Plângere contravenţională. Sentința nr. 7093/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7093/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 6126/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7093/2013
Ședința publică de la 11 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. N. R.
GREFIER: M. N.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestator C. M. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională CP_.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal și asistat de avocat ales P. R., intimatul fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu pățire est legal îndeplinită și, la data de 13.09.2013, intimatul a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, adresa nr._/11.09.2013 cu privire la relațiile solicitate anterior, după care:
Instanța ia act că s-au depus la dosar din partea intimatului precizări în scris față de adresa emisă la data de 19.06.2013.
Nemaifiind cereri de exprimat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Având cuvântul, apărătorul contestatorului solicită instanței admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, în raport de probele administrate în cauză și, pe cale de consecință, anularea în totalitate a procesului verbal . nr._ întocmit la data de 02.04.2012, cu mențiunea „fără cheltuieli de judecată”.
Analizând actele și lucrările, instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 150 Cod proc. civ., reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , contestatorul C. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 02.04.2012 solicitând admiterea plângerii, anularea procesului verbal, exonerarea de plata amenzii, anularea punctelor de penalitate și punctelor de amendă și restituirea permisului de conducere.
În fapt, contestatorul arată că la data de 02.04.2012, orele 10: 10 conducea conduceam autoturismul Passat cu număr de înmatriculare_, pe DN 5 din direcția de mers București către R.
In procesul verbal este consemnat de către agenții IPJ, faptul ca nu ar fi acordat prioritate de mers in sensul girator din localitatea R. cu DN 115, unui alt autovehicul.
Echipajul politiei se afla la o distanta de circa 200- 300 metrii de sensul girator. nu aveau cum sa vadă clar așa zisa abatere de circulație pe care se presupune ca el ar fi comis-o.
In plus in procesul-verbal de contravenție nu se specifica locul exact in care se presupune ca ar fi săvârșit presupusa infracțiunea ci se spune o locație vaga.
De asemenea, mențiunile procesului verbal de contravenție nu sunt sustinute de un probatoriu aferent cu privire la existenta faptei contravenționale, intimata rezumandu-se doar la invocarea unei prezumții de adevar.
Consideră petentul ca procesul verbal de contravenție trebuie sa aiba la baza intocmirii sale mijloace de proba temeinice in ceea ce privește vinovatia sa in savarsirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate in actul sancționator neputand servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale in absenta altor mijloace de proba.
Din perspectiva jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului in raport de disp. Art. 6 CEDO, desi necalificata in dreptul intern ca fiind de natura penala, contravenția este subsumata noțiunii de ..acuzație in materie penala", avand. in vedere câmpul de aplicare general al normei, cat si preeminenta caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.
Din acest punct de vedere se impune in mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și prezumția de nevinovăție a petentei, ce privește și aspectul probațiunii care profită petentei și incumbă contestatoarei .
În drept dispozițiile OUG nr. 195/2002 republicata, coroborate cu dispozițiile OG nr. 2/2001, modificata si completata. ;
La dosarul cauzei au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: CI C. M., proces verbal . nr._/02.04.2012 .
La data de 10.12.2012, intimata a depus prin Serviciul Registratură al instanței întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate.
În motivarea întâmpinării se arată că fapta săvârșită de petent la data de 02.04.2012, în calitate de conducător auto al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ constituie contravenția stabilită și sancționată de art. 100 (3) se sancționează cu amendă și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Aplicarea sancțiunii principale a amenzii în sumă de 280 lei și măsura tehnico administrativă a reținerii pe loc a permisului de conducere au avut loc imediat după oprirea în trafic a contravenientului .
Motivarea neîntemeiată din plângere, confirmă că aceasta are caracter formal, de obținere doar a efectului suspensiv de executare asupra sancțiunii complementare care a fost legal dispusă în cauză..
Forma procesului verbal respectă cerințele art. 16 din OG 2/2001, nefiind incident nicio cauză de nulitate dintre cele expres prev de art. 17 din OG 2/2001.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._/02.04.2012, încheiat de intimată, i s-a aplicat contestatorului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 280 lei, 4 puncte amendă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru că” a condus autoturismul VW Passat cu nr. de înmatriculare_ pe DN5 în loc. Remuș jud G. iar la intersecție iar la intersecția sens giratoriu cu DC115 nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Audi A4 cu nr._ care în sensul giratoriu avea prioritate „ ,fapta constituind contravenție, conform preved. art. 135 . lit d din HG nr. 1391/2006, fiind sancționată conform art. 100 alin 3 lit c din OUG nr. 195/2002 Rep.
Situația de fapt, reținută de către agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție, instanța reține că, corespunde realității, fiind dovedită cu înscrisurile depuse la dosar de către intimată și declarația martorului asistent, audiat în cauză.
În ceea ce privește condițiile de formă ale procesului verbal . nr._/02.04.2012 încheiat de Serviciul Poliției Rutiere, instanța constată că acestea sunt respectate, în cauză nefiind incidente prevederile art. 17 din OG 2/2001.
Cât privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că sancțiunea aplicată contestatorului a amenzii contravențională de 280 lei, 4 puncte amendă și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, respectă cerințele de legalitate și proporționalitate prev. de OUG 195/2002 și OG 2/2001, fiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul C. M. domiciliat în București, sector 3, . nr. 10, ., . verbal de contravenție . nr._ din 2.04.2012 încheiat de intimata IPJ G. – G., jud G. - ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.10.2013
PREȘEDINTE GREFIER
Red. jud. NRN
dact. IF/ 5ex/2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7793/2013.... → |
---|