Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1323/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 1323/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 1974/122/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.1323

Ședința publică de la 06.02.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. I.

Grefier: N. G.-M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoare . REPARAȚII ȘI INSTALAȚII gaze ȘI CONSTRUCȚII IMPEX SRL și pe debitor C. L. AL C. COLIBAȘI - PRIN PRIMAR, debitor P. C. COLIBAȘI PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune in răspundere contractuală.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 23.01.2013, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 30.01.2013, apoi pentru azi, reținând următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea adresată Tribunalului G. și înregistrată sub nr._ pe data de 23.07.2012 creditoarea . REPARAȚII ȘI INSTALAȚII GAZE ȘI CONSTRUCȚII SRL, în contradictoriu cu P. C. Colibași prin Primar și C. L. al C. Colibași a solicitat a obligarea laplata sumei de 21.650 lei reprezentând rest din factura nr. 499/07.08.2009 și 5.068 lei penalități calculate de la data de 06.04.2009 până la data de 19.07.2012.

S - a solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată în esență că, conform contractului de prestări servicii nr. 05/20.06.2009 încheiat între creditoare, în calitate de prestator și P. C. Colibași prin Primar, în calitate de beneficiar, si-a îndeplinit obligațiile, respectiv a efectuat studiul de fezabilitate pentru înființare distribuție gaza naturale.

După efectuarea studiului de fezabilitate a predat documentația către debitoare, conform procesului verbal de recepție încheiat la data de 23.07.2009, semnat fără nici o obiecție din partea debitoarei.

Creditoarea a emis factura nr. 499/07.08.2009 a cărei valoarea a fost achitată parțial de către debitoare.

Creditoarea a depus înscrisuri: contractul de prestări servicii 05/20.06.2009, procesul verbal de recepție din data de 23.07.2009, facturi și dovada concilierii.

Ulterior s-a precizat cererea ca fiind o răspundere contractuală de drept comun și a timbrat la valoare.

Instanța prin sentința civilă nr. 647/05.10.2012 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului G. și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei G..

În motivare se reține că din conținutul contractului încheiat între părți nu rezultă că l-au supus exigențelor unui contract de execuție lucrări publice.

Dosarul a fot înregistrat la Judecătoria G. pe data de 21.12.2012.

Petenta a depus cerere scrisă prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoeiri G., considerând că este competent Tribunalul G..

În drept a invocat dispozițiile art. 3 lit f din și art 286 alin 1 din OUG 34/2006.

Analizând cu prioritate în raport de dispozițiile art 137 alin 1 C.proc.civ. excepția invocată, instanța reține

Între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 05/20.06.2009, având ca obiect – întocmire studiu de fezabilitate “înființare distribuție gaze naturale

Potrivit art 3 lit f din OUG 34/2006 - contractul de achiziție publică este definit ca - contractul comercial care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență;

Art. 31. - Contractele de achiziție publică sunt:

a) contracte de lucrări;

b) contracte de furnizare;

c) contracte de servicii

Art. 6. - (1) Contractul de servicii este acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A și 2B.

În anexa 2A la nr. 8 se prevede descrierea serviciilor, respectiv servicii de cercetare și dezvoltare, corespunzând numere de referință CPV_ –_.

REGULAMENTUL (CE) nr. 2195/2002AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 5 noiembrie 2002, privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV în art 1 se stabilește un sistem de clasificare unic, aplicabil achizițiilor publice, denumit

„Vocabularul comun privind achizițiile publice” [Common Procurement Vocabulary (CPV), care la codul CPV -_-1 este prevăzut Studiu de fezabilitate

Prin urmare, instanța constată că între părți s-a încheiat un contract de servicii care este contract de achiziții publice, având ca obiect - studio de fezabilitate, serciviu care se regăsește înscris în anexa 2A, așa cum rezultă din vocabularul comun de achiziții publice la codul CPV -_-1 din REGULAMENTUL (CE) nr. 2195/2002AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

Potrivit art 286 alin 1 din OUG 34/2006- Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Față de cele expuse instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., va consta conflictul negative de competență și va declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului G.- instnață în circumsripția căreia se află sediul Primăriei C. Colibași

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția necompetenței materiale invocată de către . REPARAȚII ȘI INSTALAȚII GAZE ȘI CONSRTRUCȚII IMPEX SRL cu sediul în București, sector 3, ., ., . în contradictoriu cu debitorii C. L. AL C. COLIBAȘI – prin Primar – . și P. C. COLIBAȘI PRIN PRIMAR – ..

Declină competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului G..

Constată ivit conflictul negativ de competență.

Trimite dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Tehno.red.jud DI/2ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1323/2013. Judecătoria GIURGIU