Acţiune în constatare. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 19145/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.11.2014
Președinte – I. D. C.
Grefier – M. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare” formulată de reclamantii R. M. și R. L. în contradictoriu cu pârâții C. E. IPOTECAR IFN S.A. și C. E. BANK NV PRIN MANDAR C. E. IPOTECAR IFN S.A.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 06.11.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 13.11.2014, apoi pentru data de 20.11.2014 si apoi pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 28.10.2013 sub nr. dosar_ /2014, reclamanții R. M. și R. L. au chemat în judecată pe pârâta C. E. Ipotecar IFN S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv, respectiv nulitatea absoluta a clauzelor 4.4, 5.1 lit. b), c) și e), 5.2, 8.1, 8.1, 8.3, 8.4, 8.5 și 8.6 din condițiile speciale ale contractului de facilitate de credit si de garanție nr._ din 20.06.2008, obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor plătite în contul comisionului de acordare si al comisionului de administrare din momentul încheierii contractului, sume la care se aplică dobânda legală raportata la momentul fiecărei plați.
A solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat ca în baza contractului de credit nr._/20.06.2008 au obținut un împrumut în valoare de 110.200 CHF pentru cumpărarea apartamentului nr. 79 situat în G., Cartier Mazeta II, ., ., ..
Potrivit art. 4 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților", "o clauza contractuala fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."
De asemenea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 stabilește faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de către comerciant. Daca un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens.
De asemenea, art.1 alin.(1) din Legea nr. 193/2000 prevede că "orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, reclamantele au arătat că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte.
Contractul de facilitate de credit si de garanție nr._ din 20.06.2008 încheiat cu C. E. Ipotecar IFN S.A. de către reclamanți are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin.(3) din Legea nr. 193/2000, deoarece întrunește toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune anterior menționate: între parți contractante aflate în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâte, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectiva și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamantul; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamantele manifestându-ne voința de a încheia convenția.
Clauza 4.4 din condițiile generale ale contractului este una abuzivă, deoarece acorda în mod unilateral si abuziv dreptul comerciantului de a revizui nivelul dobânzii. Mai mult decât atât, în cazul în care reclamantele nu restituie în totalitate creditul, comisioanele si orice alte sume datorate în termen de 10 zile de la data modificării dobânzii, creditorul va considera acceptat tacit noul nivel de dobânda.
Față de acesta clauză, este evident dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile pârtilor, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe. În speța, creditorul va avea dreptul de a modifica rata dobânzii după bunul plac, fără însă a se specifica în contract un motiv pentru care aceasta modificare ar fi necesară.
Anexa la Legea nr. 193/2000 stabilește cu caracter exemplificativ prevederile contractuale care au caracter abuziv, printre acestea fiind și cea care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia. De asemenea, art. 1 alin.(1) din lege prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Într-adevăr, dobânda este inclusă în prețul contractului, însă, potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr. 193/2000 și din art.4 alin.(2) din Directiva nr.903/ 13/CEE, pentru a fi exclusă de la aprecierea caracterului abuziv, clauza contractuală referitoare la prețul contractului trebuie să fie exprimată „clar și inteligibil", ceea ce nu este cazul în aceasta situație.
Clauza 5.1 lit. b) condițiile speciale ale contractului, care vizează „comisionul de acordare 2.204 CHF, reprezentând 2 % din valoarea totală a creditului, plătibil integral la data semnării prezentului contract sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul aprobat" este abuzivă.
Reclamantele consideră ca acest comision nu a fost negociat între părți, negocierea nu se rezumă la „luarea la cunoștință" a existenței comisionului.
Perceperea comisionului (reprezentând 2 % din valoarea creditului) creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani. În speța, nu se poate pune problema ca se poate ajunge într-o poziție în care să profite de situația contractuală a pârâtei.
Reclamantele apreciază că prevederea contractuală care stabilește comisionul de acordare contravine bunei-credințe, în condițiile în care pârâta a perceput 2 % din valoarea creditului pentru motive necunoscute de acestea.
Acest comision nu poate fi inclus în prețul contractului. Denumirea acestui comision și motivele care stau la baza perceperii acestuia (mai degrabă lipsa lor) sunt în contradicție cu ideea de preț, definit ca prestație oferită în schimbul transferării proprietății asupra bunului. Comisionul de risc nu reprezintă nicidecum un echivalent al folosinței sumei împrumutate, astfel cum este dobânda percepută. Mai mult, caracterul echivoc al clauzei face inaplicabil art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE.
Clauza 5.1 lit. c) condițiile speciale ale contractului, care vizează „comisionul de administrare lunar de 0,15 % plătibil începând cu scadenta a 13-a", este abuzivă.
Aceste dispoziții convenționale nu sunt clar, neechivoc exprimate, simpla menționare a valorii acestui comision, fără ca reclamantele să aibă posibilitatea de a cunoaște motivele care determină perceperea acestuia, iar instanța, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestei clauze un caracter clar și neechivoc. De asemenea, caracterul abuziv al unei clauze nu se limitează la situațiile în care prevederea este expres interzisă de lege.
Exigențele bunei - credințe în raporturile contractuale impun ca părțile să poată cunoaște încă de la încheierea actului juridic întinderea obligațiilor pe care trebuie să le execute si motivația și ca o parte să nu își crească semnificativ profitul prin împovărarea fără niciun criteriu, și deci nejustificat, a celeilalte părți.
Reclamantele au arătat ca acest comision nu a fost negociat între părți, negocierea nu se rezumă la „luarea la cunoștință" a existenței comisionului.
Perceperea comisionului de administrare (reprezentând 0,15 % plătibil începând cu scadenta a 13-a) creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani. în speța, nu se poate pune problema ca reclamantele să ajungă într-o poziție în care să profite de situația contractuală a pârâtei.
Reclamantele apreciază că prevederea contractuală care stabilește comisionul de acordare contravine bunei-credințe în condițiile în care pârâta a perceput 2 % din valoarea creditului pentru motive necunoscute.
Acest comision nu poate fi inclus în prețul contractului. Denumirea acestui comision și motivele care stau la baza perceperii acestuia (mai degrabă lipsa lor) sunt în contradicție cu ideea de preț, definit ca prestație oferită în schimbul transferării proprietății asupra bunului. Comisionul de risc nu reprezintă nicidecum un echivalent al folosinței sumei împrumutate, astfel cum este dobânda percepută.
Clauzele 8.4 si 8.5 din condițiile generale ale contractului sunt abuzive, deoarece acorda în mod unilateral si abuziv dreptul comerciantului de a declara scadent anticipat creditul pentru neîndeplinirea oricăror obligații din contract altele decât neplata ratelor la termen.
Reclamantele apreciază că și aceste dispoziții contractuale au un caracter neclar, echivoc, dând pârâtelor posibilitatea („CEI îsi rezerva dreptul) de a declara soldul scadent anticipat, cu toate consecințele unei rezoluțiuni din culpa reclamantelor (declanșarea procedurii de executare silită, etc.) în situații lăsate la aprecierea exclusivă a băncii. De altfel, potrivit lit. g a Anexei la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive „prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului de a interpreta clauzele contractuale ".
Aceste prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în defavoarea reclamantelor, acesta fiind expus riscului declarării scadenței anticipate a creditului din motive care nu au legătura cu neplata ratelor, contrar bunei - credințe care ar trebui să guverneze raporturile contractuale, și au așadar un caracter abuziv, potrivit art. 4 alin.(1) din Legea nr. 193/2000.
Mai mult decât atât, banca le-a modificat contractul potrivit OUG 50/2010 (astfel cum susține aceasta), dar nu s-a realizat obligația de informare a acestora privind orice modificare a contractului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 193/2000 și Legea nr. 190/1999.
În dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar înscrisuri (f. 8-93).
Legal citată, parata C. E. Ipotecar IFN S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicita restituirea sumelor de bani achitate.
Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată perioada contractuală.
Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte.
Această excepție de la principiul „ restitutio in integrum" este pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de Bancă. Astfel cum un chiriaș nu poate restitui folosința de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție în schimbul clauzelor referitoare la comisionul de acordare si comisionul de administrare credit.
În situația în care numai Banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a clienților. Patrimoniul acestora s-ar îmbogăți cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul băncii nu s-ar întregi (întrucât nu s-ar putea) cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.
De altfel, inadmisibilitatea restituirii sumelor deja achitate în cadrul unui împrumut cu dobânzi este expres prevăzută și de dispozițiile în vigoare ale Codului civil de la 1864, la art. 1588 prevăzându-se că împrumutatul care a apucat de a plăti dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti nici a le imputa asupra capitalului.
Pe fondul cauzei, pârâtele au invocat, în cazul în care nu se vor admite excepțiile invocate, inaplicabilitatea legii generale în locul legii speciale nr. 190/1999.
Analizând contractul de credit încheiat de pârâtă cu reclamantele, în privința acestuia aplicabile sunt prevederile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, ca lege specială.
. a noțiunii de clauze abuzive în contractele încheiate de profesioniști cu consumatorii în legislația română s-a produs prin transpunerea introdusă pe calea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori (în continuare Legea nr. 193/2000).
Legea nr. 190/1999 reprezintă dreptul special în materia contractelor de credit pentru investiții imobiliare, desemnând acel credit acordat în scopul efectuării unei investiții imobiliare (achiziția unui imobil, amenajarea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea acestuia), credit garantat cu o ipotecă asupra bunului imobiliar respectiv.
De altfel, conform art. 9 lit. din Legea 190/1999 așa cum era redactată la data încheierii contractului „Contractul de credit ipotecar va cuprinde obligatoriu și următoarele informații referitoare la costurile suportate de consumator: c) costul total al creditului", iar potrivit art. 2 din același act normativ, „costul total al creditului pentru consumator - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea acestuia potrivit clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract de servicii".
Pârâții au învederat faptul că obligația de a nu stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este prevăzuta în art. 1 si art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori. Aceste două texte stabilesc în mod cumulativ condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru ca aceasta să fie considerată abuzivă.
Astfel, conform art. 4, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiilor părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."
Conform art. 3 litera g) și i) din Directiva 2008/48, dobânda anuală efectivă („D.") reprezintă costul total al creditului, care este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor...".
Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit (reliefată de o fracțiune din rata dobânzii) a Băncii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit.
Concluzionând că rata dobânzii împreună cu comisioanele și celelalte costuri aferente sunt elemente ale obiectului principal al contractelor, instanța de judecată va aplica prevederile Legii 193/2000, și va elimina din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv, acele clauze care se referă la componente sau caracteristici ale D..
Ori, dacă obiectul principal al contractului poate fi luat în considerare pentru aprecierea caracterului abuziv al altor clauze, aceste alte clauze privesc, în mod natural, orice alt aspect în afara de obiectul contractului. Prin urmare, daca obiectul contractului este împărțit în mai multe componente, precum în prezenta cauză, atunci nu se poate aprecia caracterul abuziv al unei componente a obiectului contractului prin prisma unei alte componente a aceluiași obiect.
Concret, ca și alte comisioane, atât comisionul de acordare credit, cât și comisionul de administrare sunt elemente ale prețului creditului acordat de către banca. Comisionul de administrare se regăsește identificat în mod expres în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale prețului creditului.
De altfel, se poate observa cu ușurință că acest mod de calcul al comisionului de administrare (în funcție de soldul creditului), este agreat si de legiuitor, atâta timp cât în cuprinsul art. 36 din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, se menționează în mod clar că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit...", respectiv - „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului".
Cu alte cuvinte, atât comisionul de acordare, cât si comisionul de administrare credit, sunt percepute în conformitate cu normele legale în vigoare, neexistând motive pentru eliminarea lor.
De asemenea nu se poate reține încălcarea bunei credințe, atât timp cât suma lunară pe care trebuie să o achite reclamantele, cu titlu de comision de administrare, nu apare ca fiind împovărătoare, respectiv 0,15% aplicabil la soldul creditului, ceea ce înseamnă ca respectivul comision se diminuează pe măsură ce se achită din valoarea creditului.
F. de toate cele menționate, pârâtele au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată si lipsită de temei legal.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 196, art. 200 C.proc.civ., Legea nr. 190/1999 și O.U.G. nr. 50/2010.
A depus înscrisuri (f. 74-93).
La termenul din data de 08.05.2014 instanța dispune introducerea în calitate de parat a numitei C. E. Bank NV.
La data de 03.07.2014 reclamanții au depus precizări (f. 106).
Au depus plan rambursare credit (f. 107 – 114).
La data de 23.09.2014, parata S.C. C. E. Ipotecar IFN S.A. în calitate de mandatar a C. E. Bank NV, precum și în nume propriu a depus note scrise prin care invoca excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect în ceea ce privește solicitare reclamanților de a se constata nulitatea art. 4.4 din Contractul de credit și a Actului Adițional nr. 1/15.10.2010 (f. 120).
Arata ca modificările ce au operat în privința dobânzii au fost efectuate exclusiv în favoarea împrumutaților.
La termenul din data de 06.11.2014 Instanța a acordat părților cuvântul asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, exceptia lipsei de interes și de obiect și excepția inadmisibilității cu privire la restituirea comisionului de administrare, invocate de pârâte prin întâmpinare.
Părțile au administrat proba cu înscrisuri, in cadrul căreia a fost depusa la dosar practica judiciara.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin.1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai intai asupra excepțiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța constata următoarele.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la restituirea sumelor achitate, cu mai bine de 3 ani anterior introducerii acțiunii precum și a comisionului de acordare, instanța reține că cererea de restituire a respectivelor sume este accesorie cererii de anulare a clauzelor abuzive. Mai exact, restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de administrare reprezintă repunerea părților în situația anterioară, în urma anulării clauzelor abuzive vizând plata celor două comisioane. Cu alte cuvinte, cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independentă procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o faptă ilicită, ci se află în totală dependență de modul de soluționare a solicitărilor privind anularea clauzelor abuzive menționate. Astfel, termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale, și, implicit, al declarării nulității absolute a acestora prin hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, în prezent, termenul de prescripție nu a început încă să curgă, operând o distincție între restituirea prestațiilor ca urmare a desființării actului juridic și executarea prestațiilor în temeiul acestuia.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la restituirea sumelor menționate, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect în ceea ce privește solicitare reclamanților de a se constata nulitatea art. 4.4 din Contractul de credit și a Actului Adițional nr. 1/15.10.2010, instanța constata următoarele:
Parații arata că modificările ce au operat în privința dobânzii au fost efectuate exclusiv în favoarea împrumutaților.
Instanța nu poate retine susținerile paraților, motivat de faptul ca art. 4.4. din Contract permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii, fără negociere și fără ca partenerul de contract sa-și exprime acordul sau dezacordul față de aceasta modificare.
F. de precizarea paraților, în sensul în care dobânda de la 4,5% din 15.12.2008 a fost redusa la procentul de 4,07% la data de 01.07.2014, instanța le apreciază ca nefondate, deoarece în același mod în care a fost scăzut procentul de dobânda anual, în același fel (fără o negociere) poate sa fie și crescut.
Față de aceste considerente, va respinge excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect, ca neîntemeiate.
Cu privire la excepția inadmisibilității:
Pârâta arata ca cererea de restituire a sumelor de bani achitate pana în prezent este inadmisibilă, motivat de faptul ca prin restituirea comisionului de administrare și a comisionului de administrare, reclamanții s-ar îmbogăți nejustificat
Instanța nu poate aprecia că cererea de restituire a comisionului de administrare și a comisionului de acordare este inadmisibilă, considerentele invocate de pârâte vizând temeinicia cererii, iar nu o eventuală condiție de exercitare a acțiunii, astfel încât va analiza aceste argumente în legătură cu fondul pretențiilor.
Pe fondul cauzei:
Între reclamanții R. M.-N., în calitate de împrumutat, și R. L., in calitate de codebitor, pe de o parte, si pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, în calitate de creditor ipotecar, pe de alta parte, s-a încheiat contractul de facilitate de credit si de garanție nr._/20.06.2008, prin care s-a convenit acordarea unui credit ipotecar pentru achiziție imobil în valoare de 110.200 CHF, pe o durată de 360 de luni de la data primei trageri, la o rată a dobânzii curente de 4,50% p.a. Toate drepturile de creanța rezultate din acest contract au fost cesionate de către creditorul ipotecar către C. E. Bank NV prin contractul de cesiune de creanța încheiat la data de 31.03.2009.
În vederea soluționării cauzei, instanța urmează a analiza dacă, în lumina actuale reglementări, și prin raportare la clauzele contractuale, acestea au caracter abuziv.
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.193/2000, „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul său abuziv, întrucât art.4 din Legea nr.193/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare.
Ceea ce sancționează legea este că în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.
Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
De aceea, acceptarea de către debitor a clauzelor în discuție nu înlătură nici aplicabilitatea art.4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei.
Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractului de credit încheiat de reclamante, se constată că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Sub acest aspect instanța nu va ține seama de apărarea paratei, în sensul că nu se poate stabili caracterul abuziv al unei clauze atâta timp cât reclamanții au acceptat clauzele prin semnare. Instanța consideră că o astfel de interpretare ar lipsi de control efectiv actele juridice încheiate cu comercianți, întrucât, legitimitatea procesuală este recunoscută doar părților contractante, un consumator neputând ataca în justiție decât un act la încheierea căruia a luat parte. De altfel, o astfel de interpretare contravine flagrant și jurisprudenței Curții Europene de Justiție, care a stabilit în cauza Murciano Quintero, C-240/98, că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva 93/13/CE presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv. Curtea a statuat că: „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora”.
Procedând la analizarea clauzelor invocate ca fiind abuzive, instanța constată că cererea reclamanților este întemeiată în ceea ce privește clauzele cuprinse în art. 4.4, 5.1 lit.b si c și 8.4 din Condițiile Speciale ale Convenției.
În ceea ce privește clauza criticată cuprinsă în art. 4.4 din contract, potrivit căreia „creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat in nici un fel, sa revizuiască nivelul dobânzii, după primul an de la prima utilizare a creditului, în funcție de indicele de referința LIBOR 6M + 4% p.a.. Cotația LIBOR 6M este cea de la 31 decembrie din fiecare an si se aplica începând cu 1 ianuarie si pana la 30 iunie anul următor, iar cotația de la 30 iunie se aplica începând cu 1 iulie si pana la 31 decembrie din același an. Creditorul va înștiința împrumutatul asupra noilor nivele de dobânda prin afișare la sediile mandatarului creditorului sau pe site-ul C. E. Bank, la momentul intrării in vigoare. In cazul in care împrumutatul, in termen de 10 zile de la data modificării dobânzii nu restituie integral creditul, dobânda si orice alte sume datorate, creditorul va considera acceptat noul nivel de dobânda. Noul nivel al dobânzii se aplica la soldul curent al creditului existent la data modificării. Împrumutatul va obține la cerere graficul de rambursare la zi, in cazul in care dobânda aplicabila creditului se majorează”. Cu toate acestea, în art.4.2 din contractul examinat, părțile au stipulat că rata dobânzii este de „5,50% p.a.”, fără a se menționa că dobânda este variabilă. În lipsa unei clauze exprese în acest sens, prezumția este în sensul că părțile au contractat o dobândă fixă, iar nu una variabilă, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că de la încheierea actului și până în prezent cuantumul dobânzii datorate de reclamante nu a fost modificat. Astfel, deși prin acordul comun părțile au stabilit perceperea unei dobânzi într-un procent fix, totuși într-un paragraf ulterior s-a stipulat dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară.
O atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat. Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „indicelui Libor. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, tot astfel o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce, atât timp cât convenția reprezintă legea părților, conform art. 969 Cod civil. Totodată, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, in sarcina împrumutatului fiind o prestație disproporționata, constând in restituirea integrala a creditului, a dobânzii si a oricăror alte sume datorate, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.
O altă clauză invocată ca fiind abuzivă se referă la comisionul de acordare a creditului si de administrare lunar, instanța urmând a analiza în mod unitar clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. b si c. Astfel, art. 5.1 lit. b din contract prevede un comision de acordare de 2.204 CHF, reprezentând 2% din valoarea totala a creditului, iar art.5.1 lit. c prevede un comision de administrare lunar de 0,15%. Conform art. 1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Potrivit lit. g din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale. Astfel, în primul rând, instanța constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision acordare, respectiv de administrare. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestor clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.
De asemenea, deși se prevede calcularea unui comision de administrare, nu se specifica la ce valoare este aplicat procentul de 0,15% si perioada de timp pentru care se aplica.
Instanța nu poate retine susținerea paratei conform căreia aceste comisioane sunt prețul plătit de împrumutați pentru folosirea creditului, dobânda având acest caracter.
Prin urmare, instanța consideră că și această clauză contractuală privitoare la comisionul de acordare si de administrare este abuzivă și intră sub incidența Legii nr.193/2000.
Astfel, instanța consideră că existența unui echilibru efectiv între comerciant și consumator implica ca fiecărei plăți efectuate de acesta din urmă să îi corespundă un serviciu prestat, respectiv unor costuri contractuale. Astfel, suma reprezentând comision de acordare este reținuta de banca din suma totala a împrumutului in timp ce dobânda perceputa pentru credit este calculata si in funcție de aceasta suma, de care in realitate împrumutatul nu beneficiază, însă este obligat sa suporte prețul folosinței constând in dobânda.
În cazul de față, parata nu a indicat și nu a făcut dovada unei contraprestații sau unui cost căruia să îi corespundă această plată. Faptul că acest comision nu este aleatoriu nu este de natură a justifica perceperea acestuia, aceasta cu atât mai mult cu cât în contractele analizate au fost inserate mai multe clauze care au ca scop tocmai acoperirea riscului pe care îl implică un contract de credit. Instanța apreciază că situația fiecărui consumator, invocată de către intimată în vederea justificării acestor clauze, este un element care a mai fost analizat de bancă cu ocazia acordării creditului și a cuantumului sumei, precum și cu ocazia solicitării de garanții. În ciuda susținerii paratei că nu există identitate între aceste comisioane și garanții, acestea nefiind echivalente și nefiind acoperit de acestea din urmă, din modul de formulare a clauzelor, instanța constată că ambele clauze concordă către același scop: garantarea recuperării de către bancă a creditului acordat. În lumina acestei concluzii, instanța apreciază că este excesiv a solicita reclamantelor acordarea de garanții, și, indiferent de executarea convenției, să li solicite și plata lunară a unui procent din valoarea creditului, atâta timp cât nu s-a putut face dovada existenței unei situatii de natură a obliga reclamantele la suportarea unor costuri suplimentare.
Apărările pârâtei în sensul includerii comisionului de administrare în prețul contractului și în sensul imposibilității analizării caracterului abuziv al acestuia, conform Directivei 93/13/CEE, nu pot fi reținute ca întemeiate, deoarece actul comunitar invocat vizează clauzele care sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Or, în cauza de față, clauzele privitoare la plata comisionului de administrare nu îndeplinesc aceste cerințe, deoarece nu s-a prevăzut în contract motivația perceperii acestuia, astfel încât împrumutatul nu poate înțelege de ce ar trebui să suporte aceste sume, distinct de dobânda convențională achitată, stabilite în abstract, independent de situația sa financiară, de garanțiile pe care le oferă în executarea obligațiilor și de conduita avută în raporturile cu banca si nici cum se calculează acest comision.
Instanța consideră că aceste considerente se mențin și față de prevederile art. 5.2 din contract prin care s-a prevăzut posibilitatea creditorului sa revizuiască cuantumul comisioanelor, fiind abuziv a le fi impuse acestora comisioane diferite, fără ca noile valori să fie negociate cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat si fără a fi arătat motivul pentru care comisioanele ar suferi modificări.
Din aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv și al acestei clauze.
Tot abuzive sunt și clauzele cuprinse în art. 8.4 din contract, care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului „în cazul neîndeplinirii oricărei obligații” sau „în cazul apariției oricărui caz de culpa”. Caracterul abuziv al acestor dispoziții transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru situațiile de declarare anticipată a scadenței, respectiv „oricare obligație”, „oricare caz de culpa”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este ab inițio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
O parte din clauzele analizate au fost modificate prin Actul adițional nr. 1 din data de 15.10.2010 la Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._ din data de 20.06.2008 (f. 34-36).
Față de aceste considerente, în baza art. 14 și art. 4 din Legea nr.193/2000, instanța urmează să admită în parte cererea și să constate existența clauzelor abuzive cuprinse în art. 4.4, 5.1 lit. b și c și 8.4 condiții speciale.
De asemenea, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamante, pentru restabilirea situației anterioare și pentru înlăturarea tuturor consecințelor patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absolută, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantelor sumele încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, aferente acestui contract, la cursul BNR de la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data încheierii convenției de credit și până la plata efectivă.
În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plata nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamantelor, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora acestea și-au executat obligațiile.
Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 992 și urm. Cod civil, ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamante, solvens,cu privire la comisionul de acordare și a comisionului de administrare a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
Trebuie subliniat că apărările pârâtei în sensul lipsei efectelor retroactive ale nulității în situația analizată nu pot fi reținute, deoarece rațiunea existenței excepției nu se regăsește în cazul contractului de credit. Astfel, în cazul contractelor cu executare succesivă, principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic civil nu este aplicabil în ipoteza în care executarea obligației este ireversibilă și nu mai este posibilă repunerea părților în situația anterioară. În schimb, în cazul de față este pe deplin realizabilă obligația băncii de a restitui sumele încasate pe nedrept, în baza unor clauze lovite de nulitate absolută, astfel încât nu există niciun motiv pentru a fi admisa vreo derogare de la principiul menționat. Nu pot fi reținute nici susținerile paratei referitoare la faptul că o astfel de restituire ar constitui o îmbogățire fără justă cauză, atâta timp cât aceste sume au fost achitate anterior de către reclamante, iar restituirea acestora apare ca fiind o restabilire a situației anterioare.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a paratei la plata dobânzii legale aferente acestor sume, instanța o va admite, considerând că sunt îndreptățite la obținerea dobânzii legale de la data introducerii acțiunii (28.10.2013) și pana la data plații efective.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite în parte acțiunea precizată și va constata nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 4.4, art. 5.1 lit. b și c și art. 8.4 din Contractul de facilitate de credit și garanție nr._/20.06.2008, respectiv art. 4.4 și art. 5.1 lit. d și f din Actul adițional nr. 1/15.10.2010.
Totodată, instanța va obliga pârâtele la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, aferente acestui contract, la cursul B.N.R. de la data plații, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data introducerii acțiunii (28.10.2013) și pana la data plații efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către parată, ca nefondata.
Respinge excepția lipsei de interes si excepția lipsei de obiect, invocată de către parată, ca nefondată
Admite în parte cererea formulată de reclamanții R. M. și R. L., domiciliati in G., ., . în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN S.A. PRIN R.&MUSOI SPARL ,cu sediul in București, Dr. G. M., nr. 31, sector 1 și C. E. Bank NV, prin mandatar C. E. Ipotecar IFN S.A., cu sediul in București, Dr. G. M., nr. 31, sector 1.
Constata caracterul abuziv al clauzelor din Contractul de facilitate de credit si garanție nr._/20.06.2008 cuprinse in art. 4.4, 5.1 lit. b și c și 8.4., respectiv art. 4.4 și 5.1 lit. d și f din Actul adițional nr. 1 din data de 15.10.2010.
Constată nule absolut clauzele abuzive din contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/20.06.2008 cuprinse în art. 4.4, 5.1 lit. b și c și 8.4., respectiv art. 4.4 și 5.1 lit. d și f din Actul adițional nr. 1 din data de 15.10.2010.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, aferente acestui contract, la cursul BNR de la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data introducerii acțiunii (28.10.2013) și până la plata efectivă.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2014.
Președinte, Grefier,
Red I.D.C / Dact M.V /6ex /16.01.2015
| ← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8340/2014.... → |
|---|
