Pretenţii. Sentința nr. 235/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 235/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 1267/233/2009

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 235

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014

PREȘEDINTE O. B.

Grefier E. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei formulată de reclamanții P. E. și P. A. în contradictoriu cu pârâții Z. C., Z. G. și Z. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în șediță publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 27.01.2009 judecarea cauzei a fost suspendată în baza disp. art.244 C.pr.civ. și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 11.12.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra acțiunii civile de față,

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 27.01.2009, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 C.p.civ.;

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării.

În temeiul disp. art. 248 C.p.c. constată perimată judecarea cauzei civile formulată de reclamanții P. E. și P. A. domiciliați în G., ., Micro 17, jud. G. în contradictoriu cu pârâții Z. C., Z. G. și Z. M. domiciliați în G., ., jud. G..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare

Pronunțată în ședință publică azi,14.01.2014.

Președinte, Grefier,

O. B. E. B.

RED.OB/TEH.EB/7EX/17.01.2014 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 235/2014. Judecătoria GALAŢI