Plângere contravenţională. Sentința nr. 8340/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8340/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-08-2014 în dosarul nr. 8447/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8340
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.08.2014
PREȘEDINTE: N. V. C.
GREFIER: G. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petenta Ș. R. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., intervenient G. G. P. și asigurător E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE SA – AGENȚIA B. 3.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.08.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat succesiv pronunțarea la 08.08.2014 și 11.08.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 18.04.2013 sub nr._ petenta Ș. R. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata I. G. anularea procesului verbal . nr._/06.04.2013.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că prin procesul verbal contestat a fost sancționată contravențional pentru că ar fi executat manevra de mers înapoi fără a se asigura însă cele reținute de către agentul constatator în sarcina sa nu corespund realității. Astfel, la data de 06.04.2013 la orele 14.20 se afla cu auto_ pe . magazinului Flamingo fiind parcată cu fața către trotuar când a plecat de pe loc s-a pus în mișcare cu spatele și după ce a terminat manevra de ieșire a observat în oglinda retrovizoare un autoturism care ieșea din parcare de pe partea opusă fiind pe punctul de a o lovi.
În drept cererea nu a fost motivată.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Plângerea contravențională a fost comunicată în mod legal intimatei care nu a formulat întâmpinare însă a comunicat instanței raportul agentului constatator. (f. 21)
În temeiul dispozițiilor art. 119 OUG 195/2002 au fost citați asiguratorul și intervenientul forțat G. G. P..
În ședința publică din data de 1.08.2014 instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/06.04.2013 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 2 din OUG 195/2002 pentru săvârșirea faptei prevăzute la disp. art. 108 alin 1 litera b pct. 3 din OUG 195/2002.
S-a reținut de către agentul constatator că la data de 26.03.2013 orele 11 pe . condus auto_ e . de mers înapoi în dreapta magazinului Flamingo fără să se asigure și a intrat în coliziune cu auto HONDA_ care efectua și acesta manevra de mers înapoi fără să se asigure în dreptul Blocului R4.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 108 alin 1 litera b pct. 3 coroborat cu art. 100 alin 2 din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu 3 puncte de penalizare nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În speța de față petenta nu a probat o situație contrară celei reținute in procesul verbal contestat nefiind răsturnată prezumția de temeinicie a procesului verbal.
Astfel, deși petenta a susținut că în mod greșit agentul constatator a reținut culpa sa în producerea coliziunii și din înscrisurile aflate la dosar respectiv, declarațiile părților implicate în eveniment rezultă faptul că niciunul dintre conducători nu s-a asigurat la momentul efectuării manevrei de mers înapoi pe de o parte, iar pe de altă parte avariile celor două autoturisme coincid.
Instanța reține că, în speță operează prezumția de temeinicie a procesului – verbal contestat care nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză și, astfel, plângerea contravențională este neîntemeiată.
În consecință, pentru toate argumentele de mai sus, va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta Ș. R., cu domiciliul în G., . bis, ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., cu sediul în G., ., jud. G., intervenient G. G. P., cu domiciliul în G., ., ., jud. G. și asigurător E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA – AGENȚIA B. 3, cu sediul în B., .. 7A, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red NVC / Dact GR /7 ex / 08.09.2014
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 9619/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|