Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6452/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6452/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 12515/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6452
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. S. V.
GREFIER - B. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. V. și pe pârât D. S., având ca obiect actiune in raspundere delictuala .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 09.09.2013, când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.08.2012 sub nr._, reclamantul N. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D. S., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.500 euro, pe care i-a împrumutat-o în luna martie 2009, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea in fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că, în luna martie 2009, i-a dat pârâtului cu titlu de împrumut suma de 2.500 euro, cu obligația restituirii cel mai târziu peste o lună de zile.
Mai arată reclamantul că la termenul scadent suma împrumutată nu i-a fost restituită, deși a făcut demersuri în acest sens, obligația nefiind îndeplinită nici până în prezent.
În această ordine de idei mai arată reclamantul că, față de reaua credință a pârâtului, în anul 2011 a formulat o plângere penală pentru recuperarea sumei de bani, în urma căreia pârâtul și-a luat angajamentul în fața organelor de poliție de a restitui suma de bani.
Precizează reclamantul că nu a încheiat nici un înscris sub semnătură privată referitor la împrumut, motivând că între părți a fost o relație de colaborare profesională înainte de pensionare, pârâtul fiind șeful său ierarhic, iar ulterior, începând cu anul 2008, relația s-a transformat în prietenie și încredere reciprocă, concretizată în vizite și participări la evenimente de familie.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile 2158, 2159, 2164 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu 3 martori, fiind depusă la dosar, în copie, adresa nr._/10.08.2011 emisă de Poliția Municipiului G..
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 796 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
Pe parcursul judecății, respectiv la data de 19.04.2014, pârâtul a depus prin registratura instanței o cerere prin care învedera că nu a primit niciodată suma de 2.500 euro de la reclamant, negând totodată că și-ar fi luat vreun angajament de plată în fața organelor de poliție cu privire la restituirea împrumutului, precum și că s-ar fi aflat în relații apropiate cu acesta.
În vederea justei soluționări a cauzei instanța a încuviințat pentru reclamant, în baza art 167 C.pr civ, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu 2 martori.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constă că acțiunea reclamantului urmează să fie respinsă, din următoarele considerente:
Reclamantul solicită obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.500 euro, sumă de bani dată acestuia din urmă cu titlu de împrumut, fără însă a putea prezenta un înscris doveditor al convenției încheiate cu pârâtul din care să rezulte voința și consimțământul acestuia din urmă de a fi împrumutat.
În ce privește existența sau inexistența unei convenții intervenite între părți instanța reține că dovada actului juridic (a acordului de voință) este supusă regulilor generale prevăzute de art. 1191 alin.1 Cod civil, potrivit cărora, în cazul în care valoarea bunului împrumutat depășește 250 lei, dovada se face numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.
Alineatul 2 prevede că părțile însă pot conveni ca si in acest caz să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună.
Sub acest aspect constată instanța că la termenul de judecată din data de 22.04.2013 reclamantul a propus proba cu doi martori pentru dovedirea convenției, probă la care pârâtul nu s-a opus.
Această situație echivalează în opinia instanței cu o convenție asupra probelor, care înlătură obligația reclamantului de a face dovada cu prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.
Așa fiind, în depoziția dată, martorul O. C., a declarat în fața instanței că are cunoștință de faptul că reclamantul i-ar fi împrumutat pârâtului suma de 2.500 euro în prima parte a anului 2009, acest lucru aflându-l din discuțiile avute la serviciu. Acesta a mai relatat că la o perioadă de 1 an de zile, a asistat la o discuție pe care reclamantul a avut-o telefonic cu pârâtul prin care acesta solicita restituirea sumei de bani, acesta din urmă solicitând amânarea termenului de rambursare a banilor.
În ceea ce-l privește pe martorul Mucinoiu P.-G. instanța constată că acesta a declarat că a aflat de împrumutul sumei de bani în aceeași perioadă și aceleași împrejurări ca și celălalt martor audiat în cauză, relevând totodată că, la aproximativ 6 luni de zile de la o discuție purtată cu reclamantul în legătură cu cele întâmplate, întâlnindu-se întâmplător cu acesta în mun.G., reclamantul l-a sunat în prezența sa de pe telefonul mobil pe pârât, telefonul fiind activat pe speaker, context în care a auzit că pârâtul s-a angajat să restituie suma de bani, fără a nega primirea împrumutului.
Evaluând depozițiile celor doi martori prin prisma dispozițiilor art. 264 Cod procedură civilă și în contextul nerecunoașterii convenției de către pârât, precum și a lipsei unui înscris care să probeze contractul de împrumut, instanța concluzionează că acestea sunt îndoielnice și echivoce, nefiind de natură a crea convingerea fermă a instanței în sensul că, între reclamant, în calitate de împrumutător și pârât, în calitate de împrumutat, s-a încheiat în luna martie 2009 un contract de împrumut de consumație cu privire la suma de 2.500 euro, această concluzie impunându-se cu atât mai mult cu cât cei doi martori nu au asistat la remiterea sumei de bani sau la înțelegerea dintre cele două părți cu privire la condițiile de acordare a împrumutului pretins.
Față de toate aceste elemente instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul N. V., domiciliat în mun.G., ., jud.G., în contradictoriu cu pârâtul D. S., cu domiciliul în mun.G., ..MI, ., jud.G., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2013.
Președinte,Grefier,
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6451/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 802/2013. Judecătoria... → |
|---|
