Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 17212/233/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din camera de consiliu din data de 17.11.2014
Instanța constituită din:
Președinte – C. F. M.
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulată de reclamanta U. D. DE JOS în contradictoriu cu pârâtul ARIȘ I. A..
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata
Prin cererea înregistrată la Judecătoria G. la data de 02.09.2014 sub nr._, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1025 și următoarele NCPC, reclamanta U. D. DE JOS G., a chemat în judecată pârâtul ARIȘ I. A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige la plata sumei de 276 lei reprezentând chirie restantă pentru lunile martie-mai 2013 și la penalități de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere de la data scadenței chiriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat la data de 02.10.2012 cu pârâtul, contractul de închiriere nr 908, având ca obiect suprafața locativă din căminul B camera 009, situat în G., Complex Studentesc A. I. C., pentru o chirie de 92 lei/lună, până la data de 10 ale fiecărei luni. A precizat că pârâtul nu a achitat chiria aferentă lunilor martie-mai 2013, în cuantum total de 276 lei, calculându-se și penalități de întârziere. A mai invocat reclamanta și faptul că a somat pârâtul să achite suma la data de 25.03.2014, însă nu a dat curs aceste cereri.
În drept, a invocat art. 1025 și urm. NCPC.
În probațiune, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Legal informata cu privire la cererea reclamantei, în condițiile art. 1029 alin. 3 NCPC, pârâtul nu a depus la dosar niciun răspuns.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază cererea reclamantei ca întemeiată pentru următoarele motive:
În fapt, reclamanta a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr. 908/02.20.2012 constând în cedarea folosinței camerei nr. 009 din căminul B situat în G., Complex Studentesc A. I. C., a instalațiilor și spațiilor comune aferente precum și a inventarului prevăzut în procesul verbal de predare-primire, anexă la contract, pentru o durată începand cu data de 02.10._13.
Conform prevederilor art. 4 din contract, Consiliul de Administrație al Universității stabilește tariful pentru un loc de cazare la începutul fiecărei luni, tariful urmând a fi achitat pentru luna în curs între 01 și 10 ale lunii, după care se percep penalități.
Art. 6 din contractul de închiriere prevede de asemenea în sarcina pârâtei obligația de a achita penalizări de 0,5% pe zi de întârziere pentru restanțele la chirie, de la data scadenței și până la data evacuării.
Deși notificata, pârâtul nu și-a îndeplinit decât în parte obligația de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, respectiv contravaloarea chiriei pentru lunile martie-mai 2013, la sumele neachitate calculându-se și penalități de întârziere. Astfel, în prezent, pârâtul apare în evidențele reclamantei cu un sold de 148 lei, reprezentând chirie.
În drept, potrivit art. 1270c ncc, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, pârâtul fiind obligată la executarea lui întocmai.
Instanța constată ca revine pârâtului sarcina de a face dovada faptului pozitiv contrar, respectiv că a plătit sumele restante. Clauzele contractuale, acceptate de ambele părți, sunt foarte clare în ceea ce privește obligațiile pecuniare asumate de acestea, capitolul IV, fiind cel dedicat prețului locațiunii și modalității de plată.
Constatând că, potrivit art. 6 din contract, părțile au convenit plata unor penalizări de 0,5% pe zi de întârziere pentru sumele restante datorate cu titlu de chirie de la data scadenței și până la data evacuării, instanța apreciază întemeiată cererea reclamantei și cu privire la obligarea pârâtului la plata de penalizări de 0,5% calculate la fiecare chirie scadentă până la data expirării contractului, de 31.07.2013, ca fiind data la care pârâta a părăsit imobilul, conform clauzelor contractuale.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, nefăcând dovada că și-a îndeplinit obligațiile asumate. În aceste condiții, instanța va reține că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, respectiv a existat din partea pârâtei o neexecutare a obligațiilor contractuale de plată a prețului dreptului de folosință de care a beneficiat.
Ca atare, pârâtul este ținuta să achite contravaloarea chiriei în luna lunile martie-mai 2013 și penalitățile aferente.
În consecință, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 148 lei reprezentând chirie restantă pentru lunile martie-mai 2013 si penalitati de intarziere contractuale.
În baza art. 1031 NCPC, pârâtul va fi obligata și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta U. D. DE JOS G., cu sediul in G., .,_ in contradictoriu cu pârâtul ARIȘ I. A., cu domiciliul în mun Moinesti, jud Bacau, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 276 lei reprezentând chirie restantă pentru lunile martie-mai 2013.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalitatilor in cuantum de 0,5% din suma datorata pentru fiecare zi intarziere, de la data scadenței și până la data evacuării.
Obligă pârâtul la plata catre reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de taxa judiciara de timbru.
Executorie.
Numai cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecatoria G..
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 17.11.2014.
Președinte, Grefier,
Jud. C. F. M. I. M.
Red CFM / Dact IM/ 4 ex / 18.11.2014
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 17/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria... → |
---|