Pretenţii. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 14601/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Publică din data de 04.12. 2013

Președinte – I. D. C.

Grefier – I. I.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea civile privind pe reclamant S.C. A. S.A. G. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L. C. FILIALA G. și pe pârât ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 477, având ca obiect pretenții

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.12.2013, când a pronunțat următoarea hotărâre.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei G. la data de 01.08.2013 sub nr._ reclamanta S.C. A. S.A. G., prin administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L. C. Filiala G. a solicitat pronunțarea unei hotărâri de expedient, având în vedere acordul de mediere încheiat cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 477.

A precizat că între părți s-a încheiat Acordul de mediere nr. 67 din data de 01.11.2010, întocmit în conformitate cu prevederile art. 58 alin. 1 din Legea nr. 192/2006. Prin acesta, pârâta și-a recunoscut datoria către reclamantă în sumă de 33.104,49 lei, reprezentând debit la facturile de termoficare pentru perioada 30.04._10.Reclamanta a precizat că pârâta nu a respectat angajamentul de plată, achitând doar suma de 2753,38 lei, rămânând un rest de plata în sumă de_,11 lei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 63 din Legea nr.192/2006, art. 438 C.pr.civ.

S-au depus, în probațiune, Acordul de mediere nr. 67 din data de 01.11.2010 încheiat de mediatori A. S. C., procesul – verbal de închidere a medierii și situația contului pârâtei .

În ședința camerei de consiliu din data de 27.11.2013, instanța a încuviințat pentru părți porba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 1.11.2010 între părți a intervenit Acordul de mediere nr. 67 prin care pârâta a recunoscut datoria pe care o are față de reclamantă in cuantum de_,49 lei reprezentând debit la facturile de termoficare pentru perioada 30.04._10 și prin care s-a stabilit plata eșalonată în 20 rate lunare începând cu luna noiembrie 2010.

În drept, potrivit art. 58 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepția situațiilor în care părțile și mediatorul convin altfel.

De asemenea, în sensul art. 59 din lege, părțile pot solicita notarului public autentificarea, în condițiile legii și cu respectarea procedurilor legale, a înțelegerii lor. Potrivit alin. 2, părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii. Dispozițiile art. 438 - 441 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Potrivit dispozitiilor art. 438 Codul de procedură civilă,părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății pentru a cere sa se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.

Din interpretarea dispozițiilor mai sus enunțate rezultă că pentru a se putea pronunța o hotărâre care să consfințească înțelegerea părților este necesară forma scrisă a învoielii la care au ajuns părțile precum și prezența acestora în fața instanței. În lipsa prezenței părților, instanța nu poate verifica dacă într-adevăr tranzacția prezentată reprezentă consimțământul părților.

În cauza de față la termenul de judecată din 27.11.2013 deși s-a cerut instanței pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților niciuna din părți nu a răspuns la apelul cauzei astfel încât instanța este în imposibilitate de a verifica dacă acordul de mediere reprezintă voința ambelor părți.

În consecință pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. G. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L. C. FILIALA G., cu sediul în G. ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 477, cu sediul în G. . . obiect pretenții.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 4.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. I.D.C. / Dact. I.I. / 4 ex /05.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI