Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 08/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 10088/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 08 Decembrie 2014

PREȘEDINTE A. T.

Grefier A. C. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petent M. R. C. în contradictoriu cu intimat I. G., având ca obiect „plângere contravențională”, proces – verbal de constatare a contravenției . NR._

Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.12.2014, când a hotărând următoarele.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petentul D. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE G. – POLIȚIA MUN. G. - BIROUL RUTIER, anularea procesului verbal de constatare . nr._ emis în data de 19.05.2014, prin care s-a reținut contravenția prevăzută de art. 100, alin. 3, lit. f, art. 108, alin. 1, lit. b, și art 101, alin. 3, lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de câte 340 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

În motivarea cererii, a menționat că starea de fapt nu corespunde cu cea relatată de agentul constatator, mașina fiind împrumutată unui prieten de-al său. De asemenea, a mai precizat că mașina nu prezenta nici o avarie.

În drept, a invocat disp. OG 2/2001.

În dovedirea plângerii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat. A depus raportul agentului constatator.

Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri și martorul B. T..

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis în data de 19.05.2014, s-a reținut în sarcina petentului că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe . . . iar în intersecția cu . a respectat semnificația semnalului de oprire a agentului de poliție continuându-și deplasarea a virat stânga pe . a se asigura și a intrat în coliziune cu auto_, apoi a părăsit locul accidentului fără a se prezenta la poliție în 24 ore, faptă prevăzută de 100, alin. 3, lit. f, art. 108, alin. 1, lit. b, și art 101, alin. 3, lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta este legal întocmit nefiind incidente vreunul din motivele de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 O.G. 2/2001.

Examinând temeinicia procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. f, din OUG 195/2002, constituie contravenție „nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Conform art. 108, alin. 1, lit. b, pct. 3 din OUG 195/2002 constituie contravenție nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

De asemenea, conform art. 100, alin. 3, lit. g constituie contravenție neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).

Din întreaga reglementare în materie contravențională din cuprinsul OG 2/2001, se desprinde ideea că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, ce izvorăște din presupunerea, de asemenea relativă, că agentul constatator, ca însărcinat al statului, oferă suficiente garanții de moralitate, onestitate și de imparțialitate în activitatea de constatare a situației de fapt și de aplicare a sancțiunilor contravenționale.

Din analiza practicii CEDO în materie (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 octombrie 2007 pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator (ex propriis sensibus). În cazul de față fapta a fost constatată personal de către agentul constatator.

Audiat în fața instanței, martorul B. T. a precizat că în ziua respectivă – 17.05.2014 petentul s-a ocupat de activitățile ocazionate de pomenirea bunicii sale, singura deplasare fiind făcută la biserică. A mai precizat martorul că autovehiculul acestuia a fost împrumutat în intervalul orar 08.30 -11.00 unui prieten, acesta restituindu-i autovehiculul fără urme de avarii.

Astfel, având în vedere relatările martorului precum și ora săvârșirii faptei, reținută de agentul constatator în procesul verbal instanța apreciază că petentul nu se face vinovat de săvârșirea faptei întrucât nu acesta este persoana care a condus autovehiculul la acea oră.

Față de argumentele mai sus prezentate instanța urmează să admită plângerea și să dispună anularea totală a procesului verbal CP_/19.05.2014, ca netemeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petent M. R. C., CNP -_, domiciliat în localitatea G., .. 82, județul G., în contradictoriu cu intimat I. G., cu sediul în localitatea G., ., județul G., împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției . NR._

Dispune anularea totală a procesului verbal . nr._/19.05.2014 și în consecință exonerează petentul de la plata amenzii.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.12.2014.

Președinte,Grefier,

Judecător A. T. A. C. B.

Red AT/05.01.2015

Teh/07.01.2015/5ex

Comunicat 2ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria GALAŢI