Pretenţii. Sentința nr. 778/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 778/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 2418/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 778
Ședința publică din data de 30.01.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta . BUCURESTI, ..42-44,., sector 1, in contradictoriu cu parata . GALATI,cu sediul in G., ..206,jud. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au lipsit părțile.
Instanța având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este completă.
De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se afla judecata,după care;
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii si rămâne in pronunțare pe excepție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 13.02.2012, sub nr._, reclamanta S.C. T. H. S.R.L. a chemat în judecată pârâta .., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând rest de plată la contravaloarea facturii nr._/11.02.2009 aferentă produselor livrate. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi comerciale, prin care a furnizat pârâtei produse, în speță ouă de consum, și a emis factura pentru contravaloarea acestora. Aceasta a recepționat marfa, acceptând factura emisă de reclamantă prin semnătură. Reclamanta a arătat că pârâta nu a achitata un rest de plată în cuantum de 15.000 lei, deși s-a încercat recuperarea creanței pe cale amiabilă.
A mai arătat reclamanta că a îndeplinit procedura concilierii prealabile, prevăzută de dispozițiile art. 7201 C.pr.civ., însă pârâta nu s-a prezentat la convocarea stabilită pentru data de 18.11.2010.
În drept, a invocat dispozițiile art. 46 Cod comercial, art. 969, art. 981, art. 984, art. 1073, art. 1113 Cod civil.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă.
Au fost depuse la dosar înscrisuri: factura fiscală nr._/11.02.2009, convocarea la conciliere, chitanța nr._/11.02.2009, O.P. nr. 44/11.02.2009 (f. 5-8).
Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cpr.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Pentru termenul din data de 22.11.2012, reclamanta a depus la dosar precizări, prin care a explicat din ce facturi provine debitul de 15.000 lei, pe care îl solicită (f. 11).
Pârâta .. nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în fața instanței pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la acțiunea reclamantei.
În ședința publică din 30.01.2013, instanța a invocat din oficiu, excepția netimbrării cererii reclamantei și a rămas în pronunțare asupra excepției.
Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 137 C.pr.civ., excepția netimbrării, ridicată din oficiu, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru motivele ce se vor arăta.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1 pct.1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) și art. 5 C.pr.civ.
În fapt, prin rezoluție la primirea dosarului, instanța a pus în vedere reclamantei, să timbreze cererea de chemare în judecată cu suma de 1.011 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anularii acțiunii ca netimbrată.
Reclamanta au fost legal citată cu mențiunea de mai sus, pentru termenul de judecată din data de 22.11.2013, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare primită de aceasta, la data de 05.11.2012 (f. 15).
În ședința publică din data de 22.11.2012, reclamata a depus la dosar o cerere precizatoare. Aceasta nu s-a prezentat și nici nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul indicat, nici la termenul de judecată din 22.11.2012 și nici la cel din 30.01.2013, astfel încât, în această ședință, instanța a reținut cauza pentru soluționarea excepției de netimbrare.
În drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar conform art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești li se aplică și timbru judiciar.
Taxa judiciară de timbru aferentă prezentei acțiuni a fost stabilită de către instanță potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. d) Legea nr. 146/1996, iar timbrul judiciar potrivit art. 3 alin. 2 teza I din O.G. nr. 32/1995.
Potrivit art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1996, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
De asemenea, în sensul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Instanța apreciază că verificarea timbrajului, conform art. 34 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, reprezintă pentru instanțele judecătorești o sarcină legală administrativă și nu constituie obiect al activității de judecată, de aceea, analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză și nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte.
În cauză, reclamanta a avut cunoștință de obligația stabilită de instanță potrivit legii, deoarece i-a fost comunicată în scris prin citație, însă nu a achitat nici taxa judiciară de timbru și nici timbrul judiciar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanța va admite excepția netimbrării și va anula cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu de către instanță.
Anulează cererea formulată de reclamanta S.C. T. H. S.R.L. BUCURESTI, ..42-44,., sector 1, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul in G., ..206,jud. G.,ca netimbrată.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2013.
P., GREFIER,
G. N. ChihaiaAlina C. Nitoi
Red. NGC/Dact. ACN
4ex/ 18.02.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 8924/2013. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1235/2013. Judecătoria... → |
---|