Pretenţii. Hotărâre din 22-10-2013, Judecătoria GALAŢI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 14162/233/2011

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal-8637

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTUNȚA CIVILĂ Nr. 9785/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. V.

Grefier L. L.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PORPRIETARI NR. 508 în contradictoriu cu pârâtul R. R..

Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 15.10.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța în urma deliberării avute la data de 22.10.2013 a pronunțat următoarea sentință:

I N S T A N T A

Deliberând asupra acțiunii civile în pretenții de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația de proprietari nr. 508 G. a solicitat obligarea pârâtului R. R. la plata sumei totale de 10.669,14 lei, din care 7.259,94 lei reprezentand cheltuieli de întretinere si 3.409,20 lei reprezentând penalități de întârziere.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere, fapt ce a dus la calcularea penalităților de întârziere solicitate.

În dovedirea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu acte, depunand la dosar, fișa de cont si fisa de calcul a penalitătilor, listele de plată lunare.

La termenul din data de 07.05.2012, reclamanta a ormulat cerere de majorare a catimii obiectului cererii la suma totală de 21.028,83 lei (filele 17-18).

Legal citat, paratul nu a formulat întampinare dar a fost prezent în instanță.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri, precum si pe cea cu expertiză tehnică contabilă.

Analizând materialul probator administrat, reține următoarele:

Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1 pct.1 raportat la art. 5 C.pr.civ.

În fapt, pârâtul este proprietar si locuiește în apartamentul nr. 6, bloc A7, ., Galati, ce face parte din Asociatia de P. nr. 508 Galati.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, în temeiul art. 49 din acelasi act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat.

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, respectiv liste de plată și modalitate de calcul a penalităților, instanța constată că acțiunea, astfel cum a fost modificată, este întemeiată în parte.

Astfel, din listele de plată a cotelor de contribuție pentru cheltuielile comune de folosință, întreținere și reparații, precum si din fisa contului, se constată că pârâtul avea de plătit, în luna martie 2012, suma de 12.291,08 lei reprezentand cheltuieli de întretinere iar potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză (filele 116-133) suma de 6.794,33 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada august 2008-februarie 2012

În consecință, instanța urmează să admită acțiunea si sa oblige paratul la plata sumelor anterior mentionate.

În temeiul art.274 Cod proc.civilă, instanța urmează să oblige paratul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 508, cu sediul în G., ., ., jud. G. în contradictoriu cu pârâtul RIMNICEANU R., domiciliat în G., ., ., jud. G..

Obligă pe pârât la plata sumei de 19.085,41 lei, din care suma de 12.291,08 lei reprezintă sold restant cheltuieli întreținere aferente perioadei iulie 2008-martie 2012 și suma de 6.794,33 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei august 2008-martie 2012.

Obligă paratul la plata sumei de 800 lei catre reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand onorariu expertiză.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.10.2013.

Președinte Grefier

Judecător C. M. V. L. L.

Red.C.M.V./L.L.

18.12.2013/4 EXEMPL

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 22-10-2013, Judecătoria GALAŢI