Pretenţii. Încheierea nr. 23/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 898/233/2014

Dosarul nr._/233/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 23 aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte – C.-M. V.

Grefier – F. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâții C. L. G., M. G. PRIN PRIMAR.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâtul C. L. G., av. M. C., cu delegație de substituire, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care;

Instanța având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, în temeiul dispozițiilor art. 134 Cod procedură civilă constată prima zi de înfățișare și acordă cuvântul asupra propunerilor de probe.

Reprezentantul convențional al pârâtului C. L. G. depune la dosar factura nr. 894/28.02.2013 pentru suma de 6.200 lei, reprezentând onorariu de avocat și solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.167 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca fiind utile, concludente și pertinente cauzei.

Nu mai sunt alte solicitări.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

D-nul av. M. C., pentru C. L. G. solicită respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor privind răspunderea civilă delictuală și obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru deliberare, pentru a studia înscrisurile existente la dosarul cauzei precum și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise;

Văzând și dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă;

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 30 aprilie 2013.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 23.04.2013.

Președinte Grefier

Judecător C.-M. V. F. M.

Dosarul nr._/233/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 30 aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte – C.-M. V.

Grefier – F. M.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive;

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 7 mai 2013.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 30.04.2013.

Președinte Grefier

Judecător C.-M. V. F. M.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive;

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 14 mai 2013.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 07.05.2013.

Președinte Grefier

Judecător C.-M. V. F. M.

Dosarul nr._/233/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4970

Ședința publică din data de 14 mai 2013

Completul compus din:

Președinte – C.-M. V.

Grefier – F. M.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâții C. L. G., M. G. PRIN PRIMAR.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 23 aprilie 2013 care face parte integrantă din prezenta instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.12.2012 sub nr._/233/2012, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții C. L. G. și M. G. prin PRIMAR, a solicitat obligarea în solidar a acestora din urmă la plata sumei de 4.234,28 lei reprezentând daună, a dobânzii legale în cuntum de 870,64 lei, calculată de la data platii acestei despagubiri (08.06.2010) până la data formularii actiunii (06.12.2012) si în continuare pană la achitarea efectivă a debitului principal, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 28.12.2009, numitul H. M., în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, a înregistrat avarii ca urmare a starii necorespunzătoare a carosabilului.

A mai arătat reclamanta că, în baza poliței de asigurare facultativă . nr._, l-a despăgubit pe asiguratul H. M. cu suma de 4.234,28 lei.

Reclamanta a mai învederat că niciunul dintre cei doi parati nu a dat curs demersului de a solutiona pe cale amiabilă diferendul.

În drept, au fost invocate dispozitiile art.6,8,22 si 40 din OG 43/1997, ale art.5 alin.2 din OUG 195/2002, art.998-1000, 1073 si 1088 Cod civil, art.2 si 3 din OG 9/2000 si art.3 alin.2 din OG 13/2011, art. 22 din Legea nr. 136/1995.

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a celei testimoniale, precum si a oricărei alte probe a carei necesitate ar rezulta din dezbateri.

Au fost depuse, la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri din dosarul de daună si calculul dobanzii legale (filele 4-29).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 417,30 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.

Prin întâmpinarea formulată (filele 33-46), pârâtul C. L. G. a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosintă iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca nefondată, invocand neîndeplinirea conditiilor prevazute de art. 58 din Legea nr.136/1995, precum si faptul ca nu s-a facut dovada ca ar avea în administrare drumul public.

În drept, a invocat dispozitiile art.41 alin.12, art.61 alin.1 si 115 si urm. Cod proc.civilă, ale art.187 si 188 Cod civil, art. 58 din Legea nr.136/1995.

Paratul M. Galati a formulat întampinare (filele 54-57), prin care a invocat, de asemenea, prevederile art.58 din Legea nr.36/1995, precum si neîndeplinirea conditiilor angajarii raspunderii civile delictuale. În opinia pârâtului, nu există indicii din care să rezulte că este vinovat de producerea accidentului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 – 118 C.proc.civ., OUG nr. 195/2002 și Legea nr. 136/1995.

În ședința publică din data de 23.04.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea pronuntată în data de 22.03.2013, instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. G., ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

În fapt, potrivit declarației numitului H. M. din data de 02.03.2010, în ziua de 28.12.2009, în timp ce conducea autoturismul proprietatea sa marca BMW pe ., a ocolit pe linia de tramvai o masina stationata neregulamentar pe mijlocul carosabilului, producandu-se astfel avarii.

În baza poliței de asigurare facultativă nr._/10, acesta a fost despagubit cu suma de 4.234,28 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate.

Prin adresele nr. 2969/19.10.2012 si nr.2970/19.10.2012, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 și art. 998 – 999 C.civ., reclamanta a solicitat pârâților plata sumei de 4.234,28 lei.

În drept, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C.civ. „ orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar, în sensul art. 999 C.civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.

Din interpretarea dispozițiilor susmenționate, rezultă că, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, este necesar să se constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, vinovăția în săvârșirea faptei ilicite și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptei ilicite și prejudiciu.

În cauză, din probele administrate rezultă ca fiind certă existența unui prejudiciu constând în diminuarea patrimoniului asiguratului cu sumele de bani achitate pentru reparațiile realizate asupra autoturismului proprietatea sa, ca urmare a avarierii acestuia.

În ceea ce privește săvârșirea unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate și vinovăția pârâților, instanța reține că evenimentul s-a produs la data de 28.12.2010 si a fost avizat la data de 02.03.2010, conform celor mentionate în declaratia asiguratului (filele 5-6), astfel încat plansele foto au fost facute în mod evident după o perioadă de două luni, ceea ce este de natură a crea un dubiu serios privitor la redarea prin intermediul acestora a adevaratei stari a drumului la momentul producerii avariilor. Mai mult, notificarile celor doi parati au fost facute la data de 19.10.2012, deci la mai mult de doi ani de la data efectuarii fotografiilor.

În consecință, instanța constată că în cauză nu a fost facută dovada, dincolo de orice dubiu rezonabil, a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale și implicit nici a condițiilor regresului reclamantei în calitate de asigurător împotriva pârâților, astfel încat va respinge actiunea, ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 274 Cod proc.civ., va obliga reclaamnta la plata către paratul C. L. Galati a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea ce are ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în G., ., jud., G. în contradictoriu cu pârâții C. L. G., M. G. PRIN PRIMAR, ambele cu sediul în G., ., jud. G. ca fiind neîntemeiată.

Obligă reclamanta la plata sumei de 1240 lei către paratul C. L. G., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.05.2013.

Președinte Grefier

Judecător C.-M. V. F. M.

Red.C.M.V.

Tehnoredactat F.M.

5 ex. – 26.07.2013

..07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 23/2013. Judecătoria GALAŢI