Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7681/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7681/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 13129/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7681/2013
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Grefier E. R.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta C. M. și pe pârâtul I. T. A., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din 04.11. 2013, când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi data de mai sus când a pronunțat următoarea sentința civilă:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.08.2012 cu nr._, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâtul I. T. A. solicitând instanței ca hotărârea ce va pronunța să țină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul arabil extravilan în suprafață de 4841 mp ., cu vecinătăți la N – D. N., la E- DE. la S – P. S., la V – DE, înscris în titlul de proprietate nr._ din data de 28.09.1999 emis de CJSDPT G., la prețul de 1936 lei.
În fapt se arată că la data de 18.11.2011, reclamanta a dobândit prin înscris sub semnătură privată terenul arabil extravilan menționat, la prețul de 1936 lei, achitat integral la data semnării antecontractului.
Au fost anexate cererii, antecontract de vânzare-cumpărare, acte de stare civilă, titlul de proprietate emis de CJSDPT G., certificat de atestare fiscală, certificat de sarcini emis de OCPI G..
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține că la data de 18.11.2011, între reclamantă în calitate de promitent cumpărător și pârât în calitate de promitent vânzător, s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare cu privire la terenul arabil extravilan în suprafață de 4841 mp . la N – D. N., la E- DE. la S – P. S., la V – DE, înscris în titlul de proprietate nr._ din data de 28.09.1999 emis de CJSDPT G., la prețul de 1936 lei.
Acest fapt a fost confirmat de martorul P. D..
Potrivit art.25 al.1 noul C.proc.civ., procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, astfel încât toate referirile se vor face la Noul Cod de procedură civilă, în vigoare la data semnării antecontractului.
Este de precizat faptul că înstrăinarea unui teren nu se poate face decât printr-un act care să îmbrace, ad validitatem, forma autentică, respectiv un contract autentificat de notarul public. În cauză nu există un astfel de act, ci doar un act sub semnătură privată din 06.10.2011 care nu este apt să transmită proprietatea, el fiind, în esență, un antecontract care dă naștere unui drept de creanță (obligație de a face) privind încheierea actului în formă autentică.
Potrivit art.1669 C.civ. în situația în care după încheierea unei promisiuni bilaterale de vânzare una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâre care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Așadar, pentru a fi admisă acțiunea, trebuie să se verifice mai întâi condițiile generale de valabilitate pentru orice act juridic: capacitate, consimțământ, obiect cauză.
Totodată trebuie să se verifice o condiție specifică acestui tip de contract: vânzătorul să aibă calitatea de proprietar, condiție ce a fost dovedită prin titlul de proprietate și prin celelalte înscrisuri depuse la dosar, din care rezultă că vânzătorul este moștenitorul titularului înscris în titlul de proprietate.
În fine, se analizează condițiile speciale impuse de lege: reclamantul să dovedească că și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâtul a refuzat să încheie contractul.
Din cuprinsul actului sub semnătură privată rezultă că principala obligație a cumpărătorului, plata prețului, a fost îndeplinită de reclamant care a achitat prețul convenit la data întocmirii antecontractului.
În ce privește refuzul pârâtei de a se prezenta la notar în vederea încheierii actului, acesta rezultă din ansamblul probatoriului administrat.
Promitentul vânzător a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr._ din 28.09.1999.
Pe cale de consecință, instanța va constata intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzătoare, vânzarea cumpărarea cu privire la terenul arabil extravilan în suprafață de 4841 mp ., cu vecinătăți la N – D. N., la E- DE. la S – P. S., la V – DE, înscris în titlul de proprietate nr._ din data de 28.09.1999 emis de CJSDPT G., la prețul de 1936 lei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta C. M., domiciliată în ., cu domiciliul ales la C.. Av. N. O. A.-mun. G., ..B., ., . în contradictoriu cu pârâtul I. A., domiciliat în ..
Constată intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzătoare, vânzarea-cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață de 4841 mp ., cu vecinătăți la N – D. N., la E- DE. la S – P. S., la V – DE, înscris în titlul de proprietate nr._ din data de 28.09.1999 emis de CJSDPT G., la prețul de 1936 lei.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul sus-menționat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored.Jud.C.M.A.
Ex.5/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 653/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1022/2013.... → |
---|