Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7090/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7090/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 14166/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7090/2013
Ședința publică de la 11 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. N. R.
GREFIER: M. N.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. C. și pe pârât C. C. M., pârât V. E., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul reclamantului, avocat ales S. D. și martorul propus de reclamant V. I., pârâtele fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:
Instanța ia act că se depune de către apărătorul reclamantului interogatoriul propus pârâtelor.
Se procedează la identificarea numitului V. I., aceasta fiind legitimat cu CI . nr._, după care, în temeiul art.193 Cod proc. civ., s-a audiat sub prestare de jurământ martorul reclamantului, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, f. 38.
Nemaifiind cereri de exprimat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Având cuvântul pe fond, apărătorul reclamantului solicită instanței admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu mențiunea „fără cheltuieli de judecată”.
Analizând actele și lucrările, instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 150 Cod proc. civ., reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta A. C. a chemat în judecată pe pârâții C. C. M. și V. E. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate vânzarea-cumpărarea terenului extravilan în suprafață de 22.100 mp teren arabil situat în extravilanul satului Răsuceni de Sus, ., în tarlaua 95, aflată la Asociația Progresul Râsuceni, urmând ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
In fapt, la data de 20 iunie 2012, printr-un act sub semnătură privată, intitulat „precontract de vânzare cumpărare", pârâta i-a vândut o suprafață de 22.100 mp teren arabil, situat în extravilanul satului Râsuceni de Sus, ., la prețul de 10.500 lei.
Pârâta dețin terenul care a făcut obiectul vânzării - cumpărării în calitate de moștenitor legal al defunctului R. C., conform certificatului de moștenitor nr. 111/20 decembrie 2006 eliberat de BNP C. V., fiind înscris în titlul de proprietate nr._/11.06.1993 fiind situat în tarlaua 95. aflată la Asociația Progresul Răsuceni.
Deși a achitat prețul stabilit de comun acord (10.500 lei), a intrat în posesia terenului încă de la data încheierii actului sub semnătură privată și a convenit cu pârâta să se prezinte la notarul public în vederea încheierii actului autentic, pârâta refuză să se prezinte, motiv pentru care a introdus această acțiune în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
In drept, dispozițiile art. 111 C.proc.civ., art. 1.279 alin.3 C.civ.,art. 1.650 C.civ., art. 1.669 alin. 1 C.civ.
In dovedirea acțiunii proba cu acte, interogatoriul pârâtei și de proba cu martorul în prezența căruia s-a încheiat actul sub semnătură privată.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: TP_/1993, Certificat de moștenitor emis de BNP C. V. ,acte de stare civilă ( filele 7 – 10); Precontract de vânzare cumpărare, CI V. E., Plan de situație ,Certificate de atestare fiscală nr. 89/2013 emis de Primăria Răsuceni, Certificat de sarcini nr. 2838/2013 emis OCPI G..
La termenul de judecată din data de 11.10.2013 a fost audiat martorul V. I. a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată și urmează a fi admisă pentru motivele ce vor fi expuse.
Astfel, instanța reține că printr-un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 20.06.2012 între reclamant în calitate de promitent – cumpărător și pârâte în calitate de promitenți – vânzători, aceastea din urmă, au înțeles să înstrăineze reclamantului terenul arabil extravilan în suprafață de 22.100 mp, situat pe teritoriul satului Răsuceni de Sus, ., în . Asociația Progresul Răsuceni, pentru prețul de 10.500 lei, achitat integral de reclamant.
Conform înțelegerii părților, acestea urmau să se prezinte ulterior la notariat pentru încheierea actului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă pârâtele nu și-a respectat această obligație, determinându-l astfel pe reclamant să le acționeze în judecată.
În baza art. 1516 C civ „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației…….. „ ”.
Conform unei jurisprudențe constante textul legal menționat permite instanței de judecată ca ori de câte ori debitorii (pârâții) nu își execută obligația asumată, să suplinească voința acestora, în sensul de a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, ca fiind cel mai eficient mijloc de reparare în natură al prejudiciului încercat de creditor (reclamant).
Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 1516 C civ, art. 1527 și urm C civ, art. 1530 C civ . instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul A. C. împotriva pârâtelor C. C. M. și V. E., va constata săvârșită vânzarea cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârâte în calitate de vânzători cu privire la terenul arabil extravilan în suprafață de 22.100 mp, situat pe teritoriul satului Răsuceni de Sus, ., în . Asociația Progresul Răsuceni, pentru prețul de 10.500 lei, achitat integral, prezenta hotărâre urmând să ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul A. C. domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtele C. C. M. domiciliată în Mun. București, sector 6, nr. 29 – 39, . și V. E. domiciliată în mun București, sector 1 ., ., .
Constată săvârșită vânzarea cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață de 22.100 mp, situat pe teritoriul satului Răsuceni de Sus, ., în . Asociația Progresul Răsuceni, intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârâte în calitate de vânzător.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a terenului mai sus descris.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.10.2013
PREȘEDINTE GREFIER
Red jud NRN
dact IF/5ex/2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7093/2013.... → |
---|