Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 23972/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
operator de date cu caracter personal nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier E. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe petent S. I., petent T. CRISTIȚA, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 06.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.12.2013, apoi la data de 19.12.2013 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 04.12.2012 pe rolul Judecătoriei G. sub dosar nr._, OCPI G. a înaintat plângerea împotriva încheierii de carte funciara nr._/18.07.2012 emisă de O. de C. și Publicitate Imobiliară (OCPI) G., formulată de petenții S. I. și T. Cristița care au solicitat anularea acestei încheieri de respingere și modificarea cărților funciare nr._ privind suprafața de 88,2 mp situată în G., . și nr._ privind suprafața de 189,2 mp situată în G., ., în sensul respectării amplasamentului celor două suprafețe de teren conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din sentința civilă nr. 732/02.04.2007 a Tribunalului G..
În motivarea în fapt a plângerii petenții au arătat că prin Sentința civilă nr. 732/02.04.2007 a Tribunalului G. s-a restituit în natură către petenți suprafața de 189,2 mp teren situată în . și suprafața de 88,20 mp situat în .. După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești petenții au solicitat OCPI intabularea dreptului de proprietate, cererile fiind respinse prin încheierile nr._ și nr._ din 11.05.2009. Împotriva acestor încheieri petentul a formulat plângere, care a făcut obiectul dosarului civil nr._/233/2009 al Judecătoriei G., plângere admisă în apel de Tribunalul G., prin Decizia civilă nr. 161/30.06.2010.
Potrivit susținerilor petenților, pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, OCPI G. a efectuat măsurători în vederea intabulării proprietăților, dar nu a respectat punctele fixate de expert în expertiza ce face parte integrantă din sentința civilă nr. 732/02.04.2007, astfel că amplasamentul terenului, astfel cum a fost identificat de reprezentanții OCPI nu corespunde celui arătat în expertiza și titlul de proprietate al petenților.
Învederează petenții că deși OCPI a emis Încheierile nr._/10.12.2010și nr._/10.12.2010 acestea nu corespund situației reale a imobilelor, nerespectând amplasamentul constatat de instanța judecătorească prin sentința civilă nr. 732/2007.
Mai arată petenții că deși au formulat cerere de reexaminare a încheierilor de carte funciară, aceasta a fost respinsă prin încheierea nr._/18.07.2012.
Susțin petenții că OCPI G. a dat dovadă de rea credință și a adus prejudicii petenților prin neintabularea corectă a proprietăților lor, astfel că solicită obligarea acestei instituții la plata de daune de 500 lei pe zi de întârziere, după rămânerea definitivă a prezentei plângeri până la executarea ei.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probatoriu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată (fila 28).
La data de 14.01.2013 OCPI G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
La termenul de judecată din data de 22.02.2013 petenții au arătat că nu înțeleg să cheme în judecată în calitate de intimat pe OCPI; astfel că instanța a dispus scoaterea din citativ a acestei instituții.
În ședința publică din 17.05.2013 petenții au solicitat introducerea în cauză în calitate de intimați a numitelor P. A., G. I. și .>
Deși toate intimatele au fost legal citate, numai intimata G. I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivată în esență de caracterul nejurisdicțional al activități efectuate de OCPI.
Celelalte intimate au fost prezente ori reprezentate în instanță.
La termenul de judecată din data de 01.11.2013 petenții au arătat că își modifică acțiunea și solicită soluționarea cauzei în procedură necontencioasă, arătând că s-au aflat în eroare la momentul solicitării introducerii în cauză a intimatelor P. A., G. I. și . asemenea petenții au renunțat la solicitarea de daune.
Instanța a constatat ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei G. I..
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea instanței fiind atașat și dosarul nr._/233/2012.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosar, instanța reține următoarele:
P. Sentința civilă nr. 732/02.04.2007 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ s-a dispus restituirea în natură către S. P. a:
- terenului în suprafață de 189,2 mp situat în G., ., identificat prin punctele b-m-m1-c1-f-g în schița raportului de expertiză întocmit de expert H. I. ce face parte integrantă din hotărâre și
- terenului în suprafață de 88,2 mp situat în G., ., identificat prin punctele j-k-m-n în schița aferentă raportului de expertiză.
La data de 30.06.2010, prin decizia civilă nr. 161, Tribunalul G. a modificat în tot Sentința civilă nr. 1236/12.02.2010 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._/233/2009, și a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 189,2 și 88,2 mp situate în .> Astfel cum rezultă din Încheierea nr._/17.11.2010 și încheierea nr._/17.11.2010, dreptul de proprietate aparținând numitului S. P. asupra terenurilor situate în . și 20 a fost intabulat conform planurilor de amplasament și delimitare a bunului imobil aflate la filele 13 și 17 din dosarul OCPI.
Din compararea schiței reprezentând plan de amplasament și delimitare imobile care face parte integrantă din titlul de proprietate asupra terenurilor (Sentința civilă nr. 732/02.04.2007) schiță efectuată de expertul H. I. (filele 79-83 dosar OCPI nr._/17.11.2010) și schițele reprezentând plan de amplasament și delimitare imobile efectuate de OCPI odată cu intabularea dreptului de proprietate (filele 13, 17 dosar OCPI nr._/2012), se constată unele diferențe privitoare la împrejmuiri.
Cum dreptul de proprietate a fost recunoscut autorului petenților în forma și delimitările reținute prin raportul de expertiză aferent Sentinței civile nr. 732/02.04.2007, OCPI G. are obligația intabulării acestui drept conform respectivului amplasament.
Conform certificatului de moștenitor nr. 30 din 17.03.2011 emis de BNP Cilliota L. O. (filele 16-17 dosar nr._/233/2010) moștenitorii defunctului S. P. sunt petenții T. Cristița și S. I., fiecare cu o cotă de ½.
Împotriva modului de intabulare a dreptului de proprietate și încheierilor nr._/17.11.2010 și nr._/17.11.2010 petenții au formulat cerere de reexaminare la OCPI G., aceasta fiind respinsă prin Încheierea nr._/18.07.2012 față de care petenții au formulat prezenta acțiune având ca obiect „plângere de carte funciară”.
În drept, conform art. 26 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară (forma în vigoare la momentul emiterii încheierii care face obiectul prezentei acțiuni), înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri: a) intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale; b) înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiția justificării ulterioare; c) notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.
Potrivit art. 50 alin. 2 Încheierea de înscriere sau de respingere emise de OCPI poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial și se va înscrie din oficiu în cartea funciară. O. teritorial este obligat să înainteze judecătoriei dosarul încheierii și copia cărții funciare.
În cauza de față petenții au solicitat intabularea dreptului lor de proprietate asupra terenurilor situate în . și 20, conform planului de amplasament rezultat din hotărârea judecătorească care constituie titlul de proprietate al autorului lor,S. P..
Deși intabularea dreptului de proprietate s-a realizat, aceasta nu s-a făcut potrivit planului de amplasament rezultat din raportul de expertiză tehnică ce face parte integrantă din sentința civilă nr. 732/2007 a Tribunalului G., astfel cum am arătat și mai sus.
În consecință, instanța apreciază că în mod eronat OCPI G. a refuzat prin Încheierea de respingere nr._ din 18.07.2012 reexaminarea încheierilor nr._/17.11.2010 și nr._/17.11.2010.
P. urmare apare ca întemeiată prezenta plângere împotriva încheierilor de carte funciară, astfel că o va admite și va dispune desființarea încheierilor nr._ din 18.07.2012, nr._/17.11.2010 și nr._/17.11.2010 și intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 189,20 mp situat în mun. G., . și respectiv în suprafață de 88,20 mp situat în mun. G., ., astfel cum sunt acestea identificate în sentința civilă nr. 732/02.04.2007 a Tribunalului G. și raportul de expertiză care face parte integrantă din hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea împotriva încheierii de carte funciară formulată de petenții S. I. și T. Cristița.
Desființează încheierile nr._/18.07.2012,_/17.11.2010 și_/17.11.2010 emise de O. de C. și Publicitate Imobiliară G..
Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 189,20 mp situat în mun. G., . și respectiv în suprafață de 88,20 mp situat în mun. G., ., astfel cum sunt acestea identificate în sentința civilă nr. 732/02.04.2007 a Tribunalului G. și raportul de expertiză care face parte integrantă din hotărâre.
Dispune comunicare către OCPI G. a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă și irevocabilă.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. ManeaElena B.
RedAMM /tehored. E.B/4ex/02.07.2014/ 2ex .>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6560/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2332/2013.... → |
---|