Contestaţie la executare. Sentința nr. 367/2013. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 367/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 576/235/2013

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 367/2013

Ședința publică din data de 20.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-V. T.

GREFIER: Tudorița G.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru contestatoare av. Moscovits R.-I. cu împuternicire avocațială la dosar (fil.12), iar pentru intimată d-nul. consilier juridic B. I., cu delegație la dosar (fil.65).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la dosarul cauzei s-a comunicat prin fax de către contestatoare completare la contestația la executare (fil.172-176).

La întrebarea instanței, reprezentantul intimatei arată că i s-a comunicat completarea la contestație la executare formulată de către contestatoare.

Instanța întreabă părțile dacă mai au cereri de formulat în probațiune.

Reprezentantul contestatoarei arată că a formulat completare la contestația la executare pe care o susține. Totodată, având în vedere că și-a precizat contestația, reiterează suspendarea judecării prezentei cauze în temeiul art. 244 C.pr.civilă, până la soluționarea cauzei care face obiectul opoziției la executare. Arată că, cu toate că instanța s-a pronunțat cu privire la această cerere, instanța poate reveni cu privire la suspendarea judecării cauzei, având în vedere că există cvasilitispendență între cele două dosare. Arată că motivul principal pentru care solicită această suspendare îl constituie tocmai completarea respectiv precizarea contestației la executare, situație existentă la momentul respingerii de către instanță a cererii lor de suspendare fiind schimbată prin această completare, precizare de contestație depusă pentru acest termen de judecată prin care a adus argumente noi și referitoare la aspecte legate de procedură a executării silite. Arată că în încheierea prin care s-a respins suspendarea judecării cauzei, motivul principal pentru care instanța a respins suspendarea judecării cauzei a fost tocmai faptul că nu s-au invocat aspecte legate de eventuale vicii ale procedurii execuționale, vicii pe care în acest moment le-a expus, sens în care solicită suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244 pct.1 C.pr.civilă până la soluționarea dosarului nr._ .

Reprezentantul intimatei se opune cererii de suspendare a judecării prezentei cauze, formulată de reprezentantul intimatei, consideră că mai util soluționării cauzei ar fi conexarea dosarului cu număr mai mare la dosarul cu număr mai mic, respectiv conexarea la prezentul dosar a dosarului nr._ având ca obiect opoziție la executare, nicidecum suspendarea prezentului dosar.

Reprezentantul contestatoarei arată că în subsidiar solicită conexarea dosarelor, arată că se poate discuta pe conexitate, iar dacă părțile sunt de acord pot conveni asupra conexării și invers, respectiv conexării prezentului dosar la dosarul în care se judecă opoziția la executare.

Reprezentantul intimatei, lasă la aprecierea instanței.

Instanța întreabă care este interesul conexării inverse.

Reprezentantul contestatoarei arată că interesul ca să se conexeze invers ar fi acela că opoziția la executare este calea principală. Motivul este și unul pragmatic pentru a nu se face două deplasări la două cauze cvasiidentice, și pentru a nu exista riscul pronunțării unor hotărârii contradictorii.

Reprezentantul intimatei analizând capetele de cerere, consideră că prezenta cauză se află în stare de judecată și se poate judeca astăzi.

Reprezentantul contestatoarei solicită în probațiune încuviințarea probei cu interogatoriul intimatei pentru a se vedea poziția din punct de vedere tehnic a intimatei și a probei testimoniale cu doi martori, teza probatorie fiind aspectele de fapt și de drept susținute în cadrul contestației la executare, existența sau inexistența oricăror comenzi, despre existența unei reale practici înșelătoare, respectiv a manoperelor viclene ale intimatei, consideră că proba cu martori este utilă și pertinentă, solicită audierea în calitate de martor a numitului V. A., persoana angajată în prezent la A., care se ocupa înainte de S.C.H. S. S.R.L. și o altă persoană fostă angajată.

Reprezentantul intimatei în susținerea poziției sale procesuale solicită încuviințarea probei cu interogatoriul contestatoarei și își rezervă dreptul de a propune martori.

Instanța pune în vedere reprezentanților părților să propună probe în susținerea contestației la executare, astfel cum a fost precizată la f. 175-176.

Reprezentantul intimatei arată că nu are probe de propus în susținerea contestației la executare, revine asupra cererii în probațiune, consideră că alte probe nu ar fi utile, având în vedere că dosarul execuțional este legal și temeinic întocmit, consideră că în acest moment alte probe nu ar fi utile în acest moment.

Reprezentantul contestatoarei își menține solicitarea în probațiune în considerarea faptului că poate propune probe și în condițiile în care parte din contestație repetă, cu excepția articolelor fundamentale, cuprinsul opoziției la executare, atâta timp cât este un act care nu emană din cuprinsul judecății, fapt pentru care instanța poate face verificări cu privire la acestea.

Instanța, deliberând respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de reprezentantul contestatoarei și întemeiată în baza art.244 ind.1 din C.pr.civilă deoarece s-a mai pronunțat asupra acestei cereri iar până în prezent nu s-a schimbat situația cu nimic, prin încheierea de ședință din data de 20.02.2013, instanța a respins această cerere considerând că dezlegarea prezentei pricini, adică a contestației la executare, nu depinde cu nimic de soluționarea opoziției la executare, opoziție în care dacă creditoarea va avea câștig de cauză se vor anula toate actele, nemaifiind necesară contestația la executare, iar în prezenta cauză obiectul este diferit față de opoziția la executare discutându-se asupra legalității actelor de executare și nu asupra fondului ca la opoziția la executare.

Instanța respinge de asemenea solicitarea în probațiune formulată de către reprezentantul contestatoarei având în vedere că teza probatorie indicată nu are legătură cu motivele de contestație la executare ci dorește să se dovedească motive de nulitate a titlului adică de opoziția la executare. Cu privire la cererea de conexare, instanța se va pronunța, după cuvantul pe fond.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanța, în temeiul art.167 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei și având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată pe care o susține verbal, apreciind că executarea silită din prezentul dosar este nelegală potrivit art. 399 alin. 2 Cod pr.civ. pentru considerentele arătate în cuprinsul contestației formulate în prezentul dosar. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației la executare formulată de contestatoare pe motivul că toate actele la executare sunt legale și temeinice și susține poziția procesuală arătată prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Având în vedere că această cauză este în stare de judecată, urmând ca instanța să se pronunțe asupra soluției, instanța va respinge cererea privind conexarea cauzei la cea care face obiectul opoziției la executare deoarece potrivit art.164 C.pr.civilă, scopul conexării este acela de a se judeca împreună cauzele, iar în această cauză nu mai este nevoie.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect contestație la executare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.02.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, contestatoarea . a solicitat în contradictoriu cu intimata ., admiterea contestației și:

-anularea somației întocmite la data de 01.02.2013 în dosarul execuțional nr. 29/2013 al B. C. M. R.;

-anularea adreselor de înființare a popririi întocmită la data de 01.02.2013 în dosarul execuțional nr. 29/2013 al B. C. M. R.;

-anularea procesului verbal încheiat în data de 01.02.2013 în dosarul execuțional nr. 29/2013 al B. C. M. R.;

-anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 29/2013 al B. C. M. R.;

-anularea executarii silite care face obiectul dosarului execuțional nr. 29/2013 al B. C. M. R. ca fiind nelegală și netemeinică;

-suspendarea executării silite care face obiectul dosarului execuțional nr. 29/2013 al B. C. M. R. până la soluționarea contestației la executare.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat în esență că la data de 05.02.2013, B. C. M. R. i-a comunicat somația emisă în dosarul execuțional nr. 29/2013 prin care i-a pus în vedere ca în temen de 5 zile de la primirea acesteia să achite intimatei . suma de 85.026,67 lei plus 7.721,20 lei cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu fila CEC ._ emis în G. la data de 20.11.2012 și a procesului verbal de cheltuieli întocmit la data de 01.02.2013.

A aratat contestatoarea că între ea și intimată s-au desfășurat raporturi comerciale în temeiul contractului nr. 441/15.06.2011, în temeiul căreia a predat intimatei o fila CEC, în alb, cu titlu de garanție, având ._. A susținut că în luna aprilie 2012 a aflat că intimata a emis pe numele ei un numar de 93 facturi fiscale în valoare de 85.026,67 lei, niciuna semnată de vreun angajat al ei, pentru produse pe care nu le-a comandat niciodată, dar care apareau în gestiunea intimatei ca fiind comandate de ea.

A mai aratat ca între parți s-a derulat o largă corespondență pe această temă, reieșind săvârșirea unor fapte de natura penală de către anumiți angajați ai intimatei, anume V. A. și S. S., care au emis pe numele ei un număr de 93 de facturi, în valoare de 85.026,67 lei, fără a exista vreo comandă, iar marfa facturată cu discount-ul de care beneficia era vândută către alte persoane fizice, fără discount, iar diferența de bani era însușită de cei doi angajați. A susținut că acești doi angajați ai intimatei nu au mai virat banii de la persoanele fizice către intimată, motiv pentru care ea apare cu un debit uriaș, pentru o marfă de care nu a beneficiat și nici nu a comandat-o.

A susținut contestatoarea că i-a adus la cunoștiință intimatei printr-o notificare interdicția de a folosi fila CEC depusă ca și garanție pentru plata facturilor. A aratat că intimata i-a răspuns că soldul debitor existent la data 30.06.2012 a fost confirmat de contestatoare, însă extrasul de cont nu a fost semnat de administratorul ei, M. L. D., și nici ștampila de pe acesta nu este cea reală a ., angajatul intimatei V. A. procedand la clonarea ștampilei.

Contestatoarea a invederat că, în ciuda tuturor aspectelor invocate și a interdicției exprese din partea ei de a completa și a introduce fila CEC în bancă pentru cele 93 facturi, intimata cu rea credință, la data de 21.11.2012 a introdus în bancă fila CEC, fiindu-i mult mai ușor să-și recupereze prejudiciul de la ., decât de la proprii angajați care săvârșeau infracțiuni.

A menționat contestatoarea că de la data înființării societății, adica 1994 și până în prezent nu a avut niciun incident de plată, și că fila CEC în alb a fost lăsată ca și garanție la intimată, nu ca și instrument de plată.

A mai aratat contestatoarea că a depus la P. de pe lângă Judecătoria Cluj N. o plângere penală înregistrată sub numarul_/P/2012, privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, gestiune frauduloasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz de încredere, împotriva angajaților intimatei, și din cunostințele sale și intimata a depus o plângere penală împotriva angajaților săi care se fac vinovați de comiterea mai multor infracțiuni.

A invocat nulitatea filei CEC având în vedere ca aceasta nu cuprinde mai multe mențiuni esențiale ale cecului prevăzute de art. 1 din Legea 59/1934, respectiv: data și locul emiterii, suma (avand în vedere ca cecul a fost predat în alb, suma fiind înscrisă ulterior de beneficiar), ordinul de plată adresat trasului ( luând în considerare că nu a mandatat-o pe intimată să introducă cecul, ci din contră i-a interzis expres să facă acest lucru). A sustinut ca aceste aspecte pun în discuție însăși existența titlului executoriu, valabilitatea acestuia, precum și caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, respectiv fondul raportului obligațional atestat de fila cec.

In privința executării silite însăși a arătat că urmează să-și precizeze contestația după comunicarea întregului dosar execuțional.

În ceea ce privește suspendarea executării silite, contestatoarea a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 403 alin. 1 C.pr.civ. A susținut că, continuarea procedurii executării silite ar produce consecințe păgubitoare atât pentru ea cât și pentru cei 80 de angajați pe care îi are, având în vedere suma considerabilă care se execută, adică 92.747,87 lei, și care ar putea duce chiar la starea ei de insolvență.

A mai reinterat contestatoarea faptul că de la înființare, din 1994 și până în prezent nu a avut niciun incident bancar, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar. A mai sustinut că suspendarea executări silite se impune si prin aspectele de nelegalitate si netemeinicie arătate mai sus.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 399 si urm., art. 403 alin. 1 din C.pr.civ.

În dovedirea cererii s-au depus copii de pe următoarele înscrisuri: somația, adresa de înființare a popririi si procesul verbal de cheltuieli întocmit la data de 01.02.2013 de B. C. M. R., fila CEC ._ (f.13-21), contract nr. 441/15.06.2011 (f.22-26), corespondență între contestatoare și intimată (f.27-40), plângere penală înregistrată sub numarul_/P/2012 și precizarea acesteia (f. 41-47), înscrisuri privind bonitatea contestatoarei și statele de plată cu angajații acesteia (f.48-60) și a solicitat acvirarea dosarului execuțional, încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriul intimatei.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in valoare de 194 lei si timbru judiciar de 0,3 lei.

În sedința publică din data de 20.02.2013 reprezentantul contestatoarei a depus la dosar dovada achitarii cauțiunii de 9275 lei, depunând chitanța nr._/1 și recipisa de consemnare nr._/1 (f.66) și opoziția la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub. nr._ (f.70-80).

Intimata . a depus întâmpinare care s-a comunicat reprezentantului contestatoarei, și prin care a solicitat respingerea în totalitate a cererii formulată de contestatoare, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată și acordarea cauțiunii depusă de contestatoare cu titlu de repararea prejudiciului cauzat de întârzierea executării silite.

A susținut intimata că relațiile comerciale dintre părți s-au desfășurat în baza unui contract, semnat si însușit de contestatoare prin administrator, care prevedea la art. 31 penalități de întârziere de 0,28% pe zi de întârziere. A mai arătat că la încheierea acestui contract părțile nu au stabilit persoana împuternicită să semneze facturile și să recepționeze marfa, desemnarea acesteia rămânând în sarcina contestatoarei, și că a emis contestatoarei un numar de 200 de facturi, ci nu 93 cum susține aceasta, care au fost stampilate cu aceași ștampilă.

În privința discount-urile pe care le acorda diferitelor societăți comerciale a arătat că aceste afirmații ale contestatoarei sunt eronate și fac parte din categoria informațiilor confidențiale comerciale.

A aratat intimata că lăsarea unei file cec cu titlu de instrument de plată garanție a fost stabilită în mod convențional între părți, ca în cazul în care contestatoarea nu-și achită obligațiile la termenele convenite, intimata să completeze și să depună în bancă fila cec spre decontare.

Intimata a susținut că a notificat contestatoarea că înregistrează debite restante depășite de termenul scadent și că în situația în care nu va achita debitele va completa fila cec și o va depune spre decontare în bancă, iar raspunsul contestatoarei a fost să nu folosească fila cec decât pentru sume certe, lichide și însușite de ea. A aratat că a verificat toate facturile emise și a constatat că cele ce formau debitul restant erau confirmate de contestatoare prin semnare și ștampilare. A mai aratat că toate facturile, inclusiv contractul încheiat între părți sunt semnate și ștampilate cu aceași ștampilă, și că susținerile contestatoarei că angajații . au „clonat” ștampila . sunt aberante, întrucât contestatoarea a achitat prin bancă cu ordin de plată anumite facturi a căror realitate o contestă acum.

În drept întâmpinarea nu a fost motivată.

În probațiune intimata a depus în copie următoarele înscrisuri: corespondență electronică din data de 24.05.2012, confirmare sold debitor 10.07.2012 și 09.01.2012, contract comercial, facturi fiscale, extrase de cont, fișă cont client si pact cambial și a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul reclamantei și în subsidiar efectuarea unei expertize.

La data de 04.03.2013 B. C. M. R. a depus copia dosarului execuțional nr. 29/2013 (f.144-166).

La data de 15.03.2013 contestatoarea . a depus completare la contestația la executare prin care a solicitat admiterea acesteia.

În motivare contestatoarea a susținut că executorul judecătoresc a încălcat prev. art. 53 și 54 din Legea 59/1934 deoarece a emis în aceași zi, adică 01.02.2013, atât somația prin care i s-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de 5 zile de la primirea somației să achite suma de 85.026,67 lei plus 7.721,20 lei, și a emis și adrese de poprire către Alpha Bank Romania SA, Banca Comercială Română și Trezoreria Statului. A arătat contestatoarea că este adevărat că potrivit art. 454 alin. 1 C.pr.civ., poprirea se înființează fără somație, însă procedura prev. de Legea 59/1934 derogă de la prevederile codului de procedură civilă, impunând ca și condiție prealabilă somarea debitorului.

A mai arătat că potrivit art. 387 C.pr.civ., înainte de începerea executării silite executorul judecătoresc este obligat să trimită debitorului somație, însă având în vedere că executarea silită împotriva ei se realizează prin poprire, potrivit art. 454 alin. 1 C.pr.civ., poprirea se înființează fără somație, nu era obligatorie emiterea unei somații. Totuși, a susținut că executorul judecătoresc a emis o somație la data de 01.02.2013 (f.157), prin care i-a pus în vedere ca în termen de o zi să achite suma de 92.747,87 lei, după ce concomitent s-a emis o somație prin care s-a acordat un termen de 5 zile.

A susținut că tot în aceeași zi, 01.02.2013 executorul judecătoresc a poprit conturile terțior Alpha Bank Romania SA, Banca Comercială Română și Trezoreria Statului, cu toate că prin somația comunicată i s-a acordat un termen de o zi pentru executarea obligației. Astfel, consideră că executorul judecătoresc a renunțat la dreptul conferit de lege și a înțeles să-i pună în vedere contestatoarei să achite datoria în termen de o zi de la emiterea somației, în condițiile în care concomitent i-au fost poprite conturile.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți s-a încheiat contractul nr. 441/15.06.2011 (f.22-26), în temeiul căruia, contestatoare a lăsat ca și garanție pentru neplata la termen a marfii livrate, un cec în alb ._. Datorită faptului că, în evidențele contabile ale intimatei ., contestatoarea . a înregistrat debit restant, format din mai multe facturi neplătite la data scadenței, intimata a calculat suma datorată de către contestatoare, a completat cecul în alb cu aceasta și l-a introdus în bancă pentru plată.

Având în vedere că contestatoarea . nu a avut disponibil în cont, intimata . a pornit executarea silită împotriva acesteia. Astfel, la data de 22.01.2013, prin încheiere dată în cameră de consiliu, Judecătoria G. a încuvințat executarea silită a titlului executoriu fila cec ._ pentru suma de 85.026,67 lei (f.154).

La data de 01.02.2013 executorul judecătoresc B. C. M. R. a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei până la concurența sumei de 92.747,87 lei reprezentand debit și cheltuieli de executare, emițând adresele către terții popriți Alpha Bank Romania SA, Banca Comercială Română SA și Trezoreria Municipiului G. (f. 159-161), dovada de comunicare a acestora aflându-se la filele 162-163, și purtând mențiunea că s-a comunicat poprirea, copia titlului executoriu și procesul verbal de cheltuieli.

Despre înființarea popririi a fost înștiințată și contestatoarea conform adresei de la f. 158 și dovada comunicarii din data de 06.02.2013 de la f. 162, fiindu-i comunicat și copia titlului executoriu și procesul verbal de cheltuieli. Din această dovadă a comunicării rezultă că, contestatoarei i s-a comunicat și somația de executare, aflată la f. 156, act ce cuprinde somarea contestatoarei ., ca în termen de 5 zile de la primirea somației, să plătească suma de 85.026,67 lei plus 7.721,20 lei cheltuieli de executare în temeiul titlului executoriu fila cec ._, investit cu formulă executorie, somatie ce cuprinde transcrierea integrală a titlului executoriu.

La aceasi dată de 06.02.2013, contestatoarea . a primit și somație de executare conform art. 411 din Codul de procedură civilă, act ce cuprinde somarea contestatoarei ca în termen de o zi de la primirea somației, să plătească suma de 92.747,87 lei reprezentand debit și cheltuieli de executare.

Împotriva acestei executări silite a fost formulată prezenta contestație la executare, astfel cum a fost completată la data de 15.03.2013, cerere pe care instanța o apreciază ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Conform art. 54 și 55 din Legea 59/1934 asupra cecului, debitorul poate face opoziție la executare în termen de 5 zile de la primirea somației, doar pe această cale specială putând fi invocate excepțiile privind nevalabilitatea cecului, precum și cele referitoare la raportul juridic fundamental dintre creditoare și debitoare.

Contestația la executare fiind o cale de atac deschisă contra masurilor de executare nelegale, avându-se în vedere si interpretarea per a contrario a dispozitiilor alin. 3 al art. 399 C.pr.civ., urmează ca părțile care figurează într-un titlu executoriu pus în executare să nu se poată sprijini, în contestația lor, decât pe vicii și nelegalități ale actelor de executare, iar motivele invocate să privească fapte și împrejurări ulterioare titlului executoriu ce se execută, neputându-se primi pe această cale motive care puteau fi invocate printr-o altă cale prevăzută de lege, respectiv în cauză opozitia la executare prev. de art. 54 și 55 din Legea 59/1934.

Instanța reține că instanța a fost investită în prezenta cerere cu soluționarea unei contestații la executare, iar nu a unei opoziții la executare, potrivit calificării făcute de reprezentantul contestatoarei în sedinta din data de 20.02.2013, când a arătat că a depus separat o cerere având ca obiect opoziție la executare, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub. nr._ (f.70-80). Prin urmare față de prev. art. 84 C.pr.civ., ce se referă la posibilitatea instanței de a da o calificare corectă cererii de chemare în judecată numai sub aspectul denumirii, instanța constată că nu poate schimba fundamentul pretenției dedusă judecătii.

Pe calea prezentei contestații la executare, astfel cum a fost formulată în cererea principală de către contestatoare se constată că s-au formulat exclusiv apărări împotriva titlului executoriu în cauză.

Astfel, motivele invocate referitoare la faptul că nu datora suma de 85.026,67 lei, care a fost facturată pentru o marfă pe care nu a comandat-o și nici nu a primit-o, din vina unor angajați ai intimatei care au săvârșit infracțiuni se referă la raporturi juridice preexistente între contestatoare și intimată, raporturi în baza cărora a fost lăsată fila cec în alb ca și garanție de neplată la termen a debitelor. După cum am arătat mai sus aceste motive referitoare la certitudinea obligației de plată, precum și cele referioare la nulitatea filei cec se pot invoca doar pe cale opozitiei la executare, lucru pe care contestatoarea l-a și făcut în cererea înregistrată în dosarul nr._ al Judecătoriei G..

Prin completarea contestatiei la executare făcută la data de 15.03.2013 contestatoarea a susținut că executorul judecătoresc a încălcat prev. art. 53 și 54 din Legea 59/1934 deoarece a emis în aceași zi, adică 01.02.2013, atât somația prin care i s-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de 5 zile de la primirea somației să achite suma de 85.026,67 lei plus 7.721,20 lei, și a emis și adrese de poprire către Alpha Bank Romania SA, Banca Comercială Română și Trezoreria Statului. A arătat contestatoarea că este adevărat că potrivit art. 454 alin. 1 C.pr.civ., poprirea se înființează fără somație, însă procedura prev. de Legea 59/1934 derogă de la prevederile Codului de procedură civilă, impunând ca și condiție prealabilă somarea debitorului.

Somația de executare este un act impus de procedura specială a Legii 59/1934, și orice critică adusă modului de îndeplinire a acestei proceduri urmează a fi valorificat pe calea specială prevăzută de actul normativ citat, respectiv pe calea opoziției la executare, cale ce a fost și urmată de contestatoare în dosarul nr._ al Judecătoriei G..

Pe calea contestatiei la executare prev. de art. 399 și urm. C.pr.civ. nu pot fi invocate decât neregularități ale actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în temeiul dispozițiilor procedurale comune.

O asemenea încălcare a fost invocată de către contestatoare prin completarea contestatiei, susținând că executorul judecătoresc a poprit conturile terțior Alpha Bank Romania SA, Banca Comercială Română și Trezoreria Statului, la data de 01.02.2013, cu toate că prin somația comunicată i s-a acordat un termen de o zi pentru executarea obligației. Astfel, consideră că executorul judecătoresc a renunțat la dreptul conferit de lege și a înțeles să-i pună în vedere contestatoarei să achite datoria în termen de o zi de la emiterea somației, în condițiile în care concomitent i-au fost poprite conturile.

Instanța constată că somația prin care s-a somat contestatoarea să achite debitul în suma de 92.747,87 lei, în temen de o zi a fost emisă la data de 01.02.2013 si este întemeiată pe prev. art. 387 si art. 411 C.pr.civ.

Art. 387 C.pr.civ. prevede că, în cazul în care legea nu prevede altfel, executarea silită poate începe numai după ce se comunică debitorului o somație, iar art. 411 C.pr.civ. prevede că, dacă în termen de o zi de la primirea somatiei debitorul nu plăteste suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț.

Astfel, instanta retine că în mod întemeiat executorul judecătoresc a somat contestatoarea să achite suma de 92.747,87 lei, în termen de o zi, acestă somație find trimisă conform procedurii privind urmărirea bunurilor mobile, cuprinsă în capitolul II, secțiunea II din Cartea V a Codului de procedură civilă.

Procedura de urmat în cazul popririi este diferită de cea privind urmărirea bunurilor mobile, aceasta fiind prevăzută în capitolul II, secțiunea V din Cartea V a Codului de procedură civilă, unde la art. 454 C.pr.civ. este prevăzut că înfiintarea popririi se face fără somație, aceasta fiind o exceptie de la prev. art. 387 C.pr.civ.

In consecință, constatând că executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 29/2013 al B. C. M. R. s-a desfăsurat cu respectarea prevederilor legale, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea . impotriva intimatei ..

Referitor la suspendarea executării silite care face obiectul dosarului execuțional nr. 29/2013 al B. C. M. R., formulată potrivit art. 403 alin. 1 c.pr.civ., avandu-se în vedere finalitatea acestui text de lege, precum și soluționarea contestației la executare instanța o va respinge.

Chiar dacă prin întampinare intimata . a solicitat plata cheltuielilor de judecată, cu ocazia concluziilor pe fond a arătat că nu dorește plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care instanta nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul in G., ., jud. Cluj împotriva intimatei ., cu sediul în G., ., jud. G. cu privire la executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 29/2013 al Biroului executorului judecătoresc C. M. R..

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei privind suspendarea executarii silite.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 20.03.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

R.-V. T. T. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 367/2013. Judecătoria GHERLA