Plângere contravenţională. Sentința nr. 8809/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8809/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 20443/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 8809
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.09.2014
PREȘEDINTE – A. A. S.
GREFIER – G. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „plangere proces verbal ” formulata de petentul R. F. in contradictoriu cu intimatul I.P.J. Galati.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 12.09.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2013 sub nr._, petentul R. F. în contradictoriu cu intimatul I.P.J G. – Poliția Municipiului G. – Biroul Rutier, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 05.11.2013, solicitând instanței anularea acestuia.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de 05.11.2013, în timp ce conducea autoturismul marca DACIA 1310, cu nr. de înmatriculare_, în intersecția din sensul giratoriu al magazinului General dinspre . sancționat pentru că nu ar fi acorda prioritate de trecere pietonilor.
Potrivit susținerilor petentului, în acel sens giratoriu erau două benzi de mers, el aflându-se pe banda a doua de circulație și rulând cu o viteză foarte mică.De asemenea, petentul a mai arătat că în fața sa se aflau două autovehicule, care de asemenea mergeau foarte încet. Petentul a menționat faptul că pe trecerea de pietoni nu era angajată nici o persoană, afirmând că nu și a manifesta intenția de traversare nici un pieton de pe trotuar.
În drept au fost invocate dispozițiile OUG 195/2002.
În susținere, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri .
La plângere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa de timbru de 20 lei,conform chitanței de la fila 3 din dosar.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului constatator și copie după procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. (filele 13-15).
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ. fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G. iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001. Procesul verbal a fost comunicat petentului la data încheierii, 05.11.2013 (fila 4), iar plângerea a fost formulată și înregistrată la instanță la data de 18.11.2013 (fila 1).
La termenul de judecată din data de 05.09.2014 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar ,iar la solicitarea petentului de a se audia celălalt agent constatator, instanța i-a învederat acestuia că nu poate fi audiat în calitate de martor, conform art. 19 alin 2 din OG 2/2001.Întrebat de instanța dacă mai poate indica un alt martor, petentul a răspuns că era singur în mașină și nu poate indica o altă persoană care să poate fi audiată ca martor în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 05.11.2013 petentului R. F. i s-a aplicat o sancțiune de 4 puncte amendă, în cuantum de 320 lei, precum și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, în temeiul art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Prin procesul verbal contestat s-a reținut că la data de 05.11.2013, ora 10:45, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe .. T. în zona sensului giratoriu din dreptul magazinului GENERAL, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare, pe marcajul pietonal.
În drept, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de contravenție . nr._ din 05.11.2013, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal întocmit conține de asemenea, semnătura petentului precum și obiecțiunile formulate de acesta la momentul sancționării.
Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. Nerespectarea acestei prevederi legale se sancționează, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
În ceea ce privește controlul de temeinicie al procesului verbal contestat în prezenta cauză, instanța reține că, potrivit declarației petentului, pe marcajul pietonal nu se afla nici o persoană. Totodată,petentul a mai arătat că echipajul de poliție se afla la o distanță mare de aproximatv 150 m de locul contravenției,putând exista posibilitatea confundării pietonilor de pe trotuar cu cei de pe trecere, ținând cont de faptul că petentul se afla la un sens giratoriu.
Nu în ultimul rând,instanța reține faptul că petentul a solicitat echipajului de poliție să aducă un martor dintre acei pietoni cărora nu li s-ar fi acordat prioritate de trecere, aspect de care agentul constatator nu a ținut cont.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere acest principiu, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a acesteia de către agentul constatator, dar din probele administrate în cauză s nu reiese fără putință de tăgadă situația de fapt reținută de către agentul constatator al contravenției.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ci se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept.
În același timp, însă, în jurisprudența aceleiași Curți a drepturilor Omului s-a statuat faptul că procedura în materie contravențională are natura unei proceduri penale, contravenientul beneficiind de prezumția de nevinovăție.
Procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, prezumție relativă însă, care poate fi răsturnata prin proba contrara. În același timp,instanța este ținută să respecte prezumpția de nevinovăție de care se bucură petentul, intervenită ca urmare a contestării de către acesta din urmă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Fiind, așadar, în prezența a două prezumții relative (cea de legalitate a procesului verbal și cea de nevinovăție a contravenientului), trebuie apreciat, de la caz la caz, cui revine sarcina probei pentru răsturnarea prezumției de care se bucură cealaltă parte.
În speță, în sarcina petentului s-a reținut că a condus autoturismul proprietatea personală, pe . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare. Petentul era singur în mașină, astfel că nu are cum să dovedească contrariul celor reținute de organul constatator.În schimb, în condițiile în care, încă din momentul opririi sale, petentul a arătat că „nu recunoaște fapta”, organul constatator avea posibilitatea legitimării măcar a unuia dintre pietonii cărora nu li s-a acordat prioritate.În acest fel, cu declarația de martor a unui pieton, organul constatator putea răsturna prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul.
Se conchide, față de acestea, că organul constatator nu a adus nici o probă în sprijinul acuzației, deși putea să o facă, astfel că dubiul îi profită petentului. Pentru aceste motive, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 5.11.2013.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul R. F., CNP –_, cu domiciliul în G., . G1, ., în contradictoriu cu Poliția Municipiului G.,Biroul Rutier, cu sediul în G.,., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr_ încheiat la data de 5 11.2013.
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr_ din 5.11.2013 și exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 320 lei .
Se înlătură sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria G..
Pronunțată astăzi, 12.09.2014, în ședință publică.
P.,GREFIER,
Red.A.A.S./Dact.G.M./5 ex./29.09.2014.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8808/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8810/2014.... → |
---|