Plângere contravenţională. Sentința nr. 9082/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9082/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 20478/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9082/2014
Ședința Publică din data de 19.09.2014
Președinte – C. M.
Grefier – P. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petent I. A. cu domiciliul în G., .. 35, ., ., județ G. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., ., județ G., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.09.2014 și apoi la data de 19.09.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată:
Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2013, având ca obiect plângere contravențională, petentul I. A. a solicitat instanței anularea procesului verbal contravențional . nr_ din data de 14.11.2013 și a procesului verbal contravențional . nr_ din data de 14.11.2013 și exonerarea sa de plata amenzii contravenționale în cuantum total de 300 de lei.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că vecina sa C. I., plecată din țară, l-a rugat să supravegheze și apartamentul său. Pentru respectarea acestui angajament, atunci când, în data de 14.11.2014 a observat niște persoane care încercau să demonteze butucul ușii cu bormașina, a anunțat forțele de ordine. La sosire, aceștia l-au amendat pe el, mai întâi cu suma de 100 de lei, pentru ca apoi să revină și să îi aplice o nouă amendă de 200 de lei, pentru că se află în stare de ebrietate. Arată petentul că nu a fost verificată starea de ebrietate cu fiola.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pentru dovedirea cererii sale, petentul a propus proba cu înscrisuri.
Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat și nu a depus întâmpinare.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a admis și a administrat proba cu înscrisuri: proces verbal contravențional . nr_ din data de 14.11.2013 (f.3), proces-verbal contravențional . nr_ (f.4), dovada afișării (f.17), raport incident (f.18-20), fișă intervenție la eveniment (f.21- 22).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 14.11.2013 petentul I. A. a solicitat telefonic intervenția organelor de poliție arătând că cineva încearcă să spargă o ușă cu bormașina.
Petentul a fost sancționat prin procesul verbal . nr_ pentru săvârșirea faptei prevăzute de art 3 alin 11 din Legea 61/1991, respectiv alarmarea organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat cu amendă contravențională în cuantum de 100 de lei.
La aceeași dată, petentul a fost sancționat prin procesul-verbal contravențional . nr_ pentru săvârșirea faptei prevăzute de art 3 pct 25, respectiv tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă cu amendă contravențională în cuantum de 200 de lei.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Așadar, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care, pentru a putea anula procesul verbal, trebuie răsturnată. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în raport de scopul și natura sancțiunii o amendă contravențională poate intra în câmpul răspunderii penale, fiind aplicabile garanțiile prevăzute pentru acuzația în materie penală, inclusiv prezumția de nevinovăție. Totuși, Curtea a specificat ca art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se opune ca statul să instituie anumite prezumții de fapt sau de drept. Așa fiind, trebuie respectat un echilibru între prezumția de validitate a procesului verbal de constatare a contravenției și prezumția de nevinovăție. Acest echilibru se traduce prin posibilitatea acordată contravenientului de a răsturna prezumția de validitate de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Astfel, proba propusă de contravenient, respectiv proba cu înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contravențional nu a susținut situația de fapt descrisă de petent, ci din contră, cea reținută de organul constatator prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Așa cum reiese din raportul agentului constatator (f.18) și din fișa de intervenție la eveniment(f.21), acesta a fost chemat la adresa . 35 . de 14.11.2013 în urma reclamației făcute de petentul I. A., în sensul că în blocul său de domiciliu, mai multe persoane încearcă să spargă o ușă. Ajuns la fața locului, agentul constatator nu a găsit nicio persoană, iar din verificările efectuate a reieșit că apelul efectuat a fost abuziv, pe fondul unui conflict preexistent pe scară. De asemenea se mai consemnează faptul că petentul este cel care a tulburat liniștea locatarilor imobilului prin zgomote și larmă, acesta refuzând ulterior orice colaborare cu organele de poliție.
Faptele reținute în sarcina petentului sunt alarmarea organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat și tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.
Fapta de a alarma organele specializate pentru a interveni în caz de pericol prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat poate fi sancționată cu amenda între 100 – 500 de lei, conform art 4 alin 1 lit a din Legea 61/1991 sau avertisment, conform art 7 alin 3 din OG 2/2001, petentului aplicându-i-se amenda în cuantum de 100 de lei. Raportat la pericolul social al faptei, dat de potențialul pericol ce poate apărea prin indisponibilizarea forțelor de ordine în locuri unde intervenția nu este necesară, instanța constată că sancțiunea a fost în mod corespunzător individualizată.
Fapta de a tulbura, fără drept, liniștea locuitorilor prin strigăte sau larmă poate fi sancționată cu amenda între 200 și 1000 de lei, conform art 4 alin 1 lit b din Legea 61/1991 sau avertisment, conform art 7 alin 3 din OG 2/2001, petentului aplicându-i-se amenda în cuantum de 200 de lei. Având în vedere pericolul social al faptei, instanța constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată.
Așadar, instanța va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal contravențional . nr_ din data de 14.11.2013 și a procesului verbal contravențional . nr_ din data de 14.11.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. A., CNP_, cu domiciliul în G., .. 35, ., ., județ G. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr_, în contradictoriu cu Poliția Municipiului G. cu sediul în G., ., județ G..
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. A. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr_, în contradictoriu cu Poliția Municipiului G..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 19.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. C.M./Dact. P.D./5 ex./08.10.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9080/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5107/2014. Judecătoria... → |
---|