Somaţie de plată. Sentința nr. 359/2013. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 359/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 167/235/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 359/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: O.-M. D.
GREFIER: S. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea A. V. M. SRL, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a II-a strigare, conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (Hotărârea CSM nr. 387/2005), nu se prezintă niciuna din părți, însă, la dosarul cauzei (fila 5) există o cerere de judecare în lipsă din partea creditoarei, astfel că judecata va continua chiar în lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, la dosar, creditoarea a depus un fax conținând un set de documente cu Termenii și Condițiile Generale pentru Utilizarea Abonamentelor Orange (filele 38-50).
Conform prevederilor art. 167 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este unul legal, pertinent, concludent și util soluționării cauzei, fiind de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și, deoarece părțile legal citate nu sunt prezente pentru a pune concluzii pe fond, rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul OG nr. 5/2001, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.01.2013, sub nr._, reclamanta creditoare . SRL, prin reprezentant cu împuternicire la fila 31 din dosar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta debitoare . SRL, să fie obligată debitoarea:
- la plata creanței certe, lichide și exigibile în valoare totală de 5.742,66 lei, din care suma de 896 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații integrate prestate de societatea ., suma de 896 lei, cu titlu de penalități de întârziere, suma de 86,91 lei, cu titlu de dobânzi legale, suma de 3.863,75 lei reprezentând taxă de reziliere, precum și
- la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitoarea a încheiat cu Orange România SA contractul de servicii de telecomunicații integrate seria_/14.07.2010, în baza căruia i s-a atribuit codul de abonat_. Conform condițiilor generale ale acestui contract, . avea obligația să furnizeze servicii de telecomunicații, iar debitoarea avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise în termen de 14 zile calendaristice de la emiterea facturilor. Au fost emise, astfel, facturile nr. JAD_/JAD_ din data de 20.07.2010 și JAD_/JAD_/JAD_/JAD_ din data de 20.08.2010 care, însă, nu au fost achitate de către debitoare, astfel că datorează penalități de întârziere și dobânzi legale pentru neachitarea la termen a serviciilor prestate.
S-a mai arătat și faptul că dreptul de creanță al . față de debitoarea . SRL a fost cesionat către . SRL, fiind îndeplinite procedurile privind opozabilitatea față de terți a contractului de cesiune, dovada publicității fiind îndeplinită conform Legii nr. 99/1999, prin înscrierea cesiunii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, fiind anexat cererii avizul de înscriere.
S-a apreciat de către creditoare că deține o creanță certă, rezultând din contractul intervenit între părți și din facturile acceptate la plată în mod tacit, lichidă și exigibilă, astfel că s-a solicitat ca instanța să facă aplicarea art. 6 alin. 2 din OG nr. 5/2001 și să emită ordonanța care să conțină somația de plată pentru suma de 5.742,66 lei.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 5/2001, vechiul cod civil al României și Legea nr. 99/1999.
În probațiune, la dosarul cauzei, au fost depuse fișa conținând modul de calcul al pretențiilor formulate (filele 6-7), copiile facturilor fiscale nr. JAD_/JAD_/JAD_/JAD_ din data de 20.08.2010 (filele 8-13), copiile facturilor fiscale nr. JAD_/JAD_ din data de 20.07.2010 (filele 14-16), copia contractului seria_ din data de 14.07.2010 (filele 17-21) și copii de pe un set de înscrisuri prezentate de societatea debitoare pentru încheierea contractului (filele 22-25), avizul de înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare nr. 2011-_-EOC (filele 26-28) și o fișă de furnizare informații cu privire la datele de identificare ale societății debitoare (fila 29).
Cererea a fost legal timbrată, depunându-se la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei (fila 30).
Prin încheierea de ședință din data de 26.02.2013, parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța a solicitat creditoarei depunerea la dosarul cauzei a termenilor și condițiilor generale de care se face mențiune în cuprinsul clauzelor contractuale de bază, solicitare în urma căreia a fost trimis, prin fax, un set de documente ce au fost atașate la filele 38-50 din dosar. Totodată, la data de 20.03.2013, după închiderea dezbaterilor, creditoarea a depus la filele 51-72 din dosar un set de înscrisuri conținând termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, însă aceste înscrisuri nu vor fi avute în vedere de către instanță din moment ce în cauză s-au închis dezbaterile la data de 19.03.13, când instanța a reținut cauza în pronunțare.
Pârâta debitoare, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței în vederea formulării unei poziții procesuale și a solicitării de probe în apărare.
La termenul de judecată de astăzi, 19.03.2013, în temeiul art. 167 din Codul de Procedura Civilă, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, după care a reținut cauza în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că, între societatea prestatoare de servicii de telecomunicații . și debitoare, s-au desfășurat relații contractuale având ca obiect furnizarea de servicii de telecomunicații integrate Orange, după cum rezultă din copia contractului seria_ din data de 14.07.2010 (filele 17-21), înscris acceptat de ambele părți din momentul aplicării semnăturii reprezentanților ambelor societăți și a ștampilei pe document. Conform clauzelor contractuale, debitoarea a beneficiat de un abonament de date tip “Delfin 20” având o taxă lunară de 20,84 Euro la care a adăugat o opțiune BlackBerry în valoare lunară de 12,5 Euro. În temeiul acestui contract, conform art. 5 din clauzele contractuale de bază, au fost emise facturile nr. JAD_/JAD_ din data de 20.07.2010 (filele 14-16) și facturile nr. JAD_/JAD_/JAD_/JAD_ din data de 20.08.2010 (filele 8-13), facturi ce au fost invocate de către creditoare pentru a ilustra creanța pe care societatea prestatoare de servicii o deține împotriva celui care a beneficiat de aceste servicii, până la obținerea plății integrale. Ori, această creanță a fost cedată, în speță, de către . în favoarea creditoarei . SRL, după cum reiese avizul de înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare nr. 2011-_-EOC (filele 26-28).
Întrucât debitoarea nu a înțeles să-și execute prestația asumată, adică obligația de plată a sumelor indicate în cuprinsul facturilor fiscale, sumă ce corespunde serviciilor prestate de către compania de telecomunicații, societatea creditoare a promovat prezenta acțiune având ca obiect emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată conform OG nr. 5/2001.
Pentru a decide cu privire la cererea creditoarei, instanța va avea în vedere existența unei convenții având ca obiect prestarea de servicii, în temeiul căreia societatea prestatoare de servicii Orange România SA și-a asumat obligația de a presta servicii de telecomunicații, iar debitoarea obligația de a plăti o sumă de bani reprezentând contravaloarea acestor servicii. Aceste prestații sunt de natură a ilustra un contract perfectat între părți, în sensul art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată. Mai mult, acest contract este unul comercial, întrucât, potrivit art. 7 din Codul Comercial, act normativ aplicabil convenției intervenite între părți raportat la momentul încheierii actului juridic, societățile comerciale sunt comercianți, iar art. 4 din același act normativ prevede că sunt fapte de comerț toate contractele și obligațiile asumate de către un comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă nu rezultă contrariul din cuprinsul actului, niciuna dintre aceste două excepții neputând fi reținută cu privire la convenția încheiată între părțile din prezenta cauză.
Astfel, convenția intervenită între cele două părți a fost probată, conform art. 46 din Codul Comercial, text de lege încă aplicabil în temeiul dispozițiilor art. 230 din Legea nr. 71/2011, prin prezentarea contractului și a facturilor emise de către creditoare pentru plata serviciilor, facturi acceptate de ambele părți, chiar dacă, în mod tacit, de către debitoare, prin semnarea contractului în baza căruia au fost emise aceste facturi.
În drept, instanța va aprecia, așadar, asupra pretențiilor deduse judecății în conformitate cu dispozițiile OG nr. 5/2001. Potrivit art. 1 alin. 1 al acestui act normativ, pentru aplicarea procedurii de emitere a ordonanței care să conțină somația de plată, creditoarea trebuie să dețină o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce reprezintă obligația de plată a unei sume de bani asumată printr-un înscris însușit de părți prin semnătură și care atestă drepturile și obligațiile acestora decurgând din convenția lor.
Pentru emiterea unei ordonanțe de plată, trebuie îndeplinite, așadar, cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de o creanță ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani, obligația să fie asumată de către debitor printr-un înscris, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.
Cu privire la existența unei obligații de plată a unor sume de bani ce incumbă debitoarei, instanța are în vedere că aceasta a încheiat cu societatea ., cedent al creanței invocate în prezenta cauză, o convenție, având ca obiect furnizarea de servicii de telecomunicații, prin care societatea și-a asumat obligația de a presta aceste servicii, iar debitoarea obligația de a plăti contravaloarea lor, printr-o sumă de bani stabilită la momentul semnării contractului, după cum reiese din copia contractului existentă la filele 17-21 din dosar. De altfel, obligația de a plăti prețul serviciilor de care a beneficiat trebuia executată lunar, după cum reiese din prevederile contractuale (art. 5 din clauzele contractuale de bază) sau din copiile facturilor depuse la filele 8-16 din dosar, ilustrând perioada iulie 2010-august 2010.
Debitoarea și-a asumat această obligație de plată a serviciilor prestate de către societatea de telecomunicații printr-un înscris, mai exact contractul seria_ din data de 14.07.2010, înscris ce a fost asumat de către debitoare prin semnare și stampilare. Instanța apreciază, astfel, că încheierea unui contract de către cele două societăți contractante a fost probată, conform art. 46 din Codul Comercial, text de lege încă aplicabil în temeiul dispozițiilor art. 230 din Legea nr. 71/2011, prin prezentarea contractului semnat de către reprezentanții celor două societăți contractante și, în completare, a facturilor fiscale emise în temeiul acestei convenții.
Având în vedere că, între părți, a fost încheiată o convenție, se impun a fi respectate ca atare dispozițiile art. 969 ale Codului civil din 1864, act normativ aplicabil contractului intervenit între părți raportat la data încheierii actului juridic, anume iulie 2010. Potrivit dispozițiilor legale menționate “convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Astfel, din moment ce societatea prestatoare de servicii și-a îndeplinit prestația asumată, de a furniza servicii de telecomunicații în favoarea debitoarei, prestație în baza căreia a emis facturile aflate, în copie, la filele 8-16 din dosar trebuia ca și debitoarea să-și îndeplinească obligația de plată a prețului aferent serviciilor de care a beneficiat.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către creditoare, instanța are în vedere că este vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Raportat la debitul principal solicitat, în cuantum de 896 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații prestate și neachitate de către debitoare, reclamanta creditoare și-a dovedit pretențiile în condițiile art. 1169-1170 ale Codului Civil din 1864 și ale art. 46 din Codul Comercial, texte de lege încă aplicabile în temeiul dispozițiilor art. 230 din Legea nr. 71/2011. S-a făcut dovada certitudinii, lichidității și exigibilității creanței pretinse, creanță constatată prin contractul intervenit între părți în baza căruia au fost emise facturile depuse la dosarul cauzei. Acest contract este, în fapt, un înscris sub semnătură privată raportat la valoarea probatorie conferită de art. 46 din Codul Comercial, fiind acceptat și însușit de către debitoare prin semnătură și ștampilă.
Sub aspectul caracterului cert al creanței, art. 379 alin. 3 din codul de procedură civilă prevede că “o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta”. Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că, în cauză, creanța creditoarei în valoare de 896 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații, rezultă cu certitudine din cuprinsul contractului și a facturilor existente la dosar, înscrisuri însușite de către debitoare prin semnarea contractului și care fac dovada obligațiilor asumate.
Astfel, în conformitate cu art. 1169 din Codul Civil, reclamanta-creditoare a făcut dovada existenței creanței în patrimoniul său, după cum s-a reținut deja, motiv pentru care se impunea ca pârâta-debitoare să facă dovada faptului efectuării plății. Însă, pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a construit vreo apărare cu privire la susținerile reclamantei, nefăcând dovada niciunui fapt ce ar putea face credibilă îndeplinirea obligației de plată ce îi revenea conform înțelegerii dintre părți.
Sub aspectul caracterului lichid al creanței, art. 379 alin. 4 din Codul de procedură civilă prevede că “o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”. În raport de această dispoziție legală, instanța apreciază că valoarea creanței, debitul principal în sumă de 896 lei este determinat în mod expres în cuprinsul facturilor fiscale neachitate de către debitoare.
Sub aspectul caracterului exigibil al creanței, o creanță devine exigibilă prin ajungerea ei la scadență, astfel încât după acest moment, creditorul poate cere imediat executarea. Prin urmare, instanța reține că obligația debitoarei de plată a facturilor emise de către creditoare ca urmare a prestării de servicii de telecomunicații pentru perioada iulie 2010- august 2010 a devenit scadentă, în temeiul contractului încheiat intre părți și conform prevederilor din cuprinsul fiecărei facturi, la 14 zile de la emiterea facturilor, anume data de 03.08.2010, respectiv 03.09.2010.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 6 alin. 2 din OG nr. 5/2001 și art. 969 din Codul Civil, instanța urmează a emite ordonanța conținând somația de plată pentru suma de 896 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate.
Cu privire la capetele de cerere privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere sau a taxei de reziliere, instanța apreciază că reclamanta creditoare nu a fost în măsură să-și dovedească pretențiile în condițiile art. 1169-1170 ale Codului Civil din 1864 și ale art. 46 din Codul Comercial, texte de lege încă aplicabile în temeiul dispozițiilor art. 230 din Legea nr. 71/2011. În acest sens, instanța are în vedere că, în cuprinsul clauzelor contractuale de bază se face mențiune despre obligația de plată a penalităților de întârziere pentru neplata facturilor la termen, penalități datorate conform art. 1.9 din Termenii și Condițiile Generale (art. 5 alin. 2), după cum se face mențiune și despre modalitățile de încetare a contractului, prin reziliere conform clauzelor din Termenii și Condițiile Generale (art. 8 lit. b), însă acest document ilustrând TCG “Termenii și Condițiile Generale”, parte a III-a a contractului (art. 10 din clauzele contractuale de bază), având valabilitate la data încheierii contractului, iulie 2010, nu a fost prezentat instanței cu toate că i s-a solicitat în mod expres reclamantei depunerea documentului la dosar, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare existentă la fila 37 din dosar. Mai mult decât atât, prin înscrisul depus la fila 38 din dosar, reclamanta a arătat că acest document poate fi vizualizat pe site-ul companiei ORANGE ROMÂNIA, însă nu instanța este cea care trebuie să efectueze demersuri pentru a proba acțiunea formulată de către creditoare, cu atât mai mult cu cât informațiile existente în prezent pe site-ul companiei prestatoare de servicii de telecomunicații sunt actualizate la nivelul anului 2012 și este evident că nu sunt cele de care debitoarea a luat cunoștință la momentul semnării contractului, în anul 2010.
În consecință, reținând că nu s-au dovedit pretențiile cu privire la plata penalităților de întârziere sau a taxei de reziliere, instanța urmează a respinge capetele de cerere privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere și a taxei de reziliere.
Totuși, având în vedere natura comercială a raportului contractual dintre părți și, raportat la prevederile art. 43 din Codul Comercial ce stipulează că “datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”, instanța apreciază că obligația de plată a debitului principal în cuantum de 896 lei este purtătoare de dobânzi legale începând cu data scadenței și până la achitarea integrală și efectivă a debitului. Cu privire la cuantumul dobânzii legale, instanța va aprecia în conformitate cu prevederile OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, act normativ ce a abrogat OG nr. 9/2000 și a prevăzut în mod expres, în cuprinsul art. 18 alin. 1 că, și până la . Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, anume data de 01.10.2011, dispozițiile art. 3 alin. 1 și 2 se aplică pentru stabilirea dobânzii în materie comercială. Ori, art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 arată că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
În consecință, instanța urmează a o obliga pe debitoare la plata dobânzilor legale aferente debitului principal restant, în cuantum de 896 lei, de la data scadenței fiecărei facturi fiscale, anume data de 03.08.2010, respectiv 03.09.2010 și până la data achitării integrale și efective a debitului.
Cu privire la termenul de plată, în temeiul art. 6 alin. 3 din OG nr. 5/2001, se va fixa un termen de 20 zile de la comunicare pentru executarea obligațiilor cuprinse în dispozitivul prezentei ordonanțe.
Având în vedere soluția de admitere a acțiunii, instanța va aprecia că debitoarea este “partea care a căzut în pretenții”, motiv pentru care, în temeiul art. 274 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură Civilă urmează a o obliga și la plata către creditoare a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În sfârșit, conform art. 6 alin. 4 din OG nr. 5/2001, prezenta ordonanță se va comunica fiecărei părți, de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea privind emiterea ordonanței care să conțină somația de plată formulată de către creditoarea . SRL, cu sediul în București, .. 10A, sector 2 în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în ., . și, în consecință:
Somează debitoarea să plătească creditoarei suma de 896 lei, cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate, precum și dobânzile legale aferente debitului principal restant de la data scadenței și până la data achitării integrale și efective a debitului.
Fixează termen de plată de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge capetele de cerere privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere și a taxei de reziliere.
Prezenta ordonanță se va comunica fiecărei părți prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Irevocabilă pentru creditoare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2013.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. C. S.
Red.D./Dact.D.
4 ex./21.03.2013
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Sentința nr. 1018/2013. Judecătoria GHERLA → |
|---|
