Pretenţii. Sentința nr. 4180/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4180/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 11692/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 4180
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
PREȘEDINTE - A. T.
Grefier - A. C. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamant I. I. A. în contradictoriu cu pârât S.C. G. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A. - SUCURSALA G., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantul lipsă apărătorul acestuia avocat E. G. și pentru pârâta lipsă reprezentantul acesteia T. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:
Pârâta arată de pune la dosar un set de înscrisuri reprezentând acord de mediere încheiat între părți, precizând că plata urmând a se face potrivit acordului. Solicită ca instanța să consfințească tranzacția părților.
Instanța, având în vedere că în prezenta cauză s-a încheiat un acord de mediere, iar părțile solicită să ia act de aceste, potrivit legislației în vigoare, părțile trebuie să fie prezente în sala de judecată, lasă cauza la strigarea a doua, în temeiul disp. art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pentru ca reclamantul să se prezinte personal la strigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul persona și asistat de apărătorul ales avocat E. G. și pentru pârâta lipsă reprezentantul acesteia T. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:
Se procedează la identificarea reclamantului I. I. A., legitimat cu CI . nr._, CNP –_.
Reclamantul solicită ca instanța de acordul de mediere încheiat între părți. Arată că pârâta s-a obligat să îi achite suma de 4446 euro într-o singură tranșă, urmând ca el să renunța la solicitarea cu privire la dobânda în cuantum de 600 euro și cu privire la cheltuielile de judecată. Solicită cu privire la taxa de timbru achitată în prezenta cauză, potrivit legislației în vigoare, restituirea acesteia ca nefolosită.
Reprezentantul pârâtei arată că este de acord cu solicitarea reclamantului cu privire la restituirea taxei de timbru, ca nefolosită., având în vedere că legea medierii este o lege specială.
Instanța reține caza spre soluționare pe acordul de mediere încheiat între părți.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, I. I. A. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul . REASIGURARE SA la plata sumei de 52.400 Euro reprezentând despăgubiri pentru paguba suferită reprezentând daună totală pentru autoturismul marca Range Rover GL_, ., obligarea pârâtei la despăgubiri pentru paguba suferită ca urmare a lipsei de folosință a autoturismului în sumă de 600 Euro /lună pentru perioada 01.02._12.
În motivarea cererii, reclamantul a menționat că la data de 28.06.2010 autoturismul asigurat a fost implicat într-un eveniment rutier ca a avut drept urmare avarierea acestuia. Pârâta în calitate de asigurător a fost imediat informată despre avarierea autoturismului, motiv pentru care a fost deschis dosarul de daună nr. A585GL2010.
Reclamanta și-a motivat cererea pe dispozițiile art. 82,112,274 C.pr.civ. și art. 969 C.civ.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 6-34).
Pârâtul a fost citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Cererea a fost timbrată cu suma de 6891 lei și 5 lei timbru judiciar.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 22.04.2013, părțile au prezentat acordul de mediere încheiat la data de 20.04.2013..
Acordul de mediere are următorul cuprins:
„NOI, PARTILE:
1.G. R. asigurare REASIGURARE SA cu sediul in .. 58-60, ., având J40/_/2007 CUI RO2886621 prin Agenția G. cu sediul in ., G., cod_, reprezentata prin cons. jur. T. V. cu împuternicire din data de 19.04.2013, in calitate de parte a medierii pe de o parte si
2.Dl. I. I.-A. cu domiciliul in Mun. G., .. 23, . CI . nr._ eliberat de Politia G. la data de 20.01.2005, asistat de dl. Av. E. G., Baroul G., in calitate de parte a medierii, pe de alta parte.
Declarăm că în urma procedurii de mediere intermediate de dl. V. I. mediator autorizat prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 2024/20.05.2011 si Autorizația . nr._ din 15.06.2011, în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator cu modificările si completările ulterioare, am consimțit de comun acord încheierea prezentului act, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, am ajuns la o înțelegere totală cu privire la litigiul ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei G., după cum urmează:
- Cu privire la solicitarea reclamantului I. I.-A. privind plata sumei de 52.400 euro, partile convin de comun acord ca parata G. R. Agenția G. cu sediul in ., G., cod_ va achita suma de 44.460 euro echivalentul in lei la cursul BNR din ziua plații, ., in contul bancar indicat de reclamant, in termen de 7 zile lucrătoare de la data încheierii prezentului acord.
- Reclamantul I. I.-A. cu domiciliul in Mun. G., .. 23, . CI . nr._ eliberat de Politia G. la data de 20.01.2005, renunța la capetele de cerere privind:
- Obligarea paratei la plata dobânzii legale la zi;
- obligarea paratei G. R. Agenția G. la despăgubiri pentru paguba suferita ca urmare a lipsei de folosința a autoturismului in suma de 600 euro/luna (fara TVA) pentru perioada 01.02.2011 – 30.06.2012;
- obligarea paratei G. R. Agenția G. la plata cheltuielilor de judecata.
- Prin prezentul acord toate pretențiile derivând din raportul juridic litigios se considera a fi rezolvate in modalitatea aratata, partile nemaiavând alte pretenții una fata de cealalata (respectiv cheltuieli de judecata, taxe, onorarii etc.).
Prezentul acord are valoarea unui inscris sub semnatura privata si nu contine clauze care sa aduca atingere legii si ordinii publice. Acest acord de mediere urmează sa fie supus incuviintarii instantei de judecata, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Prezentul acord s-a încheiat în Galati, la sediul SCPA “D., D. si asociatii” din Galati, ., in data de 20.04.2013 la orele 11:00, în 4 (patru) exemplare a câte doua pagini, câte unul pentru fiecare parte, unul va fi inaintat la instanta, iar un exemplar va fi arhivat la biroul de mediator.”
Potrivit art. 63 din Legea nr. 192/2006, în cazul în care conflictul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, o hotărâre, potrivit dispozițiilor art. 271 din Codul de procedură civilă, iar,odată cu pronunțarea hotărârii, instanța va dispune, la cererea părții interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia.
Față de prevederile de mai sus, instanța, constatând îndeplinirea condițiilor legale, urmează a lua act, în temeiul art. 271 C.proc.civ., de acordul de mediere încheiat de către părți la data de 20.04.2013 la Biroul de Mediator I. V..
Având în vedere solicitarea părților instanța va dispune restituirea taxei de timbru de 6891 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamant I. I. A., domiciliat în localitatea G., .. 23, ., județul G. în contradictoriu cu pârât S.C. G. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A. - SUCURSALA G., cu sediul în localitatea G., ., județul G., având ca obiect „pretenții”.
Ia act de acordul de mediere cu următorul conținut:
„1. Asociația de proprietari nr. 457, cu sediul în G. ., ., parter, având codul de înregistrare fiscală (C.) nr._, reprezentată legal prin Dl. B. I. în calitate de Președinte având CI . nr._,
și
2. D-na C. L., domiciliată în G., ., ., apt. 19, cod poștal:_, județul G., identificată prin CI . nr._, CNP_,
în calitate de solicitanți,
Declarăm că, în urma procedurii de mediere, intermediate de Dl. S. S. în calitate de mediator autorizat de Consiliul de mediere prin Hotărârea nr. 1640/18.02.2011, în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006 cu modificările și completările ulterioare, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, am ajuns la o înțelegere totală cu privire la achitarea sumei de 11.368,74 lei, ce formează obiectul dosarului nr._/233/2012 aflat pe rolul judecătoriei G., aferentă perioadei august 2009 - decembrie 2012, reprezentând contravaloare cote de contribuție la cheltuielile asociației în cuantum de 5.984,92 lei, aferente perioadei august 2009 – decembrie 2012, penalități de întârziere în sumă de 4.583,82 lei pentru perioada septembrie 2009 – decembrie 2012, precum și 500,00 lei onorariu avocat și 300,00 lei onorariu mediere datorate de D-na C. L. către Asociația de proprietari nr. 457 G..
prin urmare, declarăm și hotărâm următoarele:
1. Ambele părți suntem de acord ca suma totală în valoare de 11.368,74 lei, (unsprezecemiitreisuteșaisecișioptdeleișișaptezecișipatrudebani) aferentă perioadei august 2009 – decembrie 2012, reprezentând contravaloare cote de contribuție la cheltuielile asociației în cuantum de 5.984,92 lei, aferente perioadei august 2009 – decembrie 2012, penalități de întârziere în sumă de 4.583,82 lei pentru perioada septembrie 2009 – decembrie 2012, precum și 500,00 lei onorariu avocat și 300,00 lei onorariu mediere, să fie achitată în 60 rate lunare egale și consecutive, în valoare de 189,47 lei fiecare, începând cu data de 31.03.2013.
2. Eu, C. L. sunt de acord în mod expres ca în cazul în care, până în luna martie anul 2018, această sumă nu va fi achitată integral, ori voi întârzia la plată, două tranșe integral, consecutiv mai mult de 60 de zile, prezentul acord de mediere să fie investit cu formulă executorie de către Asociația de proprietari nr. 457 G..
3. Eu, Asociația de proprietari nr. 457 G., prin reprezentanții săi sunt de acord cu această plată eșalonată.
Ne asumăm întreaga răspundere pentru cele declarate în prezentul acord.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.
Prezentul acord s-a încheiat în G., ., ., parter, la sediul Asociației de proprietari nr. 457, la data de 21.01.2013, în 4 (patru) exemplare a câte două pagini, câte unul pentru fiecare parte, unul pentru instanța de judecată, iar un exemplar va rămâne la arhiva Biroului de mediator.”
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2013
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/24.05.2013/4ex
Comunicat 2 ex/
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2404/2013.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 4677/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|