Contestaţie la executare. Sentința nr. 1103/2013. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 1103/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 4066/235/2011

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1103/2013

Ședința publică din data de 03 decembrie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: N. M.

GREFIER: R. M. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata G. FINANCIARĂ – SECȚIA CLUJ, având ca obiect contestație la executare– perimare .

La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Constată că judecata în cauză a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C.p.c. la termenul de judecată din 18.10.2011, dată de la care părțile nu au mai făcut demersuri pentru reluarea judecății, cauza fiind repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării, după care:

Instanța de judecată, în temeiul art. 248, art. 252 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra excepției perimării acțiunii introduse de către contestatoarea . în contradictoriu cu intimata G. FINANCIARĂ – SECȚIA CLUJ, având ca obiect contestație la executare, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost efectuat la data de 18.10.2011, când cauza a fost suspendată în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la finalizarea dosarului civil nr._/211/2010 aflat pe rolul Judecătoriei G. și având ca obiect plângere contravențională.

În urma verificărilor efectuate, instanța constată că civil nr._/211/2010 a fost soluționat irevocabil la data de 29.02.2012 ca urmare a pronunțării deciziei civile274/R/5012 a tribunalului Cluj

În drept instanța reține că potrivit dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă, iar potrivit dispozițiilor art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Avand in vedere aceste mentiuni si constatând că, atât de la data încheierii de suspendare (18.10.2011) cât și de la data la care a ramas defintiva solutia data in ceea ce priveste dosarul civil nr._/211/2010 (29.02.2012), prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 Cod procedură civilă urmează a admite excepția invocată și a constata perimată acțiunea de față.

Fără cheltuieli de judcată față de soluția dispusă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.

Constată perimată cererea formulată de către contestatoarea . cu sediul în G., ., . în contradictoriu cu intimata G. FINANCIARĂ – SECȚIA CLUJ, cu sediul în Cluj-N., Piața A. Ianccu nr. 19, jud. Cluj, având ca obiect contestație la executare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. M. R. M. L.

Red.tehnored.NM/RML

09.12. 2013/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1103/2013. Judecătoria GHERLA