Contestaţie la executare. Sentința nr. 6014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 4417/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6014
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea . SA în contradictoriu cu intimații M. S. L. și B. P. Ș..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 10.06.2014 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 11.03.2014 sub nr._ contestatoarea . SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații M. S. L. și B. P. Ș. să anuleze toate actele de executare întocmite în dosar execuțional nr. 203/2014 al B. P. Ș., în baza titlului executoriu sentința civilă nr._/31.10.2013 a Judecătoriei G., pronunțată în dosar nr._/233/2012, să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, să dispună întoarcerea executării silite și restituirea cauțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, a arătat că la data de 07.03.2014 i s-a comunicat somația din dosar nr. 203/2014 al B. P. Ș., având la baza titlul executoriu sentința civilă nr._/31.10.2013 a Judecătoriei G. împotriva căreia a declarat recurs, recurs ce nu a fost încă soluționat.
A criticat și onorariul avocatului în cuantum de 7000 lei pentru faza de executare silită, în condițiile în care onorariul pentru litigiului propriu-zis a fost de 2000 lei.
A solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, raportat la dificultatea recuperării sumei de executat, care este destul de însemnată, în situația în care recursul sau prezenta contestație la executare ar fi admise, chiar și în parte.
A solicitat și întoarcerea executării silite pentru sumele pentru care se va admite contestația la executare.
În drept, a invocat art. 711 și urm. NCPC, art. 719, art. 722 și urm., art. 453 NCPC.
În dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri (filele 5-17).
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, în condițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC.
În cadrul procedurii de regularizare prevăzute de art. 200 NCPC, la solicitarea instanței contestatoarea a precizat că suma contestată este de_,36 lei, pe care apreciază că nu o datorează și a făcut dovada achitării taxei de timbru de 350 lei și a mai depus la dosar o . înscrisuri (filele 23-53).
Legal informați cu privire la cererea contestatoarei, intimații nu au formulat întâmpinare, fiind decăzuți din dreptul de a formula apărări și propune probe.
Pentru primul termen de judecată cu părțile legal citate, B. P. Ș. a depus la dosar copie după dosarul de executare nr. 203/2014.
La acest termen de judecată, contestatoarea prin reprezentant a învederat că recursul său a fost respins, că titlul executoriu ce face obiectul dosarului nr. 203/2014 a devenit irevocabil, că a fost executată în integralitate și că nu mai înțelege să susțină prezenta contestație la executare, solicitând ca instanța să constate că aceasta a rămas fără obiect.
De asemenea a învederat că nu înțelege să mai achite cauțiunea ce i-a fost pusă în vedere, cererea de suspendare a executării silite fiind respinsă ca inadmisibilă.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepția rămânerii fără obiect a contestației la executare, invocată de contestatoare, instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În fapt, prin sentința civilă nr._/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria G., în dosar nr._/233/2012, contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 20.913,14 Euro cu titlu de despăgubire către creditoarea M. S. L., precum și la suma de 5557 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Creditoarea a solicitat executarea silită a titlului executoriu mai sus identificat, deși era atacat cu recurs de către pârâta debitoare.
În cursul judecății prezentei contestații la executare, recursul pârâtei contestatoare a fost respins, iar aceasta a fost integral executată silit, dosarul de executare fiind închis prin încheierea din 18.03.2014 a B. P. Ș..
În drept, potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 1 NCPC, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
De asemenea, potrivit art. 712 alin. 1 NCPC, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
Prin prezenta contestație la executare, debitoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită din dosarul nr. 203/2014 al B. P. Ș. pentru lipsa unui titlu executoriu, arătând că a atacat cu recurs sentința civilă nr._/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria G., în dosar nr._/233/2012.
Până la primul termen de judecată, Tribunalul G. a respins recursul declarat de contestatoare, iar titlul executoriu a rămas irevocabil, validându-se retroactiv toate actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 203/2014.
Mai mult, contestatoarea a consemnat toată suma de executat la data de 13.03.2014, astfel că dosarul de executare a fost închis prin încheierea din 18.03.2014.
Datorită modificărilor cu caracter esențial intervenite pe parcursul litigiului în ceea ce privește existența și efectele titlului executoriu sentința civilă nr._/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria G., în dosar nr._/233/2012, instanța constată că solicitările contestatoarei au rămas fără obiect, motiv pentru care va admite excepția invocată și va respinge prezenta contestație ca rămasă fără obiect, fără a mai analiza legalitatea sau temeinicia actelor atacate.
Instanța observă că niciuna dintre părți nu a solicitat cheltuieli de judecată în condițiile art. 453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de . SA, prin sucursala G., cu sediul ales în G., .. 61, jud. G., în contradictoriu cu M. S. L., cu domiciliul ales în G., ., nr. 37B, jud. G. și B. P. Ș., cu sediul în G., ., nr. 43, .. 2, jud. G..
Numai cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. B. E. B.
RED.OB/TEH.EB/5EX/10.07.2014 .>Acest
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Pretenţii. Încheierea nr. 19/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 9987/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|