Pretenţii. Sentința nr. 6800/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6800/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 25423/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.6800
Ședința Publică din data de 20.06.2014
Președinte – E. L. D.
Grefier – D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamanta I. A. DE VIAȚĂ S.A. cu sediul în București, .. 1 – 5, sector 5 în contradictoriu cu pârâta B. T. cu domiciliul în G., ., . obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.05.2014, 06.06.2014, 11.06.2014, 13.06.2014, 18.06.2014 și apoi la data de 20.06.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.12.2012 sub nr._ reclamanta I. A. DE VIAȚĂ SA a chemat în judecată pe pârâta B. T. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 41.704,04 lei reprezentând contravaloarea comisionului primit pe ultimele 12 luni anterioare încetării colaborării aferent activității desfășurate în domeniul asigurărilor de viață, potrivit Contractului de Management nr.1338/01.07.2007 coroborat cu dispozițiile Contractului de Consultant A. de Viață nr._/15.09.2005. a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că în relația de colaborare între părți pârâta avea calitatea de intermediar în asigurări, respectiv agent de asigurare în sensul Legii nr.32/2000, iar în structura organizatorică a reclamantei noțiunea de agent de asigurare este divizată în trei categorii ierarhice:consultant în asigurări, unit manager și agency manager.
Precizează că în temeiul Contractului de Consultant A. de Viață nr._/15.09.2005 pârâta era mandatată să intermedieze contractele de asigurare ale companiei, iar în temeiul Contractului de Management nr.1338/01.07.2007 i-au fost încredințate, pe lângă atribuțiile specifice intermediarului în asigurări și atribuții de organizare, conducere și gestionare a activității unui unit.
Învederează că relația de colaborare între părți a încetat la data de 16.11.2011 prin demisia pârâtei.
Arată că pârâta nu a respectat prevederile contractuale privitor la obligația de neconcurență, conform art.6.3 lit.f din contractul de consultant și art.5.1 coroborat cu art.6.4 din contractul de management., respectiv interdicția de a colabora cu o altă societate de asigurări înainte de împlinirea termenului de 1 an calculat de la data încetării colaborării.
În acest sens, menționează că ulterior demisiei, începând cu data de 14.12.2011 aceasta deține calitatea de agent de asigurare – Director al Agenției G. la . SA, societate autorizată în domeniul asigurărilor de viață.
Apreciază că sunt aplicabile în cauză principiile de drept comun referitoare la valabilitatea actelor juridice, în special cel reglementat de disp. art.969 Cod civ., clauza de neconcurență în domeniul asigurărilor neavând, similar dreptului muncii, o reglementare sui generis în Legea nr.136/1995.
Arată că reglementările conținute în Codul muncii și Noul cod civil au caracter de excepție, fiind de strictă interpretare și aplicare exclusiv la raporturile juridice pe care le reglementează.
În drept a invocat dispozițiile Contractului de Management nr.1338/01.07.2007, Contractului de Consultant A. de Viață nr._/15.09.2005, art.1166, 1170, 1272, 1350, 1522 Cod civ., art.109, 112 și 992 Cod proc.civ.
În susținerea cererii a depus la dosar, în copie, înscrisuri. (filele 7-19)
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii.
În motivare a arătat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii contractuale, respectiv existența unei legături între pretinsa acțiune culpabilă a pârâtei și dauna pretinsă. (contravaloarea sumelor încasate urmare a activității prestate în beneficiul reclamantei).
Pârâta a formulat și cerere reconvențională, solicitând să se constate nulitatea absolută a clauzei de neconcurență prevăzută de art.6.3 lit.f din Contractul de Consultant A. de Viață nr._/15.09.2005 și art.5.1 respectiv 6.4 din Contractul de Management nr.1338/01.07.2007.
În motivarea cererii a arătat că a activat în cadrul I. în calitate de agent încă din anul 2001 și apoi, ca unit manager din anul 2007.
Arată că agenții și managerii I. și ai altor companii de asigurări sunt persoane specializate în materia asigurărilor de viață, dobândind pe parcursul carierei profesionale o . competențe în acest domeniu extrem de specializat, fiind evident că activitatea care se constituie în același timp ca profesie de bază și unica posibilă sursă de venit este intermedierea și vânzarea de polițe de asigurări, aceasta neputând intermedia aceleași clase de asigurări, în același timp, decât pentru un singur asigurator.
Apreciază că prin clauzele criticate se stipulează o interdicție generală (pentru tot teritoriul țării) a exercitării profesiei, cu efectul îngrădirii absolute dreptului acesteia de a-și desfășura profesia pentru care s-a pregătit, acestea transformându-se astfel în veritabile clauze de exclusivitate.
Arată, totodată, că interdicția exercitării profesiei conform abilităților dobândite, fără a putea beneficia de venituri din muncă pentru asigurarea existenței echivalează cu îngrădirea în mod absolut a dreptului la muncă, contrar prevederilor art.41 și 45 din Constituția României.
Învederează că potrivit art.5, art.966, 968 și 969 Cod civ. este necesar ca voința părților să se subordoneze totalității principiilor și normelor legale care formează ordinea de drept, fiind de neconceput ca principiul libertății contractuale să prevaleze în fața imperativului respectării legii și normelor instituite cu caracter obligatoriu.
În acest sens, apreciază că obligația de neconcurență inserată în contractele în speță este fondată pe o cauză nelicită, fiind în același timp, lipsită de cauză și, în consecință, nulă absolut.
Precizează că operează o fraudă la lege prin nesocotirea dispozițiilor imperative ale acesteia.
Lipsa cauzei este justificată de pârâtă prin lipsa asumării contractuale de către reclamantă a unei contraprestații în schimbul angajamentului de a nu-și exercita profesia timp de 1 an de la data încetării raporturilor contractuale, contraprestație pe care legiuitorul a reglementat-o în mod expres în cazurile în care s-a permis inserarea unor astfel de clauze.
De asemenea, opinează că pentru a fi considerată valabilă, o clauză de neconcurență ar trebui precizeze în mod expres activitățile interzise după încetarea contractului, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, aria geografică unde persoana în cauză poate fi în reală competiție cu persoana juridică protejată prin clauză și cuantumul negociat al indemnizației lunare de neconcurență.
Mai arată pârâta că cele două contracte în cauză sunt contracte de adeziune, pretipărite, iar dat fiind statutul reclamantei pe piață, puterea economică și poziția dominantă față de agenți/manageri, acestea nu puteau fi decât acceptate ca atare sau refuzate în întregime.
În drept a invocat disp. art.41 și 45 din Constituția României, art.5, art.966, 968 și 969 Cod civ., Legea nr.32/2000.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia.
În esență, a arătat că sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii contractuale, iar pentru repararea prejudiciului suferit de aceasta părțile au stipulat în contract o clauză penală menită a evalua anticipat întinderea acestuia.
Arată că fapta ilicită a pârâtei constând în încălcarea obligației de neconcurență asumate prin contract a cauzat și cauzează I. grave prejudicii, pentru repararea cărora, prin disp. art.6.4 din contractul de management, părțile au stabilit o clauză penală de evaluare anticipată a acestuia. Or, arată reclamanta, instanța de judecată este ținută de convenția părților în acest sens.
Mai arată că cele două contracte în cauză sunt contracte de mandat, în temeiul cărora pârâtei îi revenea obligația de a încheia contracte de asigurare în numele I., or pentru actele juridice numite, numai scopul mediat poate fi ilicit.
Referitor la lipsa cauzei, apreciază că sancțiunea incidentă este nulitatea relativă, astfel că dreptul material la acțiune al pârâtei s-a prescris extinctiv încă din anul 2008 și 2010.
Totodată, arată reclamanta, contraprestația acesteia ca urmare a semnării clauzei de neconcurență există și este dată de posibilitatea de a avea un venit lunar garantat care încorpora comisioane, prime, bonusuri, potrivit Schemei de Remunerație a forței de vânzări.
Subliniază că niciunul din contracte nu stipulează obligația absolută de a nu munci în sarcina pârâtei, ci doar obligația acesteia de a plăti o sumă de bani cu titlu de clauză penală în cazul în care, înăuntrul unui termen de un an va stabili raporturi de colaborare cu o altă societate de asigurări .
Precizează că obligația de neconcurență stabilită în sarcina pârâtei se bazează pe o cauză licită, fiind instituită în scopul protejării intereselor companiei și pentru a asigura o concurență loială pe piața serviciilor de asigurare, în contextul în care pârâta, prin prisma funcției ocupate în cadrul I. A. de Viață a avut acces la informații confidențiale privind produsele oferite, tarifele practicate, clienții societății, planurile de afaceri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată. (filele 34,35)
Cererea reconvențională a fost legal timbrată. (fila 127)
La termenul de judecată din data de 12.09.2013 pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. solicitând declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului G..
Prin Încheierea de ședință din data de 26.09.2013 instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate.
În ședința publică din data de 05.12.2013 pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii raportat la neîndeplinirea procedurii concilierii directe conform prevederilor art.7201 Cod proc.civ., instanța pronunțându-se în sensul respingerii acesteia prin Încheierea de ședință din data de 23.12.2013.
La termenul de judecată din data de 27.02.2014 instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu.
În ședința publică din data de 23.05.2014 reclamanta a renunțat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei.
Analizând actele și lucrările cauzei reține următoarele:
Între reclamanta I. A. de Viață SA, pe de o parte și pârâta B. T., în calitate de agent de asigurări de viață, s-a încheiat Contractul de agent de A. de Viață nr._/15.09.2005, în temeiul art. 1.1 și art. 3 din contract agentul de asigurări obligându-se a desfășura activitatea de intermediere de asigurări în numele companiei în schimbul unei plăți, sub formă de comision, pentru activitatea desfășurată conform contractului.
Ulterior, în data de 01.07.2007 s-a încheiat între părți și Contractul de management înregistrat sub nr.1338/29.08.2007, potrivit art. 1.1 și 3.1 din contract, încredințându-se pârâtei prestarea și a altor activități constând în organizarea, conducerea și gestionarea activității unui Unit în cadrul Agenției G., în schimbul unui comision lunar în cuantum de 25% din comisionul plătit de companie consultanților de asigurări de viață aflați în coordonarea/subordinea managerului.
La data de 11.11.2011 pârâta reclamantă a prezentat reclamantei demisia atât din funcția de consultant financiar, cât și din funcția de unit manager, din motive personale.
Ulterior demisiei, începând cu data de 14.12.2011 pârâta a început a presta activitate ca agent de asigurare pentru o altă companie de asigurări de viață, respectiv . SA, aspect necontestat de aceasta.
În ceea ce privește consecințele încetării Contractului de agent de asigurări de viață nr._/15.09.2005 încheiat între părți, conform prevederilor art. 6.3 lit.f, consultantul de asigurări de viață (CAV) este obligat să îndeplinească următoarele condiții, pe o perioadă de un an, începând de la data încetării: nu are voie să coopereze cu altă companie de asigurări sau de servicii financiare din România și nici să desfășoare activități prin care să facă concurență companiei sau altor companii din I. G.. CAV va fi obligat, în cazul nerespectării acestor obligații, la plata de daune interese către companie în cuantum de 100% din comisionul primit de CAV pe ultimele 12 luni anterioare încălcării obligației. În cazul în care prejudiciul suferit de companie, ca urmare a nerespectării obligațiilor de către CAV, are o valoare mai mare decât acest cuantum, CAV va fi obligat la repararea integrală a prejudiciului.
Totodată, potrivit art.5.1 din Contractul de management nr.1338/29.08.2007, managerul se obligă ca, pe perioada relațiilor contractuale cu compania, precum și pe o perioadă de un an de la încetarea contractului, indiferent de motiv, nu se va angaja sau colabora cu o altă societate care are drept obiect de activitate asigurările și nici nu va întreprinde personal activități ce ar putea concura compania. Prin prevederile clauzei conținută de art.6.4 din contract s-a stabilit că pentru încălcarea obligației prevăzută de art.5.1, managerul va fi obligat la plata de daune interese către companie în cuantum de 100% din comisionul primit de manager pe ultimele 12 luni anterioare încălcării obligației.
Cele două contracte încheiate între părți prezintă natura juridică a unui contract de mandat, în care, prin prevederile art. 6.3 lit.f, respectiv art.6.4, părțile au convenit anticipat asupra prejudiciului încercat de reclamantă ca urmare a nerespectării obligației de neconcurență, asumate contractual.
De principiu, efectul clauzei de neconcurență constă în restrângerea temporară a activității profesionale desfășurată de una dintre părți pe durata derulării contractului sau ulterior încetării sale, fiind acceptată de legislația internă, dar reglementată în mod expres doar în ceea ce privește contractele individuale de muncă (art.21 și 23 din Codul muncii) și contractul de agenție (art.2075 Cod civil nou).
În cauză, problema ridicată de către pârâtă, supusă analizei instanței, privește valabilitatea clauzei de neconcurență inserată în cele două contract încheiate de către părți.
Instanța va reține că, într-adevăr, contractul de agent de asigurări de viață, respectiv Contractul de management încheiat între părți nu reprezintă natura juridică specifică unui contract individual de muncă, supus legislației în această materie, în speță art.21 din Codul Muncii.
Pe de altă parte, nu se poate contesta faptul că obiectul contractului constă în prestarea de către pârâtă a unor activități profesionale concretizate în munca vie a acesteia.
Or, față de prevederile disp. art.41 din Constituția României, dreptul la muncă al unei persoane nu poate fi îngrădit, indiferent de temeiul contractual în baza căruia aceasta se prestează.
Conform prevederilor art.53 din Constituția României (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Astfel cum s-a reținut anterior, în materie comercială și mai specific, în domeniul asigurărilor, nu există o reglementare legală referitor la clauzele de neconcurență, restrângerea temporară a dreptului fundamental la muncă fiind permisă doar în reglementarea generală a disp. art.21 și 23 din Codul Muncii, dispoziții care vor fi reținute ca aplicabile prin analogie și în speța de față, în conformitate cu prevederile art.3 Cod civ.
Conform art.21 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii (1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență.
(2) Clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, perioada pentru care își produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.
(3) Indemnizația de neconcurență lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază și este de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
(4) Indemnizația de neconcurență reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil și se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.
Instanța reține că prin modul în care a fost stipulată clauza de neconcurență în prevederile art.6.3 lit.f din Contractul de agent de asigurări de viață nr._/15.09.2005, respectiv art.5.1 din Contractul de management nr.1338/29.08.2007, respectiv lipsa stipulării contraprestației reclamantei – plata unei indemnizații de neconcurență, lipsa indicării concrete a activităților interzise începând cu data încetării contractului, a ariei geografice corespunzătoare riscului de reală concurență, contravin dispozițiilor legale indicate anterior.
Instanța apreciază, în acest context, că prevederile contractuale pe care se întemeiază cererea de față contravin dispozițiilor constituționale de la art.41 alin.1 coroborat cu art.53, fiind sancționate, în consecință, cu nulitatea absolută.
Pentru considerentele expuse anterior va admite cererea reconvențională formulată de pârâta B. T. și va constata nulitatea absolută a clauzei de neconcurență prevăzută de art.6.3 lit.f din Contractul de agent asigurări de viață nr._/15.09.2005 și a clauzei prevăzută de art.5.1 și art.6.4 din Contractul de management nr.1338/29.08.2007 în ceea ce privește perioada ulterioară încetării raporturilor contractuale și în ceea ce privește obligația stipulată de art.5.1 din contract.
Pe cale de consecință, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. A. DE VIAȚĂ SA .
În temeiul disp. art.273 Cod proc.civ., va dispune obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 4.485 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, conform chitanței seria ..02.2014, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta I. A. de Viață S.A. cu sediul în București, .. 1 – 5, sector 5 în contradictoriu cu pârâta B. T. cu domiciliul în G., ., ., . obiect pretenții.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă B. T. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă I. A. de Viață S.A.
Constată nulitatea clauzei de neconcurență prevăzută de art.6.3 lit.f din Contractul de agent asigurări de viață nr._/15.09.2005 și a clauzei prevăzută de art.5.1 și art.6.4 din Contractul de management nr.1338/29.08.2007 în ceea ce privește perioada ulterioară încetării raporturilor contractuale și în ceea ce privește obligația stipulată de art.5.1 din contract.
Obligă reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 4.485 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. E.L.D./Dact. P.D./4 ex./30.09.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6878/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014.... → |
|---|
