Plângere contravenţională. Sentința nr. 928/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 928/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 5034/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 928
Ședința publică de la 03 Februarie 2014
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petent V. E. în contradictoriu cu intimat POLIȚIA L. G., având ca obiect „plângere contravențională”, proces – verbal de constatare a contravenției . nr._.
Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.01._, 27.01.2014, 03.02.2014 când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată sub nr._ /2012 pe rolul Judecătoriei G., petentul V. E. a solicitat, în contradictoriu cu POLIȚIA L. G., anularea procesului-verbal de constatare . nr._ emis în data de 12.02.2013, prin care s-a reținut contravenția prevăzută de art. 108, alin. 1, lit. a, pct. 5 din O.U.G. 195/2002 republicată pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 150 lei.
În motivarea cererii, a solicitat anularea procesului verbal zona de interzicere este de la semnul interzis și nu de la semnul de obligare la stânga acesta aflându-se între cele două semne.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri și martorul M. G..
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis în data de 12.02.2013, s-a reținut în sarcina petentului că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în regim de taximetru pe . alați, circulând dinspre . . respecta semnificația indicatorului rutier „Accesul Interzis” faptă prevăzută de art. 108, alin. 1, lit. a, pct. 5 din O.U.G. 195/2002 republicată.
În ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta este legal întocmit nefiind incidente vreunul din motivele de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 O.G. 2/2001.
Examinând temeinicia procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Potrivit art. art. 108, alin. 1, lit. a, pct. 5 din O.U.G. 195/2002 republicată, constituie contravenție „circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis;”.
Din întreaga reglementare în materie contravențională din cuprinsul OG 2/2001, se desprinde ideea că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, ce izvorăște din presupunerea, de asemenea relativă, că agentul constatator, ca însărcinat al statului, oferă suficiente garanții de moralitate, onestitate și de imparțialitate în activitatea de constatare a situației de fapt și de aplicare a sancțiunilor contravenționale.
Din analiza practicii CEDO în materie (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 octombrie 2007 pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator (ex propriis sensibus).
Martorul audiat în fața instanței la propunerea petentului a precizat că șoferul a oprit partea dreaptă înainte de a intra pe porțiunea de drum cu accesul interzis care începea din dreptul barului G. și până pe . reținută de agentul constatator nu corespunde realității aspect de natură să atragă nulitatea procesului verbal.
Având în vedere aspectele mai sus instanța apreciază că procesul verbal este netemeinic și legal, urmând a respinge plângerea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petent V. E., domiciliat în localitatea G., ., ., județul G. în contradictoriu cu intimat POLIȚIA L. G., cu sediul în localitatea G., ., județul G., împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._.
Dispune anularea procesului verbal . nr._ emis în data de 12.02.2013.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2014.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/20.02.2014/5ex
Comunicat 2 ex/
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9305/2014.... → |
---|