Plângere contravenţională. Sentința nr. 762/2013. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 762/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1431/235/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL C.
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 762/2013
Ședința publică din data de 25.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte: O.-M. D.
Grefier: Tudorița G.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul D. N. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.04.2013.
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se constată lipsa părților. La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare potrivit art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, se constată lipsa părților, însă, la fila 2 din dosar, există o cerere de judecare în lipsă din partea petentului, astfel că judecata va continua chiar în lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, verificându-și competența, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform prevederilor articolului 94 pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001.
Având în vedere mijloacele de probă necesare soluționării prezentului proces civil, conform art. 238 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, instanța apreciază că nu mai este necesară estimarea duratei cercetării procesului, din moment ce litigiul poate fi tranșat chiar la acest termen de judecată, pe baza înscrisurilor depuse la dosar.
Instanța reține că s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul M. C., pe care o respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei, raportat la specificul faptei contravenționale deținute în sarcina petentului.
În probațiune, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este admisibil raportat la prevederile art. 255, 258 și 265 din Legea nr. 134/2010 și de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea procesului și, deoarece părțile legal citate nu sunt prezente pentru a li se acorda cuvântul în dezbateri, reține cauza în pronunțare
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.04.2013, sub nr._ /2012, petentul D. N. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C.- Secția 7 Poliție Rurală G.:
- în principal: anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 05.04.2013, ca fiind nelegal și netemeinic;
- în subsidiar: înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că a fost sancționat întrucât nu avea asupra sa asigurarea auto obligatorie. A susținut, însă, petentul că el a prezentat agentului constatator documentul internațional de asigurare.
Ca motiv de nelegalitate a procesului-verbal contestat, petentul a invocat nerespectarea prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001 din moment ce nu s-au consemnat, în totalitate, datele personale ale contravenientului, împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei sau organul la care se poate depune plângere împotriva actului de sancționare.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și Legea nr. 136/1995.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei testimoniale și a celei cu înscrisuri, fiind depusă la dosarul cauzei copia procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.04.2013 (fila 5) și dovada privind asigurarea de răspundere civilă obligatorie întocmită în limba maghiară (fila 6).
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 200 din Codul de Procedură Civilă, instanța a solicitat petentului depunerea la dosarul cauzei a unei copii legalizate de pe înscrisul ilustrând existența asigurării, fiind depusă, astfel, traducerea existentă la filele 11-13 din dosar.
La data de 22.05.2013, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de către intimat (filele 17-18). Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 05.04.2013, ca fiind temeinic și legal încheiat. A arătat intimatul că: sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar, sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
A apreciat intimatul că, întrucât fapta petentului a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovadă până la proba contrară, sarcina probei revenind, conform art. 1169 din Codul Civil, petiționarului și nu intimatului.
Raportat la scopul reglementării circulației pe drumurile publice, astfel cum este stabilit în cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 195/2002, intimatul a solicitat instanței să constate că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând întotdeauna dovadă până la proba contrară. Ori, petentul, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada contrară stării de fapt reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției. În consecință, măsura aplicată de către agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul-verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
A mai învederat intimatul instanței că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu, ci în temeiul art. 26 alin. 1, pct. 10 și 18, art. 28 alin. 1 din Legea nr. 218/2002, precum și în temeiul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 360/2002.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 lit. e, art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. 3 și art. 315 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și art. 12 din Legea nr. 218/2002.
Fiindu-i comunicată, în mod legal, întâmpinarea, petentul a depus, la filele 22-24 din dosar, un înscris intitulat „răspuns la întâmpinare”, prin care a susținut aceleași aspecte de nelegalitate precum cele invocate în cuprinsul acțiunii introductive și a arătat că, sub aspectul temeiniciei actului contestat, instanța trebuie să facă aplicarea jurisprudenței Curții EDO în materie contravențională și să garanteze contravenientului prezumția de nevinovăție.
La termenul de judecată de astăzi, 25.06.2013, instanța a respins ca nefiind utilă soluționării cauzei proba testimonială, însă a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, după care a reținut cauza în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, la data de 05.04.2013, în urma unui control realizat de către agenții de poliție din cadrul Postului de Poliție al Comunei Mintiu Gherlii, a fost identificat contravenientul D. N. care a condus o autoutilitara din direcția G. către Mintiu Gherlii fără a avea asupra sa toate documentele prevăzute de lege, adică fără a prezenta asigurarea auto obligatorie. În consecință, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 5), petentul fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002, contravenție sancționată conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002. Procesul-verbal a fost semnat de către contravenient.
Apreciind că procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic întocmit, petentul a înaintat prezenta plângere contravențională, solicitând: în principal- anularea actului de sancționare și, în subsidiar- înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
În drept, potrivit art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (HG nr. 1391/2006), conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare. Același tip de obligație este instituită și în cuprinsul art. 35 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care impune ca, la cererea polițistului rutier, orice participant la trafic să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege. Referindu-se la neîndeplinirea acestei obligații legale, art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni fapta conducătorului de vehicul de a nu respecta obligația de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2.
Amenda ce se aplică pentru contravenția reținută în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG nr. 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa a III-a impune un cuantum care corespunde unui număr de la 6 până la 8 puncte-amendă.
Dispozițiile OUG nr. 195/2002 se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În acord cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 5) îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege. În acest sens, instanța reține că aspectul de nelegalitate invocat de către petent în sensul că agentul constatator nu a respectat prevederile art. 16 din OG nr. 2/2001 din moment ce nu a consemnat, în totalitate, datele personale ale contravenientului, împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei sau organul la care se poate depune plângere împotriva actului de sancționare nu este de natură a conduce la anularea actului. Astfel, nu s-a arătat vătămarea ce i-a fost cauzată în această manieră. Mai mult decât atât, dreptul contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul-verbal de contravenție- singurul drept ce ar putea fi decelat din cele susținute de către petent-nu a fost încălcat, nu i s-a produs acestuia o vătămare care să nu poată fi înlăturată, de natură să conducă la pronunțarea nulității relative a procesului-verbal, conform Deciziei nr. XII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Secțiile Unite, din moment ce prezenta plângere contravențională are ca obiect analizarea eventualele obiecțiuni și explicații aduse procesului-verbal de constatare a contravenției, acțiunea a fost formulată în termen și introdusă la instituția competentă a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de sancționare contestat.
Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa, având în vedere că întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției s-a bazat pe o faptă constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovada contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentul nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală. Deși s-a dovedit existența asigurării de răspundere civilă obligatorie conform înscrisului depus la fila 6, a cărui traducere legalizată a fost depusă de către petent la filele 11-13 din dosar, nu s-a probat prezentarea acestui document internațional la momentul reținerii contravenției în sarcina petentului. De altfel, agentul constatator nu a sancționat lipsa documentului de asigurare, înțeles ca „negotium”, ci doar inexistența unui înscris care să probeze asigurarea de răspundere auto a vehiculului, un simplu „instrumentum”. Ori, lipsa de conformitate cu realitatea a stării de fapt consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, împrejurarea că petentul a prezentat agentului constatator documentul de asigurare nu poate fi probată prin administrarea probei testimoniale, fiind evident că, raportat la specificul acestui tip de faptă contravențională, martorii nu pot releva fapte reale, ei nu pot avea cunoștință despre documentele verificate în concret de polițistul rutier, sens în care instanța a și respins apărarea petentului sub acest aspect.
Instanța apreciază, așadar, că situația faptică reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este una reală, din moment ce nu s-a făcut dovada contrară, dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat. Astfel, în contextul în care, la momentul efectuării controlului, petentul nu a fost în măsură să prezinte documentul din care să reiasă încheierea unei polițe de asigurarea obligatorie pentru răspundere civilă auto, după cum s-a impus de către legiuitor în cuprinsul art. 147 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002, este clar că s-a săvârșit o contravenție și, în consecință, se impune sancționarea persoanei care a nesocotit prevederile legale ce instituie contravenția. Nu prezintă relevanță faptul că petentul avea încheiată o astfel de poliță sau că exista un document internațional care ilustra existența asigurării ca operațiune juridică din moment ce documentul nu a fost prezentat, în concret, agentului constatator.
Cu privire la sancțiunea aplicată petentului, amenda în cuantum de 450 lei, instanța are în vedere analiza principiului proporționalității sancțiunii, ce trebuie efectuată în aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale. Trebuie observat, așadar, că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului, după cum reiese din cuprinsul art. 1 alin. 2 al acestui act normativ.
Ori, efectuând analiza proporționalității acestei sancțiuni, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, care impun ca, la stabilirea sancțiunii să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța reține că sancțiunea aplicată petentului, amenda în cuantum de 450 lei, deși legală, este disproporționată față de gradul de pericol social ce a rezidat în mod concret din fapta sa.
Raportat la scopurile urmărite prin instituirea dispozițiilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel cum au fost mai sus precizate, instanța apreciază că, prin conținutul ei concret, fapta contravențională reținută în sarcina petentului, prezintă un grad de pericol social scăzut. Prin aceea că petentul nu avea asupra sa documentul indicat în cuprinsul procesului-verbal contestat, nu s-a adus atingere niciunuia dintre scopurile urmărite de legiuitor prin adoptarea OUG nr. 195/2002, cu atât mai mult cu cât agentul constatator are posibilitatea de a verifica existența actului, chiar și în lipsa documentului în materialitatea sa.
Așadar, instanța consideră că, raportat la circumstanțele speței, fapta săvârșită în concret de către petent nu ilustrează un grad de pericol social ridicat și, conform prevederilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, contravenientului i se va aplica sancțiunea avertismentului, conform dispozițiilor art. 7 din OG nr. 2/2001, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, apreciind că această sancțiune este de natură să atenționeze contravenientul cu privire la caracterul antisocial al faptei sale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța urmează a admite în parte plângerea contravențională și a înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 450 lei, astfel cum a fost aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 05.04.2013 de către Inspectoratul de Poliție al Județului C.- Post de Poliție Comunală Mintiu Gherlii, cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul D. N., având CNP_, cu domiciliul în municipiul G., ., ., . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în localitatea C.-N., ., jud. C. și, în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 450 lei, astfel cum a fost aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 05.04.2013 de către Inspectoratul de Poliție al Județului C.- Post de Poliție Comunală Mintiu Gherlii, cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2013.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. G. Tudorița
Red. D./Dact. D.
4 ex./01.07.2013
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 161/2013. Judecătoria GHERLA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
