cu titlu de majorări de întârziere.
Precizează, reclamantul, că proprietarul nu poate fi obligat să închirieze spațiul unor persoane insolvabile, că pârâții au încălcat disp. art. 1780, 1796 lit.b, art.1830 Cod civil, astfel că se impune rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâților din spațiul locativ.
În drept a invocat disp. art.112-114 Cod proc.civ., art.1357, 1780, 1796, 1830, 1831 Cod civil, clauzele contractuale, OUG nr.40/1999.
În susținerea cererii a atașat la dosar: Referatul Direcției Fond Locativ nr._/29.10.2012, Situația contribuabilului la data de 18.10.2012, Somație nr._/02.11.2012, Somație nr._/26.09.2012, Somație nr._/12.07.2012, contract de închiriere nr.90/144/08.10.2007, Proces verbal de predare primire, Fișa suprafeței locative, Fișa de calcul pentru stabilirea chiriei lunare.
În temeiul disp. art. 242 Cod proc.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea având drept obiect reziliere contract – evacuare a fost legal timbrată.
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 24.10.2013, instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Între M. G., în calitate de închirietor și M. F. L., în calitate de chiriaș s-a încheiat contractul de închiriere nr.90/144/08.10.2007, având drept obiect locuința situată în G., ..8 și în temeiul căruia reclamantul s-a obligat să predea chiriașului locuința în stare normală de folosință, iar pârâta s-a obligat, printre altele, să plătească prețul locațiunii în condițiile și termenele din contract.
Astfel cum rezultă din Fișa suprafeței locative închiriate, alături de titular, au dobândit drepturi locative asupra spațiului închiriat și pârâții O. E. G., O. R. D. și O. A. M., în calitate de membri ai familiei.
În speță, se solicită rezilierea contractului de închiriere pentru neplata chiriei.
Instanța constată că deși contractul de închiriere a fost încheiat pentru o perioadă determinată, până la data de 08.10.2008, proprietarul a permis pârâților exercitarea în continuare a dreptului de folosință asupra spațiului de locuit, astfel că instanța va constata că, în cauză, în temeiul disp. art.1437 cod civil a operat tacita relocațiune, în condițiile stipulate în contractul inițial.
Potrivit art. 24 lit. b din Legea nr. 114/1996, rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face, la cererea proprietarului, atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv; a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, clădirii în care este situată aceasta, instalațiilor, precum și oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă înstrăinează fără drept părți ale acestora; are un comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței sau nu a respectat clauzele contractuale.
Totodată, instanța reține că prin prevederile art.1 C- Capitolul VII al contractului de închiriere părțile și-au însușit integral prevederile pactului comisoriu de grad IV, în sensul desființării contractului fără punerea în întârziere și fără a fi necesare alte formalități prealabile, pentru situația în care chiriașul nu își respectă obligațiile prevăzute în contract.
Pactele comisorii reprezintă clauze convenționale privind rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, fiind derogatorii de la prevederile art. 1021 Cod civ., în sensul că urmăresc să reducă rolul instanțelor în pronunțarea rezoluțiunii contractelor, funcție de cum acestea sunt redactate de părți.
În cazul unui pact comisoriu de gradul IV, cum este și pactul inserat în contractul de închiriere, în caz de neexecutare, contractul se consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă. O astfel de stipulație are, drept efect, desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligație să fi fost adusă la îndeplinire.
Potrivit Referatul Direcției Fond Locativ nr._/29.10.2012 și a fișei analitice de calcul, instanța reține că pârâții datorau la data de 18.10.2012, suma de 2269 lei reprezentând chirie și majorări de întârziere, sumă cu privire la care nu s-a făcut de către aceștia dovada achitării.
Având în vedere că pârâta M. F. L., în calitate de chiriaș, nu a înțeles să își îndeplinească obligația constând în plata chiriei stabilite prin contractul nr.90/144/08.10.2007 pentru mai mult de 3 luni consecutiv, în sensul art. 24 lit. b din Legea nr. 114/1996, în temeiul CAP. VII din contract, instanța va constata că a operat rezilierea convențională a contractului de închiriere.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâților la plata chiriei restante și a penalităților de întârziere calculate conform cap. IV din contract, instanța reține că această obligație îi incumbă doar titularului de contract, respectiv pârâtei M. F. L., aceasta fiind singura care și-a asumat obligații față de reclamant.
Pentru considerentele expuse anterior, o va obliga pe pârâta M. F. L., în calitate de titular al contractului de închiriere, la plata, în favoarea reclamantului a sumei de 2.269 lei din care 1.489 lei reprezintă chirie restantă, iar 780 lei reprezintă penalități de întârziere, conform situației contribuabilului din data de 18.10.2012.
Cu referire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata chiriei până la data executării efective a hotărârii de evacuare, reține că, dată fiind încetarea contractului de închiriere prin expirarea termenului convenit de părți, creanța pretinsă de reclamantă nu este certă, lichidă și exigibilă, prejudiciul viitor cauzat acesteia prin lipsirea sa de folosința imobilului în cauză neputând fi evaluat.
Astfel, va respinge capătul de cerere menționat, ca neîntemeiat.
Referitor la capătul de cerere privind evacuarea pârâților, instanța constată că acesta este fondat.
Din fișa locativă anexată contractului de închiriere nr.90/144/08.10.2007, rezultă că și pârâții O. E. G., O. R. D., O. A. M. sunt titulari ai unor drepturi locative în ceea ce privește imobilul situat în G., ..8, conform art. 27 din Legea nr. 114/1996.
D. fiind faptul că, în cauză, s-a constatat de către instanță faptul că a intervenit rezilierea de drept a contractului de închiriere încheiat cu privire la spațiul locativ ocupat de către pârâți, respectiv desființarea titlului locativ, continuarea exercitării dreptului de folosință de către pârâți în lipsa acordului proprietarului ar echivala cu o restrângere a atributelor dreptului de proprietate, în sensul disp. art.480 Cod civil.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că solicitarea reclamantului referitoare la evacuarea pârâților în vederea complinirii atributelor dreptului de proprietate și cu atributul folosinței de care a fost privat prin ocuparea imobilului de către pârâți, este întemeiată, astfel că va dispune evacuarea pârâților din spațiul de locuit situat în G., ..8.
În temeiul diusp. art.274 Cod proc.civ., constatând ca fiind părți căzute în pretenții, instanța va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 18 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de către reclamantul M. G. cu sediul în G., ., în contradictoriu cu pârâții M. F. L., O. E. G., O. R. D. și O. A. M., toți cu domiciliul în G., .. 8, jud G..
Dispune rezilierea contractului de închiriere nr.90/144/08.10.2007.
Obligă pârâta M. F. L. la plata către reclamant a sumei de 2.269 lei cu titlu de chirie și majorări de întârziere.
Dispune evacuarea pârâților din spațiul de locuit situat în G., ..8.
Dispune obligarea pârâților la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată de 18 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2013
Președinte, Grefier,
Jud. C. N. V. A. V.
PROCES VERBAL
Încheiat astăzi 31.10.2013
Astăzi, data de mai sus, fiind completul următor in materie civilă de serviciu la permanentă, d-na judecător Crihana N. V. a preluat ședința de judecata la termenul din data de 24.10.2013 S4 a CC.21 – judecător D. L. E. A care a fost in concediu la data ședinței.
Președinte, Grefier
Jud.C. N. V. A. V.
Red CNV/dact PCD/ 2 exp/12.12.2013
← Pretenţii. Încheierea nr. 19/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2013.... → |
---|