Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1321/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1321/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 18765/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 1321
Ședința publică de la 03 Martie 2014
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamant . în contradictoriu cu pârât D. G., având ca obiect „cerere de valoare redusă”
Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2014 când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
P. cererea înregistrată la Judecătoria G. la data de 22.10.2013 sub nr._, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1025 și următoarele NCPC, reclamanta . a chemat în judecată pârâtul D. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-l oblige la plata sumei de 412,63 lei reprezentând contravaloare energie electrică. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr._/22.10.2008 (f.7) a furnizat pârâtului energie electrică în perioada decembrie 2012-mai 2013.
În probațiune, reclamanta a uzat de proba cu înscrisuri – copii contract și facturi fiscale (filele 10-28).
Pârâtul, deși legal informat în condițiile art. 1029 alin. 3 NCPC despre cererea îndreptată împotriva sa, nu a formulat un răspuns.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, în baza contractului nr._/22.10.2008 (f.10-13), reclamanta a furnizat pârâtului energie electrică.
Pârâtul nu a achitat prețul serviciilor de care a beneficiat și pentru care i-au fost emise facturile fiscale (f. 14-25).
Soldul se ridică la suma de 412,63 lei.
În drept, potrivit art. 969, 1073 și 1074 din Codul Civil 1864, sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de prestări servicii dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În caz contrar, are dreptul la dezdăunare, care cuprinde în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Deși a beneficiat de serviciile reclamantei, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea acestora, înregistrând în prezent un sold de 412,63 lei. Existența acestei creanțe rezultă din clauzele contractului de prestări servicii sus menționat, care reprezintă un act de creanță, precum și din facturile emise de către creditoare.
Referitor la condiția lichidității creanței, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de creditoare este determinat prin însuși contractul de prestări servicii mai sus menționat.
În privința exigibilității creanței, instanța apreciază că din analiza clauzelor contractuale, rezultă că obligația de plată a contravalorii serviciilor trebuia executată în cursul fiecărei luni, cel mai târziu până la scadența fiecărei facturi.
Or, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, obligațiile contractuale nu au fost respectate.
Analizând data scadenței fiecărei facturi depuse la dosar, instanța constată că la momentul introducerii cererii, sumele solicitate cu titlu de debit principal și penalități de întârziere sunt scadente, astfel încât și condiția exigibilității creanțelor pretinse este îndeplinită în cauză.
Afirmațiile reclamantului prin care susține că nu s-a făcut dovada comunicării facturilor nu pot fi luate în calcul întrucât facturile au fost comunicate prin poștă la locul de consum declarat de către acesta în contract, respectiv, G., .. 28, ..
Potrivit art. 156 din HG 1007/2004 pârâtul nu a contestat în termen de 15 zile de la primire, facturile.
Reținând că societatea reclamantă și-a dovedit pretențiile cu privire la debitul principal în baza art. 1030 NCPC, instanța va admite cererea formulată de aceasta și va obliga pârâtul la plata sumei de 412,63 lei reprezentând contravaloare energie electrică.
În baza art. 1031 NCPC, pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamant ., cu sediul în localitatea G., ., județul G. în contradictoriu cu pârât D. G., domiciliat în localitatea G., .. 28, ., ., județul galați având ca obiect „cerere de valoare redusă”
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 412,63 lei energie electrică.
Obligă pârâtul să plătească suma de 50 lei reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Executorie de drept.
Pronunțată în ședință publică, 03.03.2014.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/17.03.2014/4ex
Comunicat 2 ex/
← Anulare act. Sentința nr. 2287/2014. Judecătoria GALAŢI | Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|