Pretenţii. Sentința nr. 5493/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5493/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 10726/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.5493
Ședința Publică din data de 29.05. 2014
Președinte – I. D. C.
Grefier – M. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamanta . GROUP SA PRIN AV.C.&ASOCIATII, în contradictoriu cu pârâta G. M., având ca obiect pretenții
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 29.05.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.05.2013, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. București (fostă BCR Asigurări V. Insurance Group SA) a solicitat obligarea pârâtei G. M. la plata sumei de 2.785,78 lei cu titlu de despagubiri, 2.179,37 lei penalitati de intarziere si suma de 697 lei penalitati de intarziere.
A solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, la data de 25.11.2009, societatea reclamanta a incheiat cu parata contractul de agent de asigurare nr. 340/02.02.2010, contract al carui obiect reprezenta negocierea si incheierea de contracte de asigurare in numele si in contul S.C. BCR Asigurari S.A. (actual S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A.).
Reclamanta arata ca parata a fost invitata la conciliere pe cale amiabila pentru stingerea litigiului, însa parata nu s-a prezentat.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1270 C.civil si contractul de agent asgurare nr. 340/02.02.2010.
A depus inscrisuri (f. 6-29).
A solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Pârâta G. M., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Galati (f. 46-48).
Parata arata ca potrivit art. 107 alin. 1 C.pr.civ. – cererea de chemare in judecata se introduce la instanta în a carei circumscriptie domiciliaza sau îsi are sediul pârâtul, daca legea nu prevede altfel.
Parata arata ca are domiciliul stabil in localitate Iasi. . nr. 62, ., ., judetul Iasi, din data de 24.02.2012.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, motivat de faptul ca la data de 23.12.2011 a achitat suma de 13.350 lei prin ordin de incasare nr._, suma ce reprezinta toate creantele datorate de catre parata.
A depus inscrisuri (f. 49-89).
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 450,73 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013.
La termenul din data de 22.05.2014 instanta a pus in discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Galati, invocata de catre pârâta.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Conform art 248 alin. 1 C.pr.civ. - instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Cu privire la exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Galati, invocata de catre parata, instanta retine urmatoarele:
Parata precizeaza ca domiciliul acesteia este in Municipiul Iasi.
Din analiza cartii de identitate a paratei G. M., aflata la fila 52 dosar, rezulta ca domiciliul acesteia este in Municipiul Iasi, ., nr. 62, ., ., judetul Iasi.
Potrivit art. 130 alin. 3 C.pr.civ. - necompetenta de ordine privata poate fi invocata doar de catre parat prin intampinare sau, daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante.
Parata a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Galati, prin întampinarea depusa la data de 17.03.2014, respectiv înaintea primului termen de judecata din data de 20.03.2014.
Potrivit art. 107 alin. 1 C.pr.civ. – cererea de chemare in judecata se introduce la instanta în a cărei circumscriptie domiciliaza sau îsi are sediul pârâtul, daca legea nu prevede altfel.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că pârâta are domiciliul în Municipiul Iasi, ., nr. 62, ., ., astfel că, în cauză, devin incidente disp. art. 107 alin. 1 C.pr.civ., cererea urmând a fi soluționată de instanța de la domiciliul acesteia, respectiv Judecătoria Iasi, jud. Iasi.
Prin urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Iasi, jud. Iasi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Galati, exceptie invocata de parata.
Declina in favoarea JUDECATORIEI IASI competenta de solutionare a cauzei avand ca obiect pretentii formulata de reclamanta S.C. O. Viena Insurance Group S.A. cu sediul in Bucuresti, .. 23, sector 1, in contradictoriu cu pârâta G. M. cu domiciliul in Municipiul Iasi, ., nr. 62, ., .. Jud. Iasi.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 29.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. I.D.C. / Dact. M.O. / 3 ex /22.08.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 1193/2014. Judecătoria GALAŢI | Anulare act. Sentința nr. 2287/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|