Pretenţii. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 14441/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . și pe pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 332, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul 94 alin. 1 lit. j NCPC și art. 107 NCPC.
Instanța constată că pârâta nu a formulat întâmpinare, fiind astfel decăzută din dreptul de a propune probe și a invoca excepții.
Instanța, în temeiul art. 258 NCPC, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind utile, concludente și pertinente cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
INSTANȚA
deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 22.04.2014 sub nr._, reclamanta . G. a chemat în judecată pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 850 G., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de _,56 lei, din care suma de_,73 lei reprezintă contravaloare servicii apă canalizare pentru perioada 30.09.2013 – 30.04.2014 și a sumei de 9216,89 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei 30.09.2013 – 30.04.2014 calculate pentru facturile debit principal din perioada 15.03.2013 – 15.02.2014, și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea arată că a livrat debitoarei servicii de apă curentă și canalizare pe bază de contract, servicii pentru care a emis mai multe facturi, dar aceasta, deși a acceptat la plată facturile, nu a achitat contravaloarea consumului la datele stabilite de părți prin contract.
A precizat că a notificarea pârâta în sensul achitării penalităților datorate, însă acest demers a rămas fără rezultat.
În drept, a invocat prevederile Legii nr. 241/2006, Legea nr. 51/2006, Ordinul nr. 88/2002 – Regulamentul Cadru de alimentare cu apă și canalizare.
A mai solicitat creditoarea judecarea cauzei și în lipsa sa potrivit dispozițiilor art. 411 NCPC.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 3784,55 lei taxă timbru.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri: contractul semnat de părți, centralizator debit, facturi fiscale, notificări adresate debitoarei (filele 5-92).
Legal informată cu privire la cererea reclamantei în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la dezbaterile din ședință publică.
La termenul din 11.11.2014, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța este competentă să soluționeze cauza în temeiul art. 94 alin. 1 lit. j NCPC și art. 107 NCPC.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.
În fapt, prin contractul de furnizare a apei curente si canalizare nr. 960/15.02.2007 și actele adiționale ulterioare, reclamanta . G. în calitate de distribuitor s-a obligat să asigure pârâtei, în calitate de utilizator, apa curenta si servicii de canalizare.
Pârâta însă nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, de a achita contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă la termenul stabilit, aspect ce rezultă implicit și din faptul că aceasta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a combate justețea cererii reclamantei și nu s-a prezentat la judecată pentru a face dovada plății debitului. Mai mult, reclamanta a făcut dovada că a încercat stingerea litigiului pe cale amiabilă, dar pârâta nu a dat curs invitației.
Din înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei reiese că pârâta figura la data de 06.05.2014 cu restanțe în cuantum de_,73 lei reprezintă contravaloare servicii apă canalizare pentru perioada 30.09.2013 – 30.04.2014 (fila 7) și a sumei de 9216,83 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei 30.09.2013 – 30.04.2014 calculate pentru facturile debit principal din perioada 15.03.2013 – 15.02.2014 (filele 6).
În drept, potrivit art. 969 din cod civil 1864, sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de furnizare de apă curentă și servicii de canalizare, ce face obiectul prezentei cauze, contractul reprezintă legea părților, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate.
Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.
Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).
Conform art. 30 alin. 3-5 Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, care constituie norma specială față de dispozițiile Legii nr. 51/2006, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. 9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.
Coroborând prevederile legale aplicabile în speță cu clauzele contractuale acceptate de părți prin semnarea și ștampilarea contractului nr. 960/2007, instanța constată că reclamanta are față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă întrucât aceasta nu și-a îndeplinit la scadență obligațiile contractuale asumate în ceea ce privește plata debitelor acumulate.
De asemenea, potrivit art. 16.1 din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile atrage penalitățile de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata obligațiilor bugetare și se calculează începând cu prima zi după data scadenței.
Instanța observă că pârâta apare în evidențele reclamantei, necontestate, cu datorii atât în ceea ce privește debitul principal pentru perioada 30.09.2013 – 30.04.2014 și în ceea ce privește penalitățile pentru perioada 30.09.2013 – 30.04.2014 calculate pentru facturile debit principal din perioada 15.03.2013 – 15.02.2014.
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea reclamantei și o va obliga pe pârâtă la plata sumei de_,73 lei reprezintă contravaloare servicii apă canalizare pentru perioada 30.09.2013 – 30.04.2014 și a sumei de 9216,89 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei 30.09.2013 – 30.04.2014 calculate pentru facturile debit principal din perioada 15.03.2013 – 15.02.2014.
În temeiul art. 453 NCPC, instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 3784,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., J_, CUI RO16914128, cu sediul în G., ., nr. 2, jud. G., reprezentată legal de director G. S., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 332 cu sediul în G., ., ., parter, jud. G..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 133.977,56 lei, din care suma de_,73 lei reprezintă contravaloare servicii apă canalizare pentru perioada 30.09.2013 – 30.04.2014 și a sumei de 9216,89 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei 30.09.2013 – 30.04.2014 calculate pentru facturile debit principal din perioada 15.03.2013 – 15.02.2014.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3784,55 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Numai cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB//TEH.EB/4EX/18.11.2014 .>Acest
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Pretenţii. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria GALAŢI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria... → |
---|