Pretenţii. Sentința nr. 489/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 489/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 19844/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

Sentința civilă nr. 489/2013

Ședința publică de la 24.01.2013

PREȘEDINTE - D. G. B.

Grefier - M. R.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile, având ca obiect pretenții formulata de reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR ROMINSOLV S.P.R.L. cu sediul in G., ., Cod poștal_, J. G. și pe pârât S.C. E. G. S.R.L. cu sediul in G., ., ., ., Cod poștal_, J. G., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la 24.01.2013, pentru când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față instanța, constată următoarele;

P. cererea înregistrată sub nr._/233/2011 pe rolul Judecătoriei G., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta . solicitând obligarea acesteia să permită accesul reprezentanților . instalațiile de utilizare a energiei termice la punctul de lucru situat în G., cartier Micro20, . instalațiilor. Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4196 lei, reprezentând costurile încălzirii la punctul de lucru menționat, aferente perioadei 22.10._11, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 2766,31 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de termoficare prestate în perioada 30.11._10 și penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare cu nr._/2009, pe durată determinată, urmat de actul adițional prin care se prelungește valabilitatea contractului de furnizare până la 16.04.2010.

A mai precizat reclamanta că pârâta a refuzat reînnoirea contractului înțelegând să folosească serviciile furnizate de . a i se putea factura consumul și fără a efectua vreo plată. Totodată, pârâta a refuzat să permită accesul reprezentanților societății reclamante pentru debranșare.

În continuare, reclamanta a arătat că în baza contractului încheiat încheiat între părți, a furnizat pârâtei servicii de energie termică și apă caldă menajeră, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor.

Astfel, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități.

În drept, a invocat prevederile art. HG 425/1994, HCL 167/2008, art.1075,1076, art. 969,970 din Codul civil, art. 46 Cod comercial, Legea 51/2006.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri. (filele 5-34).

În temeiul art. 77 din Legea 85/2006 instanța a constatat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Legal citată, pârâta nu a desemnat reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 167 C.p.c. instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Din analiza ansamblului materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă următoarele:

În rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

P. contractul de furnizare energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum nr._/04.11.2009 (filele 16-20), reclamanta . în calitate de furnizor s-a obligat să asigure pârâtei ., în calitate de utilizator energie termică pentru încălzire și apa caldă de consum .

P. Actul Adițional la contract s-a prelungit valabilitatea contractului nr._/2009 de la data de 30.12.2009 până la sistarea serviciilor de distribuire a agentului termic pentru încălzire aferente sezonului 2009-2010. (fila 22)

Din facturile fiscale depuse la filele 10-15 și din fișa – componență sold aferentă facturilor emise în perioada 30.11.2009 – 31.03.2010 rezultă că, la data introducerii acțiunii, pârâta figurează cu un debit restant de 2246,22 lei aferent consumului de energie termică.

Din facturile fiscale si din tabelul cu calculul penalităților (fila 9) și din fișa – componență sold depusă la fila 8 dosar instanța reține că pârâta are de achitat suma totală de 520,09 lei reprezentând majorări de întârziere pentru neplata sau plata cu întârziere a debitelor restante de energie termică, pentru facturi emise în perioada 30.11.2009 – 16.04.2010.

Potrivit art. 10 și 11 din contractul părților stabilirea consumului se face lunar pe baza înregistrărilor aparatelor de măsură montat.

Conform dispozițiilor art. 17 din contract, consumatorii sunt obligați să achite facturile în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor.

Întrucât pârâta nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, aceasta datorează și majorări de întârziere la facturile restante conform art. 21 alin. 3, majorări calculate la suma de 520,09 lei pentru facturile de energie termică.

Cum sumele arătate anterior sunt asumate prin contract constatat prin înscris sub semnătură privată, instanța va obliga pârâta la plata sumei totale de 2766,31 lei.

Din contractul de furnizare energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum nr._/04.11.2009, precum și din actul adițional instanța reține că efectele contractului au încetat la sistarea serviciilor de distribuire a agentului termic aferente sezonului 2009 – 2010, respectiv la data de 16.04.2010.

Din notele de consum aflate la filele 30-34 instanța reține că pârâta a beneficiat de servicii de furnizare a energiei termice și ulterior datei la care contractul încheiat între părți a încetat.

Potrivit art. 998-999 C.civ.vechi pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a autorului unei fapte ilicite se cer a fi îndeplinite următoarele condiții: să existe o faptă ilicită; să existe un prejudiciu produs; între fapta produsă si prejudiciu să existe un raport de cauzalitate; să nu existe o cauză de exonerare de răspundere a autorului.

Instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile enumerate mai sus.

Fapta ilicită constă în folosire serviciilor de furnizare a energie termice, în absența unui contract încheiat cu societatea reclamantă.

Vinovăția există, deoarece potrivit art. 42 alin. 1 din Legea 51/2006 furnizarea/prestarea unui serviciu de utilități publice se realizează în una dintre următoarele modalități:

a) în baza unui contract de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între operator și utilizatorul direct;

b) prin achitarea unui tarif sau a costului unui bilet, după caz;

c) prin achitarea unei taxe speciale, în situația în care încheierea contractului de furnizare sau de prestare a serviciului între operator și utilizatorul indirect nu este posibilă din punct de vedere tehnic și comercial sau în situația în care, în hotărârea de delegare a gestiunii, este prevăzută această modalitate, precum și cuantumul contravalorii serviciului public furnizat/prestat.

Totodată, instanța reține că prin adresele aflate la filele 23-26 societatea reclamantă a notificat pârâta în vederea încheierii unui nou contract de prestări servicii.

Prejudiciul constă în paguba materială produsă în patrimoniul reclamantei prin folosirea fără drept a serviciilor de furnizare a energiei termice. În ce privește întinderea prejudiciului, reclamanta l-a evaluat, în mod pertinent, pe baza notelor de consum la suma de 4196 lei (filele 49-58). Raportul de cauzalitate există și nu sunt incidente cauze de exonerare de răspundere civilă.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 4196 lei reprezentând despăgubiri. Totodată, instanța va obliga pârâta să permită accesul reprezentanților reclamantei la instalațiile de utilizare a energiei termice, de la punctul de lucru din G., Micro 20, . instalațiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect pretenții formulata de reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR ROMINSOLV S.P.R.L. cu sediul in G., ., Cod postal_, J. G. și pe pârât S.C. E. G. S.R.L. cu sediul in G., ., ., ., Cod postal_, J. G., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâta să permită accesul reprezentanților reclamantei la instalațiile de utilizare a energiei termice, de la punctul de lucru din G., Micro 20, . instalațiilor.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2766,31 lei, din care 2246,22 lei reprezentând contravaloare servicii termoficare și 520,09 lei reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4196 lei reprezentând despăgubiri.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2013.

Președinte,Grefier,

Red.D.G.B.05.02.2013

Dact.M.M. 4 ex./14.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 489/2013. Judecătoria GALAŢI