Plângere contravenţională. Încheierea nr. 22/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 6318/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.02.2013

Președinte – I.-M. C.

Grefier – M. V.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petenta L. E. M. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. GALATI.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, după care,

Instanța constată prima zi de înfățișare conf. art. 134 C., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza potrivit disp. art. 159 indice 1 alin. 4 C., iar în baza art. 167 Cod proc.civ., instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă, putând contribui la soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

INSTANȚA

Avand nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 28.02.2013.

Pronunțată în ședință publică la data de 22.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1940

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.02.2013

Președinte – I.-M. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ plângere contravențională ” formulată de petenta L. E. M. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G.,.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 22.02.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.04.2012, sub Dosar nr._, petenta L. E. M., în contradictoriu cu intimata Poliția L. G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 22.03.2012, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În motivarea în fapt a acțiunii, petenta a arătat că a fost sancționată pentru că a oprit neregulamentar autoturismul condus de aceasta. Petenta a învederat instanței că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât nu a fost semnat de agentul constatator.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și ale O.U.G. nr. 195/2002.

La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat (fila 4).

În baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ. petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.

Legal citată, intimata Poliția L. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că la data de 22.03.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 140 lei și 2 puncte penalizare pentru aceea că a oprit voluntar cu autoturismul înmatriculat sub nr._, la intersecția cu ., în dreptul frizeriei A., în raza de acțiune a indicatorului rutier “ oprirea interzisă”.

Potrivit susținerilor intimatei, procesul verbal este legal și temeinic întocmit, pe baza constatărilor personale ale agenților constatatori și cuprinzând toate elementele obligatorii prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001

În drept, intimata a invocat prevederile art. 115-118 C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

Intimata a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 1, pct.1 și 3 C.pr.civ. iar plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

La termenul de judecată din data de 22.02.2013 instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 22.03.2012, petenta L. E. M. a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 140 lei reprezentând 2 puncte amendă, pentru fapta prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, petentei i-a fost aplicată și sancțiunea complementară a 2 puncte penalizare.

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 16.02.2012 petenta a oprit voluntar cu autoturismul înmatriculat sub nr._, la intersecția cu ., în dreptul frizeriei A., în raza de acțiune a indicatorului rutier “ oprirea interzisă”.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Analizând modul de întocmire a procesului verbal . nr._ din 22.03.2012, din prisma motivului de nulitate invocat de către petentă, în sensul că lipsește semnătura agentului constatator, instanța constată că procesul-verbal, într-adevăr, nu a fost semnat de către agentul constatator.

Având în vedere faptul că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitate absolută a procesului verbal, fiind încălcată o normă imperativă, astfel cum este stipulat și în articolul 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că în procesul verbal a fost încheiat cu încălcarea principiului legalității, fiind lovit de nulitate.

Instanța are în vedere faptul că atât timp cât s-a răsturnat prezumția de legalitate a procesului verbal nu mai este necesar a fi analizate celelalte susțineri ale petentei.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată ca procesul-verbal de contravenție a fost în cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv pentru care instanța va admite plângerea formulată, va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din 22.03.2012 și va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta L. E. M., domiciliată în G., ., ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G., . împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 22.03.2012.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.03.2012 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședință publică azi, 28.02.2013.

Președinte, Grefier,

I. M. C. M. V.

Red I.M.C / Dact M.V /5ex / 14.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 22/2013. Judecătoria GALAŢI