Plângere contravenţională. Sentința nr. 565/2013. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 565/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 988/235/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL C.
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 565/2013
Ședința publică din data de 07 Mai 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Tudorița G.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. I. în contradictoriu cu intimatul I. C., împotriva procesului-verbal de contravenție . Nr._ încheiat la data de 18.02.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților. La apelul nominal făcut în ședință publică la a II-a strigare, conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (Hotărârea CSM nr. 387/2005), nu se prezintă niciuna din părți, însă, la dosarul cauzei (fila 2) există o cerere de judecare în lipsă din partea petentului, astfel că judecata va continua chiar în lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Verificându-și competența, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză conform prevederilor art. 94 pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă raportat la art. 32 alin.1 și 2 din OG nr.2/2001.
In conformitate cu prevederile art. 238 alin.1 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța arată că nu mai este necesară estimarea duratei procedurii, litigiul putând fi tranșat chiar la termenul de judecată de astăzi.
În probațiune, instanța apreciază că acțiunea civilă de față poate fi soluționată pe baza înscrisurilor existente la dosar, sens în care, în temeiul art. 255, 258 și art. 265 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acest mijloc de probă este legal, pertinent, concludent și util soluționării cauzei, fiind admisibil potrivit legii și de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, deoarece părțile nu sunt prezente pentru a pune concluzii în fond, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2013, sub nr._, petentul C. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C.- Secția 7 Poliție Rurală G., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 18.02.2013.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că agentul constatator a reținut că nu are viteze scrise pe mașina cu care circula, însă el cunoaște problemele circulației, fiind șofer vechi și pe indicatoare scrie viteza admisă de lege pentru fiecare localitate. A menționat petentul că nu este obligatoriu ca fiecare mașină, în special sub 3,500, să poarte aceste mențiuni. Totuși, deși a formulat aceste obiecțiuni, petentul a arătat că a fost amendat, agentul constatator punând un alt polițist să semneze ca martor.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În probațiune, la dosarul cauzei a fost depusă copia procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 18.02.2013 și dovada de înmânare a acestui înscris (filele 3-4) și copia certificatului de înmatriculare a vehiculului având nr._ (fila 5).
La data de 03.04.2013, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de către intimat (filele 9-11). Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 18.02.2013, ca fiind temeinic și legal încheiat. A arătat intimatul că: sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar, sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
A apreciat intimatul că, întrucât fapta petentului a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovada până la proba contrară, sarcina probei revenind, conform art. 1169 din Codul Civil, petiționarului și nu intimatului.
Raportat la scopul reglementării circulației pe drumurile publice, astfel cum este stabilit în cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 195/2002, intimatul a solicitat instanței să constate că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând întotdeauna dovadă până la proba contrară. Ori, petentul, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada contrară stării de fapt reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției. În consecință, măsura aplicată de către agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul-verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
A mai învederat intimatul instanței că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu, ci în temeiul art. 26 alin. 1, pct. 10 și 18, art. 28 alin. 1 din Legea nr. 218/2002, precum și în temeiul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 360/2002.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 lit. e, art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. 3 și art. 315 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și art. 12 din Legea nr. 218/2002.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei: istoricul contravențional al petentului (filele 10-11), raportul agentului constatator (fila 12), copia procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 18.02.2013 și dovada de înmânare a acestui înscris (filele 13-14), fiind indicate și datele de identificare ale martorului asistent R. I..
La data de 26.04.2013, prin serviciul registratură al acestei instanțe, petentul a depus, ca răspuns la întâmpinare, la fila 19 din dosar un înscris prin care a arătat că plângerea a fost întemeiat formulată și a solicitat anularea procesului-verbal ca netemeinic și nelegal.
În cadrul ședinței publice de astăzi, 07.05.2013, în temeiul art. 255, 258 și art. 265 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, după care a reținut cauza în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, la data de 18.02.2013, fiind în exercițiul legal al atribuțiilor de serviciu, agenții de poliție din cadrul Secției 7 Poliție Rurală G.- Postul de Poliție Comunal Mintiu Gherlii, au depistat, pe raza localității Mintiu Gherlii, DJ172F, autoutilitara marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, condus de către petentul C. I., fără a avea aplicate limitele de viteză pe autoutilitara transport marfă, în condițiile legii. În consecință, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 13), petentul fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 675 lei, pentru săvârșirea contravenției constând în încălcarea dispozițiilor art. 102 alin. 1 pct. 34 din OUG nr. 195/2002. Procesul-verbal nu a fost semnat de către contravenient, arătându-se că acesta a plecat de la fața locului, nefiind de acord cu sancțiunea aplicată, iar agentul constatator l-a indicat ca martor semnatar pe numitul R. I., având datele de identificare depuse de către intimat la fila 11 din dosar. Starea de fapt ce a stat la baza sancționării contravenientului a fost prezentată în cuprinsul raportului întocmit de către agentul constatator și depus la fila 12 din dosar, înscris în cuprinsul căruia s-au detaliat împrejurările constatării contravenției și întocmirii procesului-verbal, în sensul că, la momentul la care a fost oprit, petentul efectua transport marfă- porumb și, totodată, s-a precizat că martorul semnatar, ce a atestat refuzul contravenientului de a semna, era o persoană care se afla în trecere și a văzut ce s-a întâmplat, nefiind organ de poliție.
Apreciind că procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic, petentul a înaintat prezenta plângere contravențională, solicitând anularea actului de sancționare.
În drept, art. 102 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni fapta conducătorului auto de a nu aplica, in partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus. Amenda ce se aplică pentru contravenția reținută în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG nr. 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa a IV-a de sancțiuni impune ca amenda să fie stabilită în cuantumul care corespunde unui număr de la 9 la 20 puncte-amendă.
Dispozițiile OUG nr. 195/2002 se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În acord cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 13) îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege. În acest sens, instanța reține că împrejurarea susținută de petent cu privire la atestarea refuzului său de a semna înscrisul de către un martor care avea calitatea de polițist în cadrul aceleiași secții de poliție nu este de natură a conduce la anularea procesului-verbal de contravenție. În primul rând, această împrejurare nu a fost probată și a fost vehement contestată de către intimat în cuprinsul raportului depus la fila 12 din dosar. Mai mult decât atât, chiar în ipoteza în care ar fi reală susținerea petentului, nu se poate identifica niciun fel de vătămare ce i-ar fi fost cauzată contravenientului prin încălcarea prevederilor art. 19 alin. 2 din OG nr. 2/2001, vătămare ce ar putea conduce la pronunțarea nulității relative a procesului-verbal de contravenție. Ori, aceste dispoziții legale nu sunt instituite de lege sub sancțiunea nulității absolute, astfel încât rămâne fără relevanță împrejurarea că martorul semnatar are sau nu calitatea de agent constatator. De altfel, ar fi dificil de identificat vreo vătămare cauzată contravenientului în această manieră, din moment ce dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001 au fost instituite în completarea celor ale art. 16 alin. 7 din același act normativ, pentru a asigura contravenientului posibilitatea de a formula obiecțiuni, posibilitate pe deplin asigurată acestuia prin promovarea unei plângeri contravenționale precum cea de față, acțiune în cuprinsul căruia au fost formulate același tip de obiecțiuni precum cele inserate de agentul constatator în cuprinsul actului contestat.
Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa, având în vedere că întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției s-a bazat pe o faptă constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovadă contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeinicia actului de constatare și sancționare a contravenției, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală. Deși a fost administrată de către instanță proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile sale cu privire la inexistența faptei contravenționale nu s-au dovedit a fi întemeiate.
În acest sens, instanța apreciază că situația faptică reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este una reală, din moment ce nu s-a făcut dovada contrară, dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat. Mai mult, această stare de fapt justifică sancțiunea contravențională aplicată, susținerile petentului cu privire la inexistența unei obligații de a semnaliza limitele de viteză pentru orice vehicul, în special cele sub 3,500 t nefiind decât o apreciere personală. Legiuitorul a fost foarte explicit în reglementarea faptei contravenționale prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 34 din OUG nr. 195/2002, nefăcând distincție între tipurile de vehicule ce efectuează transport public de mărfuri, orice vehicul care efectuează acest tip de transport trebuind să aibă aplicat indicatorul cu limitele de viteza admise pentru categoria din care face parte vehiculul. Ori, din moment ce petentul nu a contestat că efectua transport de marfă la momentul la care a fost constatată contravenția, este clar că sancțiunea contravențională a fost, în mod corect, aplicată, existând o faptă contravențională ce trebuie sancționată conform legii.
Cu privire la sancțiunea aplicată petentului, amenda în cuantumul maxim prevăzut de lege, de 675 lei, instanța apreciază că aceasta a fost corect individualizată în temeiul prevederilor art. 102 alin. 1 pct. 34 din OUG nr. 195/2002.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională și a menține procesul-verbal de contravenție . nr._, astfel cum a fost întocmit de către organul constatator Inspectoratul de Poliție al Județului C.- Secția 7 Poliție Rurală G., la data de 18.02.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul C. I., CNP_, cu domiciliul în orașul Luduș, ., jud. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în localitatea C.-N., ., jud. C. și, în consecință:
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 18.02.2013 de către Inspectoratul de Poliție al Județului C.- Secția 7 Poliție Rurală G..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2013.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. G. Tudorița
Red.D./Dact.D.
5 ex./13.05.2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Fond funciar. Sentința nr. 143/2013. Judecătoria GHERLA → |
|---|
