Somaţie de plată. Sentința nr. 102/2013. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 102/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 3763/235/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 102/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. P.
GREFIER: M. G. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitoarea M. A.-M., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă își verifică competența și văzând disp. art. 1 pct. 1 din ordonanța nr. 5/2001, constată că este competentă să judece general, material și teritorial.
Instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția prescripției extinctive și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 13.12.2012 sub nr._, reclamanta creditoare . SRL a solicitat instanței să someze pârâta debitoare M. A. M., la plata sumei de 1404,23 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate (445,64 lei), penalități de întârziere (445,64 lei), dobânzi legale (68,08 lei) și taxă de reziliere în cuantum de 444,87 lei, în conformitate cu contractuale. În motivarea cererii reclamanta creditoare a arătat că între ORANGE ROMANIA SA și debitoare s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate seria_/17.11.2008, în baza căruia Orange Romania SA avea obligația să furnizeze servicii de telecomunicații iar debitoarea avea îndatorirea de a achita contravaloarea acestor servicii în termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturilor, conform clauzelor contractuale. Reclamanta a mai arătat că deține calitatea de cesionar al dreptului de creanța al . față de debitoarea M. A. M., provenind din contractul de abonament încheiat între cele două părți, dovada opozabilității creanței fiind îndeplinită în condițiile Legii 99/1999. Totodată creditoarea a susținut că prezenta creanța este certă, lichidă și exigibila, îndeplinind astfel condițiile cerute de art. 1 din OG 5/2001. De asemenea s-a arătat că reclamanta a îndeplinit condiția notificării debitorului cedat și prin intermediul acțiunii introduse la instanță.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. OG 5/2001, art. 969, 1073, 1084 din Vechiul cod civil și Titlul IV din Legea 99/1999 iar în probațiune au fost anexate următoarele înscrisuri: contractul de abonament încheiat între Orange Romania și debitoare, facturile restante, modul de calcul al debitului, copii certificate din arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare precum și alte înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu 39 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei, reprezentând timbru judiciar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
În baza art. 167 C.proc.civ instanța a încuviințat proba cu înscrisurile anexate la dosar, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
În fapt, între ORANGE ROMANIA SA și debitoare s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate seria_/17.11.2008, în baza căruia Orange Romania SA s-a obligat să furnizeze servicii de telecomunicații, debitoarea având îndatorirea de a achita contravaloarea acestor servicii în termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturilor, astfel cum reiese din art. 5 din contractul mai sus menționat. În baza acestor raporturi juridice . emis 2 facturi fiscale, anexate la dosar, filele 9,11. Creanța ce face obiectul prezentului litigiu a fost cesionată de către . reclamantei creditoare, aspect ce rezultă din extrasul din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, anexat la dosar, filele 15-16.
Având în vedere că la termenul de judecată de astăzi instanța a invocat din oficiu exceptia presripției dreptului la acțiune al reclamantei, văzând disp art. 137 C.proc.civ potrivit căruia ”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii” se va analiza cu prioritate excepția invocată.
În drept, conform disp. art. 1 din Decretul 167/1958 (în prezent abrogat însă în vigoare la data scadenței fiecărei facturi fiscale anexate) „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.” iar potrivit art. 3 coroborat cu prevederile art. 7 din același act normativ termenul prescripției este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Având în vedere faptul că termenul, ca modalitate a actului juridic, trebuie stipulat în mod expres cât si văzând conținutul contractului de prestări servicii (art. 5) și al facturilor fiscale anexate la dosar, se constată că pârâta avea obligația de a achita facturile fiscale în termen de 14 zile de la data emiterii fiecărei facturi.
Față de aceste aspecte, văzând scadența facturilor anexate și prevederile legale mai sus menționare instanța reține că termenul de prescripție al dreptului la acțiune al reclamantei creditoare a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, anume la expirarea celor 14 zile calendaristice de la data emiterii facturilor, termenul de trei ani prevăzut de art. 1 din Decretul 167/1958 fiind împlinit pentru fiecare dintre facturi în decursul lunilor mai, respectiv iunie 2009. Or, cererea de emitere a somației de plată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 13 decembrie 2012 astfel că în mod evident la data înregistrării cererii termenul de 3 ani al prescripției dreptului la acțiune al reclamantei era împlinit. Referitor la recunoașterea debitului de către pârât, reclamanta a arătat că debitoarea a efectuat o plată parțială a facturilor în cuantum de 100 lei, însă nu se menționează data la care a fost înregistrată această plată parțială și mai mult la dosar nu există vreo probă în acest sens. Totodată, se reține că întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea realizată de debitoare trebuie să fie neîndoielnică. Or, chiar și în cazul în care ar fi dovedită o achitare parțială a facturilor, acest aspect nu probează fără echivoc recunoașterea debitului în integralitatea sa ci numai a cuantumului achitat.
Pentru aceste motive instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei creditoare și pe cale de consecință va respinge cererea ca prescrisă. Totodată, față de împrejurarea că partea căzută în pretenții în cererea de față este creditorul, văzând disp. art. 274 C.proc.civ precum și faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța va lua act că pârâta debitoare nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției invocată de instanță din oficiu.
Respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamanta creditoare . SRL, cu sediul în București, .. 10 A, sector 2, reprezentată prin consilier juridic A. M., în contradictoriu cu pârâta debitoare M. A.-M., cu domiciliul în G., ., jud. Cluj.
Ia act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. AlexandraMatedan G. M.
Red / Dact 24.01.2013
P.A.A. – 2 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 731/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1076/2013.... → |
|---|
