Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6878/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6878/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 7641/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6878
Sedința din camera de consiliu din data de: 23.06.2014
Președinte: N. G.
Grefier: R. A. M.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A.. în contradictoriu cu pârâtul C. F., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cererea se soluționează fără citarea părților.
Cauza se află la primul termen de judecată.
Instanța, în baza disp. art. 131 C.p.civ, constată ca fiind competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând la acest termen de judecată că proba cu înscrisuri solicitată de părți, în dovedirea și combaterea cererii, sunt admisibile, potrivit legii și duc la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C.p.civ., le încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța, în baza disp. art. 392 C.p.civ, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Instanța, în baza disp. art. 394 alin. 1 C.p.civ, declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. cu nr._ /28.04.2014, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1025 și următoarele NCPC, reclamanta . a chemat în judecată pârâta C. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, aceasta să fie obligată la plata sumei de 222,18 lei cu titlu de contravaloare prestări servicii, precum și penalitățile de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate de la data scadenței facturilor fiscale și până la plata efectivă a debitului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că a prestat servicii de comunicații electronice în favoarea pârâtei, ce nu au fost achitate de aceasta.
În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta, legal citată, în condițiile art. 1029 alin. 3 NCPC despre cererea îndreptată împotriva sa, nu a formulat un răspuns sau întâmpinare.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În baza contractelor nr._/22.01.2008 și nr._/19.03.2008, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de CATV, internet și telefonie. În acest sens au fost emise facturile fiscale nr._/18.10.2011,_/18.11.2011 și_/19.12.2011, fiind rămasă neachitată suma de 222,18 lei.
Potrivit art. 1073 din vechiul C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Conform art. 662 alin.2, 3 și 4 din NCPC, ... creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța reține că existența acestei creanțe rezultă din clauzele contractului de prestări servicii sus menționat, care reprezintă un act de creanță, precum și din facturile emise de către reclamantă. Prin urmare, creanța are un caracter cert.
Referitor la condiția lichidității creanței, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de reclamantă este determinat prin facturile fiscale emise.
În privința exigibilității creanței, din analiza clauzelor contractuale rezultă că obligația de plată a contravalorii serviciilor trebuia executată în cursul fiecărei luni, până la sfârșitul lunii respective (art.3.5 din condițiile generale ale contractului). De asemenea, în cazul neplății facturilor emise, reclamanta poate percepe penalități de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate (art.3.6 din condițiile generale ale contractului)
Or așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, obligațiile contractuale nu au fost respectate.
Reținând că reclamanta și-a dovedit pretențiile cu privire la debitul solicitat, în baza art. 1030 NCPC, instanța va admite cererea formulată de aceasta; va obliga pârâta la plata sumei de 222,18 lei cu titlu de contravaloare prestări servicii, precum și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate de la data scadenței facturilor fiscale și până la plata efectivă a debitului.
În baza art. 1031 NCPC, pârâta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE,
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., cu sediul în București, .. 75, Forum Building, Faza I, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul C. F., cu domiciliul în G., .. 5, ., ..
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 222,18 lei cu titlu de contravaloare prestări servicii, precum și penalitățile de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate de la data scadenței facturilor fiscale și până la plata efectivă a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2014.
Președinte, Grefier,
Red. NGC/Tehn. RAM/4ex. 24.06.2014
„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.
← Reziliere contract. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 6800/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|