Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7208/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7208/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 7964/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă 7208/2014
Ședința publică din data de 01.07.2014
PREȘEDINTE – R. P.
GREFIER – A.-D. R.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 318 și pe pârâta ., având ca obiect „ordonanță președințială obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 318 prin Președinte M. P. legitimat cu C.I-.-Nr._-CNP_ și pârâta prin consilier juridic A. C., în baza împuternicirii de reprezentare juridică depusă la dosar la fila 76.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar delegație de reprezentare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că părțile au avut termen în cunoștință, după care;
Reprezentantul reclamantei solicită instanței o amânare mai lungă de un an doi ca să poată să recupereze banii furați de fosta administrator a ASOCIAȚIEI DE P. NR. 318.
Instanța arată reprezentatului reclamantei că solicitarea sa nu face obiectul prezentei cauze.
Reprezentantul reclamantei susține că pârâta le furnizează apă, deși au existat tentative de sistare a apei reci.
Instanța acordă cuvântul părților pe probe.
Reprezentantul reclamantei arată instanței că nu înțelege să propună probe suplimentare.
Reprezentanta pârâtei solicită instanței încuviințarea înscrisurilor depuse la dosarul prezentei cauze.
Instanța în conf. cu disp. art. 255 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, le apreciază concludente și utile soluționării cauzei.
Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei învederează instanței că au apă și nu mai are nicio solicitare.
Reprezentanta pârâtei solicită instanței respingerea cererii de ordonanță președințială motivat de faptul că s-a încheiat un angajament de plată, iar reclamanta și-a recunoscut debitul pe care l-a eșalonat în 12 luni.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 05.05.2014 sub nr._ , reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 318 a solicitat instanței, pe calea ordonanței președințiale, să pronunțe o hotărâre prin care pârâta . să fie obligată a furniza apă rece, fără a sista acest serviciu la întreaga asociație.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că debitul solicitat de pârâtă și pentru neplata căruia s-a sistat total apa rece către asociația de proprietari la data de 10.04.2014, fără o notificare prealabilă, provine din anul 2011-2012. A precizat că, în această perioadă, asociația a avut-o ca administrator pe numita H. M., care a delapidat suma de_ lei, decedând în aprilie 2013. A arătat că, începând cu 01.02.2013, asociația are o nouă conducere și achită lunar consumul de apă și, în plus, și câte o factură din anii din urmă.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copie conformă cu originalul: rezoluție de încetare a urmăririi penale (f. 5-6), proces-verbal din data de 03.02.2013 (f. 13-16), lista de plată (f. 17-35, f. 40-58), extras de cont (f.39, f. 59-60), adresă către pârâtă (f. 61).
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat, în temeiul art. 258 alin. 1 prin raportare la art. 255 alin. 1 C.pr.civ., pentru reclamantă proba cu înscrisuri, pe care a și administrat-o.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la furnizarea apei reci către aceasta.
În drept, potrivit art. 996 alin. 1 N.C.pr.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Ca atare, în cazul unei cereri de ordonanță președințială, pe lângă condițiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conținutul acțiunii civile (formularea unei pretenții, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală), admisibilitatea ordonanței președințiale presupune și îndeplinirea anumitor condiții speciale, respectiv aparența dreptului în favoarea reclamantului, urgența, neprejudecarea fondului și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, aceste ultime două condiții fiind în mod expres stipulate la art. 996 alin. 5 C.pr.civ.
Când soluționează o cerere de ordonanță președințială, instanța nu poate cerceta fondul dreptului discutat între părți, dar, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, este obligată să cerceteze aparența acestui drept în favoarea reclamantului. Instanța face un examen sumar al cauzei, legea dându-i dreptul să „pipăie fondul”, pentru a vedea de partea cui este aparența dreptului. Împrejurarea că dreptul subiectiv este litigios nu împiedică pronunțarea ordonanței președințiale, întrucât aparența de drept este suficientă pentru ca instanța să ordone o măsură urgentă și vremelnică, urmând ca problema existenței sau inexistenței dreptului subiectiv să se rezolve pe calea procedurii de drept comun, în cadrul unei judecăți care vizează fondul.
Însă, în cauza de față, instanța constată că, la termenul de judecată din data de 01.07.2014, reclamanta a arătat că furnizarea apei reci nu a fost întreruptă, aspect susținut și de pârâtă.
Prin urmare, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, instanța urmează să respingă cererea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 318 cu sediul în G., ., ., județ G. în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în G., .. 2, județ G., ca rămasă fără obiect.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.07.2014.
PREȘEDINTE,
P. R.
GREFIER,
R. A.-D.
Red. R. P./01.04.2014/tehn. ADR4 ex./04.07.2014/2ex. .>
← Pretenţii. Încheierea nr. 20/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|