Pretenţii. Sentința nr. 8956/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8956/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 5717/233/2011

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.8956

Ședința publică din data de 17.09.2014

Președinte – E. P.

Grefier – G. O.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 759 cu sediul în G., ., ., parter, jud. G. și pe pârâta B. A. domiciliată în G., .. 39, jud. G. având ca obiect pretenții.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 10.09.2014 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 16.03.2011, sub dosar nr._ , reclamanta Asociația de Proprietari nr. 759 a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de 4.752,18 lei reprezentând 2.469,45 lei cheltuieli de întreținere și 2.282,73 lei penalități de întârziere calculate pentru perioada ianuarie 2007 – decembrie 2010. A solicitat și cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a arătat că pârâta este proprietar al imobilului apartament cu nr. 4 situat în G., ., ., deși a beneficiat de toate serviciile și utilitățile furnizate prin intermediul asociației, aceasta înregistrează restanțe la plata cheltuielilor de întreținere.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și ale legii nr. 114/1996, legea locuinței.

A solicitat judecata cauzei și în lipsa părților.

În susținerea acțiunii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 5-59).

Pârâta . a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu mai este proprietara imobilului pentru care reclamanta a calculat cheltuieli de întreținere, acesta fiind înstrăinat către B. A., la data de 29.09.2005.

În drept, a invocat art. 82, 115-118 și 274 C.proc.civ.

A anexat înscrisuri în copie (f. 72-75).

La data de 26.09.2012, reclamanta și-a modificat acțiunea, chemând în judecată pe pârâta B. A. și și-a majorat cuantumul pretențiilor cu suma de 4.225,74 lei și a anexat înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 93, 110-120, 185-189).

Pârâta B. A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, motivat de faptul că reclamanta solicită pretenții calculate pentru o perioadă mai veche de 3 ani.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, motivat de faptul că pârâta este proprietara imobilelor cu nr. 3 și 4, imobile cărora le-a schimbat destinația și care alcătuiesc un condominiu ce este debranșat de la toate utilitățile, pârâta având încheiate contracte de prestări servicii direct cu furnizorii.

În drept, a invocat art. 115-118 C.proc.civ.

În susținerea întâmpinării, a anexat înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 133-173).

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 04.02.2013, sub dosar nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 759 a solicitat obligarea pârâtei B. A. la plata sumei de 1.850,07 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2012. A solicitat și cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a arătat că pârâta este proprietar al imobilelor apartament cu nr. 3 și 4 situate în G., ., ., deși a beneficiat de toate serviciile și utilitățile furnizate prin intermediul asociației, aceasta înregistrează restanțe la plata cheltuielilor de întreținere.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și ale legii nr. 114/1996, legea locuinței.

A solicitat judecata cauzei și în lipsa părților.

În susținerea acțiunii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 5-36).

La termenul de judecată din data de 11.02.2014, pârâta a invocat excepția de conexitate cu dosarul nr._ .

Prin Încheierea din data de 05.03.2014, pronunțată în dosarul nr._, s-a admis excepția de conexitate și s-a conexat dosarul nr._ la dosarul nr._ .

Acțiunea este scutită de taxă de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea,organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 1 pct. 1 C.proc.civ. de la 1865.

Prin Încheierea din data de 09.01.2013 (f. 125), s-a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei dovezii calității de reprezentat al reclamantei pentru redactare și promovare acțiune, invocată din oficiu, motivat de faptul că au fost complinite lipsurile din împuternicirea avocațială.

Prin Încheierea din data de 22.05.2013 (f. 176), s-a admis excepția prescripției dreptului material al reclamantei pentru pretențiile solicitate anterior lunii martie 2008, pentru considerentele reținute în încheiere.

Prin Încheierea din data de 08.01.2014 (f. 196), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . ca lipsită de obiect.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu expertiză tehnică contabilă efectuată de expert contabil T. A..

Analizând și actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, din fișele de cont pentru operațiuni diverse (f. 5-8, 11-114 dos. 5717 și 5-6 dos. 2856), din listele de plată (f. 9-56 13-45 dos. 5717 și 11-38 dos. 2856) și din fișa de calcul debit (f. 57-58, 185-187 dos. 5717 și 7 dos. 2856), a rezultat că pârâta înregistra, la data formulării acțiunii și cererii conexe, un debit de 3.818,96 lei cheltuieli de întreținere și 1.498,11 lei penalități de întârziere, calculate pentru perioada aprilie 2008 – decembrie 2011.

Procentul de penalitate aplicat este de 0,20% pe zi întârziere, așa cum a rezultat din calculul debitului și din procesul-verbal din data de 20.06.2010 și 26.05.2012 (f. 34-36 dos. 2856).

Pârâta este proprietar a imobilelor cu nr. 3 și 4 pentru care s-au solicitat pretenții, așa cum a rezultat din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 349/27.02.2006 de BNP Ciliota L. O. și Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2183/29.09.2005 de BNP Ciliota L. O. (f. 133-136).

În drept, în baza art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Conform dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, în temeiul art. 49 din aceeași lege, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În cauză, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale, deși a beneficiat de servicii de întreținere din partea reclamantei, pentru care s-au stabilit cheltuieli ce trebuiau achitate potrivit fișei cheltuielilor individuale, astfel încât reclamanta a calculat penalități de întârziere..

Prin raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză de expert contabil T. A. (f. 211-235), s-a arătat că pârâta a achitat cheltuielile de întreținere pentru perioada martie 2008 – decembrie 2010 și penalitățile de întârziere pentru perioada martie 2008 – decembrie 2012 în perioada 2012-2013, pentru ambele imobile.

Ambele părți, prin reprezentant convențional, au fost de acord cu concluziile raportului de expertiză.

Deoarece pârâta a achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere după acționarea în judecată, este fondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată, în baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865.

În consecință, pentru considerentele expuse, instanța urmează a respinge acțiunea, astfel cum a fost modificată și precizată, ca rămasă fără obiect și a obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 150 lei reprezentând onorariul de avocat (f. 2), în baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ..

Totodată, va respinge, ca nefondată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, reclamanta nefiind căzută în pretenții, pârâta achitând cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere după acționarea în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea, astfel cum a fost modificată și precizată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 759 cu sediul în G., ., ., parter, jud. G., în contradictoriu cu pârâta B. A. domiciliată în G., .. 39, jud. G., ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge, ca nefondată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2014.

Președinte Grefier

Red.E.P/17.09.2014. Tehnored..GO / 5 ex /.18.09.2014

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8956/2014. Judecătoria GALAŢI