Pretenţii. Sentința nr. 6172/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6172/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 9596/233/2011

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6172

Ședința publică din data de 11 iunie 2013

Completul constituit din:

Președinte – C.-M. V.

Grefier – F. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR C.C. INSOL S.P.R.L. C. - FILIALA G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 567 G..

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 4 iunie 2013 care face pateu integrantă din prezenta instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.567 Galati, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.860,39 lei reprezentând penalități de întarziere aferente perioadei 20.06._10 calculate la debitul aferent perioadei 28.02._10.

În motivarea acțiunii, a arătat că în baza contractelor încheiate între părți a furnizat pârâtei servicii de energie termică, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor.

Astfel, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate, însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalitățile solicitate prin prezenta acțiune.

În drept, a invocat prevederile art. 969,970 si urm.Cod civil, ART.46 Codul comercial, Legea nr.51/2006.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, calculul majorărilor de întârziere solicitate (filele 7-8), componență sold (fila 9), facturi fiscale și anexele la acestea (filele 10-39), contractul nr.253/04.01.2005 (filele 40-47), contractul nr.1531/20.03.2010 (filele 48-57).

Legal citat, pârâta nu a depus întampinare si nu a fost reprezentată in instanță.

Instanța a administrat în cauza proba cu înscrisuri, precum si proba cu expertiză tehnică contabilă.

Din analiza ansamblului materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă următoarele:

P. contractul de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum nr. 253/04.01.2005 si actele adiționale la acesta iar ulterior prin contractul cu nr. 1531/20.03.2010, reclamanta . în calitate de distribuitor s-a obligat să asigure pârâtei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.567 Galati energie termică pentru încălzire și apa caldă menajeră.

Potrivit art. 10 și 11 din contractul părților, stabilirea consumului s-a facut lunar, pe baza înregistrărilor aparatelor de măsură montate.

Conform dispozițiilor art. 14 din contract, contravaloarea energiei termice și a apei calde de consum furnizate utilizatorului se încasează de la acesta pe bază de factură, factura fiind documentul de plată emis de către furnizor, in conformitate cu legislatia fiscala in vigoare, iar potrivit art.16 din contractul nr. 1531/20.03.2010, modul de facturare si de plată a c/v energiei termice consumate se face pe baza facturării si plătii lunare a consumului efectiv, c/v facturii urmând a se achita integral la scadentă chiar in situația existentei unui refuz la factura emisă.

În temeiul art. 17, contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 15 zile de la data expedierii, iar potrivit art.18 din contractul nr. 1531/20.03.2010 în termen de 15 zile de la data emiterii înscrisă pe factură.

Potrivit art. 21 alin. 3 din contractul părților, astfel cum a fost modificat prin act adițional, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrage obligația pentru parată la plata penalităților de întârziere, prevederi reluate si în art.18 alin. 2 din contractul 1531/2010.

Pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea serviciilor de care a beneficiat.

Din facturile fiscale si din calculul depuse la dosar, precum si din raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 99-113) reiese că pârâta are de achitat suma de 9.860,39 lei cu titlu de penalități calculate pentru facturi de debit principal emise in perioada 28.02._10.

În consecință, instanța constată că acțiunea este întemeiată, urmând să o admită și să oblige pârâta la plata acestei sume către reclamantă.

În temeiul art.274 Cod proc.civilă, va obliga parata la plata sumei de 800 lei catre reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOLTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta .. prin administrator judiciar CC INSOL SPRL C. – Filiala G. cu sediul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 567, cu sediul în G., ., ., județul G..

Obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 9860,39 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru facturi energie termica emise în perioada 28.02._10, calculate pentru perioada 20.06._10.

Obliga parata la plata sumei de 800 lei catre reclamanta, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publica astăzi, 11.06.2013.

Președinte Grefier

Judecător C.-M. V. F. M.

Redactat C.M.V.

Tehnoredactat F.M./10.07.2013

4 ex.

..07.2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 4 iunie 2013

Completul constituit din:

Președinte – C.-M. V.

Grefier – F. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR C.C. INSOL S.P.R.L. C. - FILIALA G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.567.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic D. Schin, cu delegație de reprezentare la dosar lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință face referatul cauzei de pe actele existente la dosar, conform art. 104 alin 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești solicitându-se judecarea cauzei în lipsă, în condițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;

Reprezentantul convențional al reclamantei nu are obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert P. F. și se opune suplimentării onorariului cu suma de 200 lei așa cum s-a solicitat prin cererea expertului aflată la fila 101 dosar, apreciind că este suficientă suma de 800 lei stabilită de instanță.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond..

Reclamanta, prin apărător, pune concluzii de admitere a acțiunii și solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Instanța reține dosarul spre soluționare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru deliberare, pentru a studia înscrisurile existente la dosarul cauzei precum și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise;

Văzând și dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă;

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 11 iunie 2013.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.06.2013

Președinte Grefier

Judecător C.-M. V. F. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6172/2013. Judecătoria GALAŢI