Pretenţii. Sentința nr. 173/2013. Judecătoria GHERLA
Comentarii |
|
Sentința nr. 173/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 3752/235/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 173/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: F. S.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul V. D. M. împotriva pârâtei O. POȘTAL G., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a timbra acțiunea cu toate că a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 1611 lei și timbre judiciare în sumă de 5 lei.
Instanța invocă din oficiu excepția insuficientei timbrării a acțiunii, motiv pentru care reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea civilă formulată la data de 12.12.2012, reclamantul Vârtic D. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei Poșta orașului G., la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat în principal anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată a reclamantului și în subsidiar respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.
Cu toate că a fost citat cu mențiunea să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 1611 lei și să depună timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a achitat taxele indicate.
Potrivit disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Având în vedere aceste considerente, instanța va face aplicarea prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997 și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 20 al. 3 din Legea nr.146/1997, anulează ca netimbrată acțiunea civilă formulată de reclamantul VÂRTIC M. fiul lui V. și N., născut la data de 30.06.1991 deținut în cadrul penitenciarului Iași, în contradictoriu cu pârâta Poșta Orașului G., având ca obiect pretenții civile.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 februarie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
F. S. M. M.
Red.tehnored.SF/CL
01.03.2013/4 ex.
← Validare poprire. Sentința nr. 588/2013. Judecătoria GHERLA | Fond funciar. Sentința nr. 180/2013. Judecătoria GHERLA → |
---|