Anulare act. Sentința nr. 2412/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2412/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 9066/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2412/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Grefier E. R.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta U. NAȚIONALĂ A COOPERAȚIEI DE CONSUM CENTROCOOP și pe pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, M. G. PRIN PRIMAR, JUDEȚUL G. PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN G., având ca obiect anulare act .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din 25.02. 2013, când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi data de mai sus când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2012 cu nr._, reclamanta U. NAȚIONALĂ A COOPERAȚIEI DE CONSUM CENTROCOOP a chemat în judecată pe pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR, M. G. PRIN PRIMAR, JUDEȚUL G. PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN G., solicitând instanței să constate nulitatea absolută parțială a actului de donație autentificat cu nr. 2530 din 17.11.1962, de către notariatul de Stat al Raionului G. – Regiunea București, înregistrat în Registrul de Transcripțiuni cu nr._.11.1962, respectiv constatarea nulității donației având ca obiect imobilul format din teren în suprafață de 37.100 mp situat în M. G., ., județul G..
Pârâta CONSILIUL JUDEȚEAN G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate
La data de 14.01.2013, a formulat cerere de intervenție în interes propriu U. JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI G., precizată la data de 28.01.2013.
La termenul de judecată din data de 25.02.2013, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială față de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.
Cu privire la excepția invocată, instanța reține că prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 cu privire la caracterul evaluabil în bani al litigiilor civile și comerciale având ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, in scopul stabilirii competentei materiale, publicata in Monitorul Oficial nr. 830/2008 - M. Of. nr. 830 / 10 dec. 2008, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) și art. 282 indice 1 alin. 1 din codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, in vederea determinării competentei materiale de soluționare în prima instanță și în căile de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În speță obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității absolute parțiale a actului de donație cu privire la imobilul format din teren în suprafață de 37.100 mp situat în M. G., ..
Stabilind valoarea actuală a imobilului în funcție de Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din Județul G., se constată că terenul în litigiu este evaluat la 35 euro/mp, ceea ce determină o valoare de peste 500.000 lei.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G., instanța competentă material.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu.
Declină cauza privind pe reclamantul UNUIUNEA NAȚIONALĂ A COOPERAȚIEI DE CONSUM CETROCOOP cu sediul în București, sector 1, Calea Plevnei, nr. 46- 48 în contradictoriu cu S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- București, sector 5, ., M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL- București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 291 – 293, M. G. prin PRIMAR- G., jud. G., JUDEȚUL G. prin PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN G.- G., ., jud. G. - în favoarea Tribunalului G..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. A. R. E.
Tehno/red.jud.C.M.A
ex.2/2014
← Succesiune. Sentința nr. 7167/2013. Judecătoria GIURGIU | Anulare act. Sentința nr. 2413/2013. Judecătoria GIURGIU → |
---|